O imagine inedită este aceea a câtorva mii de creștini protejându-i pe musulmanii care s-au oprit, în mijlocul unui protest împotriva creșterii preţurilor la carburanţi, pentru a se ruga. La rândul lor, și musulmanii i-au apărat pe creștinii care s-au rugat după aceea.
Evenimentele care au creat această unitate coincid cu o nouă iniţiativă din partea grupului Nigerian Muslim, care pune musulmani în bisericile creştine pentru a contracara tensiunile dintre cele două grupuri religioase.
Coordonatorul grupului, Bashir Is'haq Bashir, a spus că programul a fost gândit să elimine confuzia creată de teroriştii Boko Haram, afirmând că relaţiile dintre musulmani şi creştini în Nigeria au fost şi continuă să fie dificile.
Surse: Christian Post, Silobreaker