Şeful Comisiei Europene, Manuel Barosso, împreună cu Herman van Rompuy au primit din partea liderilor UE însărcinarea să conducă în continuare, în săptămânile următoare, discuţii bilaterale, sperând să se ajungă la o înţelegere finală la începutul anului viitor.
„Poziţiile sunt prea diferite dar, cum am mai spus, nu ar fi ceva dramatic dacă ar trebui să ne întoarcem anul viitor (la masa de negocieri)," a declarat cancelarul Angela Merkel, conform EuObserver.
Premierul britanic, David Cameron, a respins imediat propunerea de buget, acuzând că nu se fac tăieri, ci totul este doar „o joacă cu ciferele". „Ne trebuie o tăiere reală, ce se întâmplă acasă, trebuie să se întâmple şi aici," a declarat Cameron, făcând aluzie la tăierile bugetare implementate de guvernele europene.