La data de 23 februarie 1455 ieşea de sub tipar prima carte tipărită cu litere mobile din Europa, Biblia, care, în mai puţin de jumătate de secol, urma să devină primul bestseller tipărit din lume, cu milioane de exemplare în circulaţie. Anul acesta se împlinesc 560 de ani de la aşa-numita Revoluţie Gutenberg, care a schimbat pentru totdeauna fascinanta lume a cărţilor. Iată câteva informaţii despre cea mai de succes carte tipărită vreodată, potrivit history.com.
1. Biblia Gutenberg a fost prima carte tipărită din istoria Europei, dar se pare că nu a fost şi prima din istoria omenirii. Meşterii chinezi au tipărit cărţi cu mult înainte, iar în anul 1355, în Coreea s-a tipărit pentru prima dată Jikji, o colecţie de învăţături budiste.
2. Gutenberg nu avea resursele necesare pentru a pune în mişcare invenţia sa, aşa că a fost nevoit să se asocieze cu Johannes Fust. Cu banii împrumutaţi de la acesta, a reuşit să-şi ducă aproape până la capăt proiectul de tipărire a cărţilor. Dar, când totul era aproape gata, în anul 1455, Fust îi solicită rambursarea banilor. Gutenberg este nevoit să-i dea acestuia toate uneltele de tipărire şi jumătate din Bibliile tipărite. Puţin mai târziu, Gutenberg începe din nou să tipărească, dar se pare că acest lucru nu i-a adus prea mare profit.
3. Istoricii estimează că, în primii ani ai tiparului, au fost publicate aproximativ 180 de exemplare ale Bibliei. Tirajul acesta poate părea nesemnificativ pentru noi astăzi, dar era totuşi considerabil ţinând cont de faptul că în toată Europa existau doar aproximativ 30.000 de cărţi.
4. Nu toate Bibliile lui Gutenberg erau la fel. Dintre cele 180 de exemplare, 135 au fost tipărite pe hârtie, iar restul, pe vellum. De asemenea, ele diferă în ceea ce priveşte tipografia, ilustraţiile şi alte elemente decorative.
5. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Armata Roşie, dorind să se răzbune pe armata germană şi toate crimele şi jafurile făcute de aceasta, a furat milioane de cărţi şi opere de artă. Printre acestea, se aflau şi două copii ale Bibliei Gutenberg, despre care ruşii nu au recunoscut niciodată că le-au furat. De-abia în anii 1980 s-a descoperit că ele se aflau în bibliotecile din Moscova, moment în care autorităţile germane au început demersurile pentru a le recupera. În anul 2009, un agent al guvernului a furat unul dintre exemplare şi a încercat să îl vândă pe piaţa neagră cu 1,5 milioane de dolari. A fost prins, iar în prezent, cele două exemplare se află în posesia Rusiei.
6. În anul 1969, a mai încercat cineva să fure un exemplar din biblioteca Universităţii Harvard, dar până la urmă nu a reuşit.
7. În prezent, din cele 180 de exemplare tipărite, mai există doar 49, care se află în biblioteci, muzee sau universităţi. Se pare că un exemplar complet valorează peste 35 de milioane de dolari.
Foto: Wikimedia