Angela Merkel se află astfel pe o poziţie diferită de cea a președintelui Obama, care crede într-o abordare a finanţelor publice pe termen mediu, scrie Mediafax.
În același timp, președintele Băncii Central Europene (BCE), a declarat pentru ziarul german Weit am Sonntag că Europa nu va lăsa statele mai slabe din zona Euro ((Grecia, Spania, Portugalia) să se prăbușească sub povara datoriilor.
Cu o săptămână înainte de debutul reuniunii G20, China a anunţat că va introduce mai multă felxibilitate a cursului de schimb valutar. Mișcarea Chinei este considerată strategică pentru a preveni discutarea politicilor sale financiare în cadrul reuniunii. Rezultatele economice ale măsurii sunt însă incerte pentru specialiști.