„Consulul Ambasadei l-a vizitat în penitenciar pe cetăţeanul român la data de 4 noiembrie şi menţine o legătură nemijlocită cu acesta. Misiunea a întreprins demersuri pentru identificarea pe plan local a unor avocaţi specializaţi în astfel de cazuri penale", precizează MAE într-un comunicat de presă.
În prezent, procedura judiciară iniţiată în acest caz se află în faza de urmărire penală, ceea ce înseamnă că nu s-a pronunţat încă o hotărâre judecătorească de condamnare.
Ministerul Afacerilor Externe susţine că informaţiile existente la dosarul cauzei nu pot fi făcute publice, dat fiind faptul că ancheta este în curs de desfăşurare.
Sursa: HotNews
