Site icon Semnele timpului

Vaticanul compară căsătoria gay cu poligamia

Afirmaţia a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, care s-a întrebat retoric, în cadrul unei emisiuni radio difuzată în 30 de limbi, de ce susţinătorii căsătoriilor gay nu încurajează şi poligamia.

Potrivit agenţiei Reuters, scopul campaniei demarcate de Biserica Catolică urmăreşte să lupte împotriva incercărilor de a diminua „privilegiile de care se bucură cuplurile heterosexuale căsătorite".

Poziţia Bisericii Catolice a fost dintotdeaună împotriva căsătoriilor gay, dar în ultimele câteva zile campania anti căsătoriilor gay s-a intensificat pe fondul noilor decizii din Statele Unite ale Americii. Astfel, trei state americane (Maine, Maryland şi Minnesota) au legalizat căsătoria gay săptămâna trecută.

Exit mobile version