În seria premierelor pe care le-a marcat noul lider al Bisericii Catolice mondiale se numără şi apartenenţa sa la ordinul iezuit. În condiţiile în care iezuiţii sunt îndemnaţi să nu accepte funcţii de conducere, ce însemnătate are alegerea cardinalului Bergoglio şi ce schimbări poate aduce el bisericii din întreaga lume?
Cine sunt iezuiţii?Iezuiţii, cunoscuţi sub denumirea oficială de „Societatea lui Iisus”, reprezintă un ordin catolic cu 20.000 de membri în peste 100 de ţări din întreaga lume, conform BBC. Bazele ordinului au fost puse la data de 15 august 1534 de către un grup de studenţi ai Universităţii din Paris, în frunte cu Ignaţiu de Loyola, un fost militar. Ordinul a fost aprobat pe 27 septembrie 1540 de papa Paul al III-lea.
Bărbaţii care se alătură ordinului jură sărăcie, castitate şi ascultare necondiţionată faţă de papă, promiţând de asemenea să nu urmărească, nici să nu accepte funcţii de conducere. Faptul că Jorge Mario Bergoglio – un cardinal iezuit – a acceptat funcţia de lider al Bisericii Catolice a stârnit controverse, întrucât intră în contradicţie cu acest ultim aspect.
„Sunt un pic șocat de faptul că avem un papă iezuit”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, iezuitul Federico Lombardi, citat de Reuters. „De obicei iezuiţii nu acceptă, sau cel puţin caută să se opună nominalizării ca episcopi sau cardinali”, a adăugat el. „Cui se va supune noul papă acum? Cum va funcţiona ascultarea în cazul său?”, s-a întrebat și Preotul Nicolas Steeves, un iezuit care-și desfășoară studiile doctorale la Paris.
Cu toate acestea, situaţia paradoxală în care se găsește noul papă a fost explicată prin faptul că, în Biserica Catolică, orice solicitare din partea Colegiului Cardinalilor este considerată chemarea directă din partea lui Dumnezeu, care nu poate fi refuzată.
Ordinul iezuit a apărut ca răspuns la Reforma protestantă și a jucat un rol cheie în istoria bisericii. Încă de la fondarea ordinului, călugării iezuiţi s-au implicat în punerea în practică a hotărârilor Conciliului de la Trent, care a decis reconsolidarea Bisericii Catolice după șocul Reformei protestante. Iezuiţii au fost principalii promotori ai Contrareformei, căutând să contracareze răspândirea protestantismului și să restabilească credinţa catolică în ţări cu tradiţie protestantă, precum Anglia, Germania, Olanda și Ungaria.
Iezuiţii sunt de asemenea renumiţi pentru faptul că au dat mulţi dintre cei mai temuţi lideri ai Inchiziţiei, o instituţie care în perioada medievală a folosit tortura pentru a smulge confesiuni de la persoanele acuzate de „erezie”.
În decursul timpului, iezuiţii au pus bazele multor şcoli şi universităţi prestigioase. În prezent există 189 de instituţii iezuite de învăţământ superior în întreaga lume, între care se numără și renumitele universităţi Georgetown, Fordham și Boston din SUA. Curriculum-ul și metodele specifice de predare ale iezuiţilor au fost foarte apreciate, devenind baza a numeroase sisteme educaţionale de astăzi. Cu toate acestea, ordinul nu a fost scutit de critici recente, din cauza scandalurilor pe tema abuzurilor sexuale reclamate de elevii instituţiilor iezuite de învăţământ (din diecezele Fairbanks, Portland, Boston, Canisius-Kolleg ș.a.).
Pe lângă dezvoltarea instituţiilor de învăţământ, iezuiţii au pus accentul pe creştinarea noilor continente, fiind misionari activi mai ales în Asia (Japonia, China, India) şi în America de Sud (Paraguay).
Ordinul iezuit continuă promovarea catolicismului și în prezent, atât prin activităţi misionare, cât mai ales prin intermediul educaţiei. În plus, iezuiţii sunt implicaţi în slujirea celor săraci și defavorizaţi, militând deschis pentru echitate socială și economică.
Ce abordări diferite are iezuitul Francisc IPontificatul lui Francisc I a surprins încă din seara alegerii sale, când a refuzat mașina oficială a papei, preferând să vină cu autobuzul, alături de ceilalţi cardinali, la cina organizată în cinstea sa. El a surprins, de asemenea, când a refuzat să locuiască în apartamentul papal, când nu e ezitat să-și care bagajele sau când a afirmat că-și gătește singur mâncăruri simple. Cardinalul iezuit care a jurat să rămână sărac și-a propus să-și onoreze promisiunea și după ce a devenit papă, afirmând chiar că își dorește ca întreaga biserică catolică să devină „săracă, pentru cei săraci”.
CITEȘTE ȘI: Patru provocări ale unei biserici „sărace pentru cei săraci”
Contribuţia pe care Francisc I o va avea la bunul mers al bisericii din întreaga lume se preconizează a fi, în primul rând, de natură socială. „Vocaţia iezuiţilor este de a crea punţi de legătură între oameni, între credincioşi şi necredincioşi, între săraci şi bogaţi. […] Am toată speranţa că papa Francisc I este capabil să facă toate acestea”, a declarat Preotul Simon Bishop, capelanul iezuit al Universităţii Oxford (Marea Britanie), citat de Reuters.
Conducerea pe care o poate oferi un papă iezuit va permite bisericii „să se apropie cu mai mult curaj de lumea întreagă, transmiţând un mesaj de solidaritate cu cei săraci suficient de puternic pentru a scutura din temelii cultura Vaticanului”, este de părere Laurie Goodstein, corespondent pe teme religioase la New York Times.
În ce privește teologia, Francisc I este conservator, punând mult accent pe latura practică a rezolvării problemelor. Acestui pragmatism i se adaugă simplitatea, vizibilă atât în ce privește vestimentaţia sau podoabele (inelul purtat de Francisc nu e de aur, ci de argint), cât şi în solicitarea ca ceremonia de întronizare să fie simplă şi mai scurtă decât cele precendente.
CITEȘTE ȘI: Opinia Papei Francisc despre problemele contemporane, în 10 citate
Idealurile şi priorităţile iezuitului Jorge Bergoglio, acum Papa Francisc I, au potenţialul de a modela într-un mod pozitiv pontificatul curent. Iar umilinţa şi zelul pastoral arătate în ultimele zile au creat așteptarea că o vor şi face.
Cu toate acestea, în ciuda recomandărilor pozitive, Papa Francisc I nu a fost ferit de critici, unele de-a dreptul scandaloase, în ce privește trecutul său. În plus, pontificatul lui Francisc I nu se anunţă unul ușor, întrucât va avea de înfruntat provocări complexe. Numeroase organizaţii preoţeşti sau religioase solicită mai multă democraţie în interiorul Bisericii Catolice, alegerea unor oficiali, reformarea Papalităţii, căsătorii pentru preoţi sau, mai ales, hirotonirea femeilor. Teologi, bărbaţi şi femei, adoptă poziţii foarte radicale în materie de moravuri. Se vorbeşte despre un proces de „protestantizare” şi „schisme tăcute”, notează Mediafax. O misiune extrem de dificilă pentru liderul bisericii cu 1,2 miliarde de credincioși.