Etichetă: lideri
Schimbare și stabilitate în religie
Profesorul Bailey V. Gillespie, de la Catedra de teologie și personalitate creștină a Universităţii La Sierra, California, m-a impresionat atât prin diversitatea preocupărilor sale, cât și prin realizările prestigioase, în special în domeniul experienţei religioase a tinerilor
Ce fel de influenţă exercităm?
„David a plecat de acolo şi a scăpat în peştera Adulam. Fraţii lui şi toată casa tatălui său au aflat şi s-au pogorât la el. Toţi cei ce se aflau în nevoie, care aveau datorii sau care erau nemulţumiţi s-au strâns la el şi el a ajuns căpetenia lor. Astfel, s-au unit cu el aproape...
Răscrucea – Dacă biserica mi se pare superficială sau fundamentalistă?
Care este motivul meu de a mă alătura unei biserici sau de a rămâne într-o biserică? De ce vreau să transfer moștenirea mea spirituală copiilor mei, de ce îmi invit prietenii la biserică? Sau ce motive am când zic „nu” în faţa oricăror invitaţii legate de biserică?
Mai bine pentru mine, mai rău pentru noi
„Concordia a devenit o reprezentare simbolică a ceea ce simţim cu privire la conducere. (...) În întreaga Europă (...) există o percepţie că liderii sunt din ce în ce mai egoiști.“ Paul Bickley
S-a deschis un nou studio TV adventist în Suedia
Liderii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea globale s-au alăturat celor câtorva sute de invitaţi, în Suedia, pentru a participa la deschiderea unui nou sediu al LifeStyleTV, un centru de presă media adventist, dar și pentru a sărbători modul remarcabil în care fondatorul său a transformat conacul unui cântăreţ de operă într-un studio de televiziune.
Summitul G7 – Cum s-a viralizat eșecul unui sistem de cooperare internaţională
Un război de cuvinte cu implicaţii istorice inedite. Așa s-ar putea rezuma singurul summit G7 (fost G8) din istorie, al 44-lea, despre care chiar se poate spune că s-a viralizat, graţie celui mai-nou venit la masa discuţiilor, președintele Donald Trump.
Proteste masive în Spania după arestarea lui Puigdemont
Peste 55.000 de manifestanţi au ieșit pe străzile Cataloniei, duminică, fluturând steagul separatist, după ce fostul lider Carles Puigdemont a fost arestat în Germania. În urma confruntărilor dintre protestatari și poliţiști, cel puţin 89 de persoane au fost rănite și patru persoane au fost arestate.
Ce s-a întâmplat cu foștii lideri egipteni?
Pe zi ce trece, din ce în ce mai mulţi membrii ai fostei puteri dispar de pe străzile Egiptului. Armata și poliţia duc o adevărată campanie pentru arestarea lor, iar cei care nu au fost prinși se ascund de ochii egiptenilor și a presei.
Liderii europeni, obligaţi să găsească ac de cojocul austerităţii
S-a strâns prea mult cureaua și asta se vede în protestele masive de stradă, în alianţele politice anti-austeritate și în avertizările repetate ale cercetătorilor că austeritatea a distrus sănătatea publică, o consecinţă care la rândul ei va afecta negativ economia, pe viitor.
Liderii UE pleacă de la negocierile pentru buget
După ce a doua încercare de ajungere la un compomis între poziţiile celor care vor tăieri de la buget şi ale celor care cer suplimentarea lui, liderii europeni au hotărât vineri să întrerupă discuţiile pentru bugetul 2014-2020.
Americanii nu au lideri creştini remarcabili
Un studiu Barna arată că americanii nu au un nici măcar un singur lider creştin care să fie recunoscut la nivel naţional. Întrebaţi care este cel mai influent lider creştin din SUA, azi, peste 40% dintre americani nu au reuşit să identifice nici măcar o persoană.
Activitatea liderilor creștini de tineret atacată în SUA
Mai mulţi pastori şi foşti lideri creştini de tineret, din SUA, susţin că activitatea cu tinerii din biserici, în ultimii 50 de ani, a reprezentat un „experiment eşuat". Ei consideră că împărţirea comunităţilor religioase în funcţie de vârstă este o practică lipsită de suport biblic.
Uciderea lui ben Laden și-a găsit critici peste tot în lume
Cancelarul german, Angela Merkel, a primit „cu bucurie" vestea morţii lui Osama ben Laden. Mai mulţi lideri politici creștini au criticat-o pentru această atitudine. Situaţia s-a repetat în mai multe ţări, din Asia până în Occident, din Orientul Mijlociu în SUA.
Lideri islamici din România, percheziţionaţi
Domiciliile liderilor Ligii Islamice şi Culturale din România şi ai Fundaţiei Islamul Azi au fost percheziţionate în cadrul unei anchete de antiterorism.
Liderii evanghelici cred că zecimea nu e obligatorie
Majoritatea liderilor creştini evanghelici cred că Biblia nu îi obligă pe creştini să plătească zecime din câştigul lor.
Cum se face preselecţia viitorilor lideri ai lumii?
BBC prezintă metoda prin care Ministerul de Externe American identifică viitoarele personalităţi ale lumii. Deși azi sunt niște oameni relativ necunoscuţi, mâine ei pot fi politicienii de prim rang, oamenii de cultură, conducătorii unor giganţi economici sau oameni în media.


















