Înconjuraţi de peste 2.000 de oameni reuniţi în semn de solidaritate, părinţii a 3 studenţi musulmani uciși marţi în Chapel Hill (SUA), de un individ înarmat, nu și-au putut reţine lacrimile privind fotografii ale copiilor lor rulând pe un ecran uriaș în campusul Universităţii din Carolina de Nord.

Evenimentul emoţionant, în timpul căruia prietenii, cunoscuţii și străinii care auziseră de crima petrecută cu o noapte înainte au aprins lumânări și au plâns alături familiile victimelor, a avut un unic mesaj: „toate vieţile contează”. Motivul pentru care acest mesaj tulbură este bănuiala greu de înlăturat că în spatele crimei nu a stat altceva decât ura faţă de musulmani.

Vieţi dedicate

Deah Barakat (23 de ani), student la stomatologie, se căsătorise cu doar o lună în urmă cu Yusur Mohammad Abu-Salha (21 de ani). Cei doi locuiau împreună cu sora mai mică a lui Yusur, Razan (19 ani), într-un apartament dintr-un complex rezidenţial liniștit, situat foarte aproape de campusul universitar.

Tatăl fetelor spune că acestea „trăiau o viaţă curată, nu ne-au făcut niciodată probleme. (…) Le-am crescut în credinţa noastră. Le-am crescut să își iubească ţara și poporul și inimile tuturor sunt frânte. Ale tuturor. Întregul oraș n-a închis un ochi azi-noapte.”

Toţi cei trei tineri erau implicaţi în activităţi umanitare și doreau să își ajute semenii, arată Mashable.

Deah plănuia să plece ca voluntar medical în Siria pentru a-i ajuta pe refugiaţii afectaţi de război. Ca student în anul II la stomatologie, dorea să fie o mână de lucru valoroasă pentru intervenţii de urgenţă acolo unde nu se înghesuie mulţi să ajute.

Yusor îl însoţise deja într-o misiune similară în Turcia. Ea povestea pe pagina ei de Facebook despre întâlnirea cu Yasmeen, o fetiţă de cel mult 7 ani, refugiată din Siria. Micuţa suferea de sindrom de stres posttraumatic după ce asistase la un bombardament aerian care i-a dărâmat casa și familia, ucigându-i părinţii. Yusor povestea despre fetiţă cum, la auzul cuvântului „dentist”, a izbucnit: „Vă rog, nu, Domnul să vă păzească pe dumneavoastră și pe copiii dumneavoastră, vă rog, nu-mi faceţi rău!” Și cum a reușit să o liniștească pe micuţă, distrăgându-i atenţia cu nimicuri colorate, aduse „tocmai din «Amreeka».”

Razan era o artistă, tocmai intrase la arhitectură, la Universitatea din Carolina de Nord. Însă și ea era preocupată să ajute comunitatea. În 2014, participase la o strângere de fonduri pentru victimele conflictului palestinian și fusese voluntar la United Muslim Relief.

Pentru un loc de parcare?

Poliţia nu a confirmat deocamdată mobilul asasinatului, însă a precizat că există indicii preliminare pentru a considera că întregul incident a pornit de la un conflict legat de locurile de parcare. Oficialii au asigurat însă că „înţeleg îngrijorările cu privire la posibilitatea ca aceasta să fie o crimă motivată de ură și că vor epuiza orice indiciu care i-ar putea ajuta să determine dacă acesta este sau nu cazul” aici.

Într-o conferinţă de presă susţinută după arestarea suspectului, soţia acestuia spunea că este „absolut convinsă” că incidentul nu a fost motivat religios, ci a pornit de la discuţiile legate de parcare.

Craig Stephen Hicks (46 ani), arestat deja, postase pe Facebook, de mai multe ori în ultima lună, mesaje antireligioase, direcţionate împotriva oricărui tip de credincioși, inclusiv creștini.

Un apropiat al celor trei studenţi susţine într-un interviu televizat că este o jignire pentru părinţii lor să susţină cineva că motivul crimei a fost locul de parcare, în condiţiile în care tatăl fetelor aflase că individul îi mai ameninţase pe tineri cu o armă, în mai multe ocazii.

Mai mult, tatăl victimelor spune că actul criminal a semănat mai mult cu o execuţie, Hicks având pregătit câte un glonţ pentru fiecare.

Teama care hrănește ura

Dr. Mohamad Elmasry, asistent universitar la Departamentul de Comunicare al Universităţii din Alabama, e convins că, dacă mass-media occidentală va continua pe linia pe care a început, crima va fi clasată la capitolul de fapte comise de „bigoţi înnebuniţi și dereglaţi care acţionează pe cont propriu”. Elmasry sugera chiar că, „în cazul în care acoperirea mediatică anterioară ar fi luată ca indiciu, probabil că presa va face foarte puţine aluzii la faptul că criminalul ar fi acţionat pe baza unei ideologii sau ca parte a unui șablon ori sistem mai mare”. Cu toate acestea, Elmasry este convins că acest șablon există și că poartă un nume: islamofobie.

Opinia lui este sprijinită de studii care denotă lipsa de coerenţă (concordanţă) în raportarea incidentelor care îi implică pe credincioșii musulmani. „Atunci când creștini, evrei sau alţi nemusulmani sunt uciși de musulmani, islamul este identificat într-un rol principal. Atunci când musulmanii sunt uciși de evrei, creștini sau alţi nemusulmani însă, identitatea religioasă a atacatorului este diminuată sau ignorată”, scrie Elmasry pentru AlJazeera. Editorialistul aduce în discuţie conflictul din Burma, despre care organizaţia Human Rights Watch spune că reprezintă o „crimă împotriva umanităţii” și o „epurare etnică” a comunităţii de musulmani Rohingya.

Din pricina aceasta, scria Elmasry, mulţi analiști vizibili își permit să pretindă că „islamul este problema”, asociind acţiunile unor grupări extremiste, precum al-Qaida, sau ultraradicale, precum Stat Islamic, cu doctrina religioasă musulmană.

Editorialistul amintește remarcile lui Rupert Murdoch și Piers Morgan, potrivit cărora este responsabilitatea musulmanilor să dezrădăcineze și să elimine grupările extremiste.

El nu uită însă să menţioneze un fapt crucial, uitat adesea de analiștii geopolitici de ocazie: faptul că acest tip de grupări se nasc în teritorii dominate de regimuri autoritare, care conduc popoare aflate la limita subzistenţei, și care sunt deseori sprijnite de occidentalii cu pretenţie de civilizatori.

Ce e mai important

În acest context, un discurs precum cel susţinut de președintele american, Barack Obama, în timpul evenimentului anual Mic Dejun cu Rugăciune ar fi putut fi bine-venit. Asta, dacă unii nu s-ar fi grăbit să îl critice sonor, acuzându-l pe președinte de ignoranţă și lipsă de logică. De pildă, cunoscutul apologet Ravi Zacharias a atacat discursul, calificându-l drept „lipsit de înţelepciune”, „inadecvat cum nu a mai auzit” și „o eroare grosolană de gândire”. Totul pentru că președintele a îndrăznit să compare atitudinea faţă de religie a grupărilor extremiste cu modul în care inchiziţia și iniţiatorii cruciadelor se raportau la credinţă.

Accentuând cruciadele, deși Obama menţionase aici și sclavagismul modern, Zacharias a deplâns faptul că „acesta este cel mai inflamabil cuvânt pe care l-ar fi putut folosi pentru a hrăni furia insaţiabilă a extremiștilor. Asta este exact ce doresc ei să audă pentru a-și hrăni nebunia. În Orientul Mijlociu, istoria nu moare niciodată, iar cuvintele duc mai departe povara răzbunării.”

Peroraţia lui Zacharias abundă în construcţii descriptive, însă are o argumentaţie surprinzător de săracă în dovezi. În primul rând, președintele american se adresa unei audienţe majoritar creștine, majoritar protestante, majoritar americane și constituia un apel la umilinţă. Apoi, dincolo de încărcătura spirituală, discursul avea o ţintă politică limpede: delimitarea politicului de religie. Lucrul acesta era vizibil prin prisma insistenţei lui Obama asupra ideii că acţiunile extremiste sunt o „trădare” a religiei, nu o exercitare a acesteia, și că pionierii americani au practicat cu succes principiul separării dintre stat și biserică.

În al doilea rând, afirmaţia potrivit căreia extremiștii ar fi motivaţi de o răzbunare religioasă istorică ignoră ea însăși un volum copleșitor de dovezi potrivit cărora religia este doar o mască în extremism, nu o cauză a acestuia, iar cauzele sunt, de cele mai multe ori, prozaice sau materialiste.

Din nefericire, islamofobia este doar una dintre rotiţele unui mecanism social patologic în care disfuncţionalităţile vizează și politica, și economia, și chiar spiritualitatea naţiunilor implicate. La fel de importantă este înţelegerea faptului că moartea celor trei tineri e doar un vârf al aisbergului de care vom continua să ne lovim orbește și extrem de dureros dacă vom persista să îl privim prin lentilele genericei bătălii religioase. Din fericire, vocile care sfătuiesc opusul sunt din ce în ce mai numeroase în spaţiul public.

Foto: facebook.com/deah.barakat