Site icon Semnele timpului

Cameron: Multiculturalismul este un eșec

Premierul britanic a recunoscut eșecul multiculturalismului atât în Marea Britanie cât și pe continent. David Cameron afirmă că societatea nu a reușit integrarea tinerilor musulmani.

Prezent sâmbătă 5 februarie la cea de-a 47-a Conferinţă de Securitate de la Munchen, premierul britanic a cerut șefilor administraţiilor europene găsirea unor metode mai bune de integrare a imigranţilor. În cadrul discursului său Cameron a condamnat și politica multiculturalistă britanică care a fost aplicată timp îndelungat. El a cerut un „liberalism mai activ, mai viguros", unde drepturile egale, domnia legii, libertatea de expresie și democraţia să fie promovate activ pentru a crea o puternică identitate naţională. Premierul britanic a atras atenţia că multiculturalismul i-a făcut pe tinerii musulmani ţinte vulnerabile radicalismului.

Este primul discurs major al lui Cameron asupra extremismului islamist, una din marile temeri ale britanicilor după atentatele teroriste din 2005. Acuza principală este aceea că „sub doctrina multiculturalismului de stat, am încurajat diferitele culturi să trăiască vieţi separate, departe una de alta și departe de curentul principal." Ca rezultat, a observat Cameron, mulţi tineri musulmani au aderat la ideologia extremistă.

Premierul britanic a făcut însă o distincţie clară între Islamul ca religie și ideologia politică a Islamismului radical. „Islamul este o religie practicată pașnic și cu devoţiune de peste un miliard de oameni. Islamismul extremist este o ideologie politică, sprijinită de o minoritate. Mereu și mereu oamenii pun semnul egal între cele două. Ei cred că dacă cineva e extremist se poate vedea după fervoarea sa religioasă. Așa apar în discuţii musulmanii moderaţi, ca și cum toţi musulmanii evlavioși ar fi extremiști. E greșit. Cineva poate fi un un musulman devotat și totuși nu un extremist."

După părerea premierului britanic, organizaţiile non-violente musulmane care iau poziţii ambigue cu privire la valorile occidentale nu ar trebui să primească finanţare de la stat și ar trebui interzise în campusurile universitare. „O societate tolerantă pasiv spune cetăţenilor ei: atâta vreme cât nu încalci legea, te lăsăm în pace. Și este neutră între diferitele valori. Însă o ţară cu adevărat liberală va face mai mult. Va crede în anumite valori și le va promova activ… Ea va spune cetăţenilor ei: asta ne definește ca societate."

La discuţii a participat și cancelarul german Angela Merkel, cea care a recunoscut în noiembrie eșecul multiculturalismului în Germania.

Exit mobile version