Americanii au confirmat că plăţile au fost făcute duminică, dar nu au precizat nimic despre sumele oferite, care au fost dezvăluite de către cei despăgubiţi. Acestora li s-a comunicat că banii vin din partea preşedintelui American, Barack Obama, spune CSM.
Oficialul care a predat banii familiilor a declarat că nu ar fi vorba de o compensare, ci că guvernul SUA doreşte doar să ajute familiile victimelor.
Soldatul american, de 38 de ani, este acuzat pentru uciderea a 17 civili afgani, printre care copii şi persoane în vârstă, în provincia Kandahar, bastion al talibanilor din sudul Afganistanului.