Conform unui studiu german publicat în revista PLOS ONE, obiceiurile privind masa de prânz pot face o mare diferenţă în viaţa de zi cu zi la locul de muncă. Cercetătorii de la Universitatea Humboldt din Berlin au vrut să vadă cum este afectată gândirea și starea emoţională de circumstanţele în care luăm masa de prânz.
Cercetătorii au observat că participanţii care au luat masa în compania altor persoane, într-un mediu deconectat de locul de muncă, se simţeau mai relaxaţi și controlul cognitiv era mai redus. Acesta poate fi un dezavantaj pentru persoanele care trebuie să monitorizeze performanţa, să detecteze erori sau în general să lucreze cu numere, dar este un avantaj pentru persoanele care se bazează pe creativitate în munca lor, scrie Huffington Post.
Și chiar dacă un asemenea prânz consumă mai mult timp, în final crește productivitatea la serviciu și elimină stresul, spun cercetătorii. Iar cum mare parte din viaţă ne-o petrecem la serviciu, ceea ce facem în pauza de masă contează mai mult decât credem.