Site icon Semnele timpului

Studenţi în greva foamei după interzicerea niqabului

Cinci studenţi tunisieni susţin că au intrat în greva foamei miercuri, protestând împotriva interzicerii vălului niqab de oficialii unei universităţi. Măsura a intensificat tensiunile începute în luna noiembrie a anului trecut.

Universitatea din Manouba, oraş aflat la 25 de kilometri de capitala Tunis, a interzis purtarea vălului, fiind preocupată de securitatea individuală în condiţiile purtării veşmântului. Măsura nu a fost primită deloc bine de un grup de studenţi musulmani salafişti care au contestat interdicţia prin proteste care au dus la închiderea facultăţilor timp de o lună şi jumătate şi la amânarea examenelor pentru 3 săptămâni.

Mohamed el-Bakhti, purtătorul de cuvânt al grupului ultraconservator a declarat că 5 dintre studenţi sunt în greva foamei pentru o perioadă nedeterminată de timp într-o „locaţie privată şi sub supraveghere medicală".

Decanul facultăţii, Habib Kazdaghli, a declarat pentru AFP că va încerca să îi evacueze pe protestatari până la examenele din 24 ianuarie. „Condiţiile de exeminare nu vor fi prielnice dacă acest grup acţionează fără a fi pedepsit în campus, împiedicând examenele prin speech-urile, cântările şi rugăciunile spuse la megafoane.

Între timp, violenţe au mai izbucnit între islamişti şi studenţii de la Facultatea Umanistă din Sousse, oraş aflat la 140 kilometri sud-est de Tunis. Trei persoane au fost rănite în confuntări. Un val de proteste paralizează zone din Tunisia la un an după revolta populară din urmă cu un an.

Sursa: AFP, All Africa

Exit mobile version