După alegerile de duminică, Frontul Naţional va avea primari în 13 orașe de peste 9.000 de locuitori, în condiţiile în care liderul partidului, Marine Le Pen, își propusese victoria în cel puţin zece orașe. Rezultatul de anul acesta al Frontului Naţional este mult peste cel din 1995 considerat a fi cel mai fast an electoral pentru formaţiunea condusă de familia Le Pen. Atunci, Frontul câștigase trei orașe.
Conform RFI România, Frontul Naţional îşi confirmă ascensiunea pe fondul unui absenteism record (peste 38% din electorat a rămas acasă). Este evident mesajul de nemulţumire faţă de clasa politică, în general, dar în special faţă de socialiștii care au majoritate în parlament.
Marine Le Pen şi-a câştigat pariul, susţine Le Monde. „De acum trebuie luată în calcul o a treia mare forţă politică în Franţa”, a sunat declaraţia victorioasă a doamnei Le Pen.
Europa se joacă cu extremismul
Victoria extremismului este, surprinzătoare, dar și îngrijorătoare. De obicei, partidele extremiste reuşesc cu greu să atingă pragul electoral și, implicit, să aibă reprezentare parlamentară. Cum se explică atunci victoria din Franţa? Istoria demonstrează că anumiţi factori declanşatori determină ascensiunea extremismului. Criza economică constituie un moment favorabil, austeritatea nefiind o măsură economică care să aducă voturi în plus, afirmă Historia.
În plus, extremiştii sunt specialişti în a găsi vinovaţi. Imigraţia, corupţia din clasa politică, șomajul sunt probleme care constituie tot atâtea motive pentru a indica vinovăţii. În 2012, an electoral pentru majoritatea statelor europene, sondajele de opinie arătau o popularitate în creştere a extremiştilor. Nu au format atunci guverne, dar au reuşit să câştige în medie 10-15% la din voturi în statele vizate. După alegeri, articolul semnat de Dan O’Brien, Europa nu devine extremistă, sugera că ipoteza potrivit căreia situaţia Europei începea să semene cu cea din anii ’30 a fost falsă.
„Alegătorii îi resping pe cei care se află la guvernare, nu democraţia, nici valorile acesteia. Va fi necesară o criză mai profundă şi mai prelungită pentru ca situaţia să se schimbe în mai rău; din păcate, totul este posibil.” Ce nu a fost posibil în 2012, se conturează în 2014? Europarlamentarele bat la ușă.
Comisarul UE pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmström, a exprimat temerea că aceste alegeri ar putea fi marcate de o ascensiune a extremismului de dreapta, afectând deciziile în Parlamentul European. Grecia, dar şi alte state europene, sunt vizate de ascensiunea forţelor xenofobe, rasiste, fasciste. Unele dintre aceste partide există de mult timp, altele sunt apărute recent şi se dezvoltă pe fondul crizei”, a explicat Malmström.
Cauzele sunt multiple: de natură economică, socială sau politică. Și pierderea memoriei își joacă rolul său. Există, astfel, premise pentru o revenire la timpuri considerate apuse. De exemplu, Zorii Aurii din Grecia şi Jobbik din Ungaria au reușit să obţină reprezentare parlamentară la recentele alegeri. Însă nu doar Europa ar trebui să fie îngrijorată. Numărul grupurilor extremiste antiguvernamentale au crescut îngrijorător și în Statele Unite. Conform The Guardian, peste 500 de astfel de organizaţii sunt active în prezent în SUA şi au legături din ce în ce mai strânse cu politica republicană. Susţinătorii organizaţiei americane de extremă dreapta Ku Klux Klan (KKK) au obţinut de la autorităţi permisiunea de a organiza, în 2013, în Pennsylvania, o acţiune de protest împotriva preşedintelui de culoare Barack Obama şi a imigranţilor.
Un salt în trecut
Partidele democratice au cochetat nu o dată cu extremiştii, ajutând la legitimarea acestora. Au făcut-o în trecut, așa cum o fac și în prezent. Extremismul este asociat adeseori cu Germania nazistă. Perspectiva este însă incompletă. „Nu germanii sunt problema. Problema e însuși mecanismul extremismului, atât în Germania, cât și pretutindeni unde acest gen de tendinţe există, pe fondul fragilităţii convingerilor umane”, afirmă istoricul Lucian Boia, în cartea Tragedia Germaniei.
Este evident că prăbușirea Europei interbelice sub promisiunile extremismului implică o vinovăţie colectivă. Nu doar grupările extremiste au fost responsabile. Și promisiunile neonorate ale partidelor democratice au avut implicaţiile lor. Nici cei care au optat pentru o fracturare a democraţiei nu pot fi disculpaţi. A fost un vot al disperării și al speranţei. Plătit scump.
Faptul că istoria nu reușește reîmprospătarea memoriei cu greu mai poate surprinde. Revitalizarea mișcărilor de extremă dreapta sugerează că asistăm în primul rând la ineficienţa construcţiei democratice prezente. „Democraţia îşi are insuficienţele şi riscurile ei, minimalizate în prezent, supraevaluate acum un veac. Există riscul unei derive populiste şi, mai grav, riscul confiscării puterii în numele poporului”, spune istoricul român. Idealul de cetăţean responsabil pare a fi tot mai îndepărtat. Miza Europei unite este diluată de aceleași probleme pe care omenirea le-a mai trăit într-un trecut nu foarte îndepărtat. Drept urmare, evenimente considerate apuse sunt repuse pe masa de joc. Arătând că istoria ca magister vitae rămâne din nou doar un simplu dicton.