Site icon Semnele timpului

Video: Evreii nu mai pot trăi în Europa

/international/israel/evrei/video-evreii-nu-mai-pot-trai-in-europa.html

Atitudinea parizienilor faţă de evrei a fost testată acum câteva zile printr-un experiment stradal, extrem de simplu și de grăitor. Reporterul și-a pus o chipie pe cap, pentru a fi clar pentru toată lumea că este evreu, iar altcineva a înregistrat cum au reacţionat oamenii când au trecut pe lângă el. Reporterul nu a interacţionat cu nimeni, nu a adresat niciun fel de remarci, ci doar s-a plimbat 10 ore prin Paris, ore în care a fost înjurat, agasat, ameninţat și aproape scuipat.

Situaţia nu face decât să pună în lumină ultimele statistici, care arată că în marile capitale europene, cu o concentraţie mare de imigranţi, printre care și mulţi evrei și arabi, islamofobia și antisemitismul au ajuns la cote alarmante. Doar în ultima săptămână, trei tineri musulmani au fost uciși în Statele Unite şi un gardian evreu și-a pierdut viaţa într-un atac asupra unei sinagogi din Copenhaga.

Eva Umlauf s-a născut în 1942 într-un lagăr din Cehoslovacia și este printre ultimii supravieţuitori ai Holocaustului. Ciudat poate, acum Eva trăiește în Germania cu soţul ei, care este tot evreu, și spune că este o decizie care îi produce nelinişte, din cauza unui sentiment antisemit care ia din nou amploare. „Ce s-a întâmplat se poate întâmpla din nou”, îl citează ea pe Primo Levi, scriitor și chimist italian și unul dintre cei mai vocali martori și supravieţuitori ai Holocaustului. Antisemitismul care ia amploare o face și pe actriţa de comedie Maureen Lipman să se gândească dacă nu ar fi mai bine să se mute în Statele Unite sau în Israel.

Celor care se gândesc serios să se mute în Israel, premierul Netanyahu le promite că vor fi primiţi extrem de bine. „Desigur, evreii merită să fie protejaţi în orice ţară s-ar afla, însă le spunem evreilor, fraţilor și surorilor, că Israelul este casa lor”, citează NY Times. Pentru unii experţi evrei, chemarea premierului este expresia naturală a patosului naţional, însă pentru alţii, printre care și profesorul și autorul Shlomo Avineri, este o „greșeală morală și intelectuală”, o mișcare populistă în vederea alegerilor. „Legitimitatea statului Israel nu se poate construi pe antisemitism”, spune acesta.

Exit mobile version