Social

Când eram copil, luam o rămurică de salcâm și, smulgând frunzele una câte una, spuneam: „Mă iubește… nu mă iubește… mă iubește... nu mă iubește”. Nu-mi amintesc la cine mă gândeam când făceam lucrul acesta. Au trecut prea mulţi ani de atunci. Doar că îmi sună foarte cunoscut acest refren acum.

Potrivit modelului edenic de căsătorie, un bărbat și o femeie se „unesc” (evr. dabaq) unul cu celălalt într-o relaţie maritală permanentă (Geneza 2:24).

Adesea, prima impresie conturează, dar și denaturează modul în care îi percepem pe ceilalţi.

„Dar ţie chiar îţi place să te joci așa cu copiii?”, m-a întrebat o prietenă dragă, mamă cu experienţă. Întrebarea ei făcea aluzie la existenţa unui univers paralel în care era posibil ca unei mame bune să nu îi facă plăcere să se joace cu copiii. Nu a fost nevoie să treacă foarte mult timp...

Tot mai prezent în discursul contemporan, termenul self-care desemnează preocuparea pentru nevoile și echilibrul personal. Sub deviza: „Iubește-te pe tine însuţi!”, această cultură a grijii personale pretinde că deschide drumul spre iubirea autentică a celorlalţi.

Puterea cuvintelor este deopotrivă o taină și o banalitate. Prin forţa lor, cuvintele pot fi cea mai letală armă inventată vreodată sau cel mai eficient medicament.

Atât experienţa personală, cât și numeroase studii confirmă că prieteniile autentice sunt o sursă esenţială de echilibru și stare de bine, iar cultivarea lor contribuie semnificativ la sănătatea noastră fizică și emoţională.

Există chipuri ale iubirii care ne reușesc din prima: iubirea de părinte, de pildă, se revarsă spontan, ca un instinct al firii. Iubești simţind că ţi-ar fi imposibil să nu o faci. Dar căsnicia revendică o ucenicie mai lungă. Iubirea ei nu vine de-a gata, ci se învaţă, se cultivă, e pusă la încercare.

Iertarea? Există răni care par imposibil de uitat și nedreptăţi care cer răzbunare. Din fire, inima omului se agaţă de resentimente și caută echilibru prin pedeapsă. Și totuși, în mijlocul durerii, există o forţă care schimbă logica omenească: iubirea lui Dumnezeu.

La capătul unuia dintre cele mai importante procese intentate vreodată unei companii de tehnologie pentru efectele produselor sale asupra copiilor, Meta a acceptat un acord de aproape 18 miliarde de dolari și o serie de schimbări structurale ale Facebook și Instagram pentru utilizatorii minori și control parental.

Între visul din inima lui Gladys Aylward și împlinirea lui se întindea un abis de neparcurs, pe care ea l-a trecut de dragul oamenilor fără viitor, privind doar spre Acela care le promitea unul.

Pierderea sănătăţii și incapacitatea de a o recăpăta sunt experienţe profund transformatoare. Corpul devine brusc mai mult decât o anexă a minţii, așa cum este tratat când toate merg bine, iar mintea devine prizoniera lui.

Când mă gândesc la răbdare și rezilienţă, îmi vin în minte multe povești de viaţă și nume care inspiră. Printre acestea, una strălucește cu o intensitate aparte: Anne Frank.  

Din perspectivă istorică, traiul împreună este un rezultat al nevoii economice și de securitate, nu o virtute. Însă istoria nu poate spune întreaga poveste despre izolarea pe care o trăiește generaţia actuală.

Spiritul timpului nostru se decantează din gesturile pe care ne-am obișnuit atât de mult să le facem, încât nu le mai observăm, chiar dacă au devenit trenduri.

Atunci când afro-americanul Daryl Davis a îndrăznit să se apropie de un lider al Ku Klux Klan, a descoperit puterea pe care o au relaţiile de prietenie. 

Încă dinainte să învăţ să citesc, am început să iubesc poveștile nemuritoare. Aș fi vrut să le ascult zilnic. În vacanţele de vară, o rugam insistent pe sora mea mai mare, norocoasa ce deslușise tainele alfabetului, să îmi citească încă una, și încă una.

Trăim într-o eră definită de viteză, unde totul, de la informaţie la satisfacţii personale, pare să fie la o apăsare de buton distanţă. Gonim, ca într-un joc video, pentru acumularea recompenselor de tip „noutate” și „eficienţă” ascunse pe traseu și, între timp, devaluăm esenţa lucrurilor, frumuseţea detaliilor, încetinirile necesare pentru a savura viaţa în plenitudinea ei. Viaţa ni se desfășoară...

Telefonul stă cu faţa în jos pe masă. Nu scoate niciun sunet. Și totuși, fiecare om din încăpere îi simte prezenţa, la fel cum simţim în ceafă privirea cuiva.

Îmbrăcată în detalii, orice poveste de viaţă poate fi interesantă. Când intri în detalii, dintr-o relatare comună sau mediocră, cuprinsă în câteva cuvinte, povestea devine o destăinuire. Îmi dau seama că povestea mea nu face excepţie, deși adesea mi s-a părut că trăiesc banal și formal.

Pe site-ul unui agregator românesc de știri, un articol recent afirmă că rugăciunea protejează împotriva atacurilor psihotronice pentru că „ridică frecvenţele de lucru ale creierului". Articolul e o mostră dintr-un gen editorial care proliferează nu în ciuda, ci datorită absurdităţii pretenţiilor lui.