Site icon Semnele timpului

India a înregistrat cea mai ridicată temperatură din istorie

Departamentul Meteorologic din India a emis cod roșu de temperatură pentru Rajasthan și alte state, dar pe toată perioada lui 2016 temperaturile din ţară au fost mai ridicate decât în mod obișnuit. Multe zone din nordul ţării, dens populate, trec în prezent printr-un val de căldură severă care a dus deja la moartea a aproape 400 de persoane. De câteva săptămâni, temperaturile trec în mod obișnuit de 40 de grade și meteorologii anunţă că situaţia va continua cel puţin 10 zile.

Pe internet au apărut videoclipuri în care sunt filmaţi oameni încercând să treacă strada, dar rămânând blocaţi cu pantofii în asfaltul care s-a topit. Nici telefoanele mobile nu mai funcţionează dacă nu sunt cumva răcite înainte de folosire. Pentru fermieri, în mod special, efectele sunt răspândite și devastatoare. Mulţi dintre ei și-au părăsit pământurile și s-au dus spre oraș, în timp ce alţii au murit de foame sau și-au luat viaţa. Conform Indian Express, 36 de fermieri din Marathwada, o regiune lovită de secetă, s-au sinucis doar în ultima săptămână. Dacă se iau în calcul ultimele patru luni, cifra crește la 454 de decese. În aceeași idee, femeile și fetele din familiile extrem de sărăcite au intrat în prostituţie.

Premierul ţării, Narendra Modi, a făcut un apel televizat către naţiune pentru conservarea resurselor de apă, care au secat drastic în unele zone. „Fac un apel către toţi cetăţenii să nu irosească apa în iunie, iulie, august și septembrie. Acum șase luni de zile, la summitul de la Paris pe tema încălzirii globale, Modi a acuzat ţările bogate din toată lumea pentru suferinţa Indiei, care suferă efectele poluării în mod disproporţionat faţă de cât poluează. Cele mai poluante ţări din lume sunt SUA și China. Aceste ţări bogate, puternic industrializate prin folosirea combustibililor fosili, au „luxul de a face alegeri diferite” și sunt „obligate” să ajute la reducerea emisiilor de carbon peste tot în lume, mai ales în ţările sărace care suferă cele mai drastice efecte, a conchis Modi.

Exit mobile version