Chipul mai puţin evident al ecumenismului
Lideri ai celor trei religii avraamice – mozaism, creștinism, islamism – s-au reunit la sfârșitul lunii octombrie la Vatican pentru a semna o declaraţie comună împotriva suicidului asistat și a eutanasiei.
Papa Francisc lansează iniţiativa globală „Pactul educativ”
Papa invită liderii mondiali să se reunească la Vatican pe 14 mai 2020 pentru a participa la iniţiativa „Reconstruirea pactului educativ global”, care își propune să formeze „o largă alianţă educativă” între toate componentele societăţii, care să fie „generatoare de pace, dreptate și ospitalitate între toate popoarele familiei umane, precum și dialog între religii”.
Tratatul de la Lateran – povestea unei răni vindecate
Era anul 1927. La București, în unul dintre saloanele Palatului Regal, regele Ferdinand stătea în tăcere. Era destul de slăbit, iar boala nu dădea semne că l-ar părăsi. Lângă el, Vasile Goldiș, proaspăt numit la Ministerul Instrucţiunii și Cultelor, aștepta să afle motivul pentru care regele îl convocase în secret.
Vaticanul studiază rolul femeilor diacon în biserica primară
La 3 ani de la înfiinţarea unei comisii privind rolul femeilor diacon în biserica primară, papa Francisc declară că este nevoie de mai multe studii pe acest subiect pentru conturarea unei perspective clare asupra misiunii femeilor în biserica de astăzi.
Papa Francisc militează pentru o autoritate globală care să urmărească „binele comun”
„Atunci când binele comun supranaţional este identificat în mod clar, este necesar să avem o autoritate specială, legal constituită, capabilă să faciliteze punerea în aplicare a acestuia”, a declarat Papa Francisc la întâlnirea cu membrii Academiei Pontificale de Știinţe Sociale.
Vatican: Libertatea religioasă, pusă în pericol de „noile drepturi umane”
Secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, prezent la un simpozion pe tema libertăţii religioase organizat în cadrul ambasadei Statelor Unite la Vatican, a avertizat că „în ciuda atâtor eforturi depuse pentru promovarea și reîntărirea dreptului fudamental la libertate religioasă, ceea ce vedem este o continuă degradare a acestui drept în lume”.
Un apel istoric la înfrăţire
„Salaam alaikum”, sau „Pacea fie cu voi”, a fost introducerea rostită de papa Francisc într-un videoclip oficial difuzat de Vatican înainte de vizita istorică pe care o face între 2 și 5 februarie în Peninsula Arabică. Francisc este primul papă care vizitează această regiune și care întoarce o nouă pagină în istoria relaţiilor dintre religiile...
Papa Francisc, luat dur în colimator la Dublin
Papa Francisc nu a avut un sfârșit de săptămână reușit. După o primire călduţă în Irlanda, care a inclus pe alocuri și proteste la adresa sa „ca lider al celei mai mari grupări de pedofili”, în conferinţa de presă organizată la bordul avionului papal, la întoarcerea spre Vatican, papa a trebuit să răspundă acuzaţiilor fostului...
Papa refuză acordarea comuniunii protestanţilor germani
Papa Francisc a blocat o măsură propusă de episcopii germani prin care Biserica Catolică le-ar fi acordat protestanţilor căsătoriţi cu catolici germani dreptul de a se împărtăși într-o biserică catolică. Perspectiva i-ar fi alarmat pe conservatori, scrie Reuters.
Cum să înţelegem infailibilitatea papală
Pe 27 septembrie 2017, mass-media internaţională a transmis că un grup de 40 de savanţi și clerici romano-catolici conservatori l-au acuzat pe papa Francis că răspândeşte învăţături eretice.
Donald Trump, motiv de dispute în sânul Bisericii Catolice
Un articol extrem de interesant și de important, scris de doi apropiaţi ai Papei Francisc, agită spiritele la Vatican și la Washington. Articolul care critică alianţa actuală dintre politică și dreapta creștină din SUA a atras o serie de opinii care mai de care mai scandalizate, dar și o încercare a consilierilor lui Donald Trump...
Ecumenism cu două feţe, sau unitate în diversiune
Se întâmpla pe data de 10 mai 1973. Prima întâlnire dintre conducătorul Bisericii Romano-Catolice, pe atunci papa Paul al VI-lea, și omologul său, papa Shenouda al III-lea, conducătorul Bisericii Ortodoxe Copte, întâlnire ce avea să pună capăt unei perioade de 15 secole de înstrăinare.
Visul Papei Francisc la 60 de ani de UE
Mâine se așteaptă ca premierul Marii Britanii să declanșeze oficial procedurile pentru Brexit. În acest context, liderii celor 27 de state rămase au sărbătorit 60 de ani de la înfiinţarea Uniunii printr-o „reînnoire a jurămintelor”, tot acolo unde ele au fost depuse prima dată de către cei șase părinţi fondatori, la Roma.
Între ipocrizie și milă, papa Francisc riscă să piardă echilibrul
Recent, papa Francisc a făcut din nou valuri în presă după ce a părut să sugereze că este mai bine să fii ateu decât un catolic ipocrit, care una spune și alta face. Nu a durat însă mai mult de câteva zile ca însuși papa să intre în pantofii catolicului ipocrit, după ce presa a...
Antipapismul: realism sau paranoia? (II)
În prima parte a acestei serii, ne-am familiarizat cu percepţia protestantă clasică asupra noţiunii și a personajului profetic antihrist, evaluând identificarea clasică a antihristului cu papalitatea. Continuarea analizei este încă mai fascinantă la o citire atentă a celor mai importante profeţii biblice despre antihrist.
Antipapismul: realism sau paranoia? (I)
La final de 2015, faimosul neurochirurg Ben Carson, aflat în cursa pentru nominalizarea candidatului republican la președinţia SUA, a devenit ţinta mirărilor şi a insinuărilor unei părţi a presei, care a folosit momentul pentru a întoarce pe toate feţele identitatea sa religioasă. Ben Carson este adventist de ziua a şaptea, iar lumea era interesată să...
O reformă pentru creștini și necreștini: Semnele timpului, număr special 2016
Peste câteva săptămâni vom intra în 2017. Va fi anul în care protestanţii vor sărbători 500 de ani de la începutul Reformei. Dar nu doar ei vor sărbători, ci și catolicii. Vizita recentă a papei Francisc în Suedia a fost doar ultimul eveniment dintr-un șir de alte asemenea evenimente pregătitoare. Un vânt al reconcilierii bate...
Francisc scrie din nou istorie, atingând inima protestantismului
Papa Francisc a făcut o călătorie apostolică în Suedia pentru a comemora împreună cu luteranii Reforma protestantă. Cine s-ar fi gândit cu ani în urmă că am putea fi contemporani cu acest eveniment?
Rusia și Vaticanul, prieteni de conjunctură?
Faptul că trăim într-o lume complicată constituie o realitate care nici nu mai trebuie argumentată. Relaţiile politice internaţionale marcate de sinuozităţi împletite cu turbulenţe, suprapuse peste repetate crize interne, fac ca viitorul să fie tot mai imprevizibil. Aceste incertitudini suscită nelămuriri, unii jurnaliști investigând subiecte care transcend, poate, interesul imediat al publicului, dar care ne...