Site icon Semnele timpului

Se anunţă un miracol pentru cancer – uleiul de măsline

Uleiul de masline

Uleiul de masline

 O echipă de cercetători de la Universitatea Rutgers și de la Colegiul Hunter oferă noi speranţe, după ce au publicat luna trecută un articol în jurnalul Molecular & Cellular Oncology despre efectul uleiului de măsline atât asupra celulelor canceroase, cât și asupra celor sănătoase. În cadrul experimentului desfășurat pe culturi, rezultatele au fost cele pe care le așteptăm cu toţii de ani de zile. Am putea chiar vorbi despre un tratament-minune.

Beneficiile uleiul de măsline

Studii anterioare au demonstrat în repetate rânduri cum uleiul de măsline poate proteja corpul uman de efectele poluării, poate îmbunătăţi sistemul imunitar, poate preveni îmbătrânirea sistemului osos, iar unii spun că ar putea avea un rol în prevenirea bolii Alzheimer. Acum aflăm că ar putea ucide celulele canceroase (doar celulele canceroase), în aproximativ 30 de minute.

Uleiul de măsline extravirgin conţine antioxidantul oleocantal, care declanșează moartea celulară prin apoptoză, sau „sinucidere”. Antioxidantul reușește să spargă lizozomii canceroși, care deţin „deșeul” celular și care sunt mai mari și mai fragili la celulele canceroase, determinând astfel moartea celulară într-un timp record, de 30-60 de minute, când procesul natural de apoptoză durează între 16 și 24 de ore, explică Futurity. Celulele sănătoase sunt afectate în sensul că intră într-un stadiu latent, de „somn”, dar își revin complet după 24 de ore.

Studiul însă are limitările sale, avertizează Medical Daily. Studiile desfășurate pe culturi de celule pot oferi un model de încredere asupra felului în care o substanţă externă poate afecta un nou mediu biologic, însă ele nu sunt la fel de complexe cum sunt cele din sistemul intern al unui șoarece, care nu este la fel de complex ca cel al unui om. În timpul în care vor trebui urmaţi toţi acești pași, este posibil să fie disponibile alte tehnologii și tratamente. Cu toate acestea, și observatorii recunosc şi cu această ocazie multiplele beneficii ale acestui aliment recomandat de medici și nutriţioniști.

Citește și: De ce unii experţi în tehnologie militează pentru o copilărie tech-free

Exit mobile version