Pentru prima dată Palestina va promova în cadrul sesiunii, Biserica Nativităţii din Betleem şi drumul folosit de pelerini. Biserica din Betleem a fost construită la îndemnul mamei împăratului roman Constantin cel Mare, deasupra peşterii în care s-ar fi născut Iisus.
Site-ul UNESCO scrie că valoarea bisericii din Betleem este „indiscutabilă", şi că până la urmă „acesta este singurul loc din lume care are onoarea de a fi locul naşterii lui Iisus."
Betleemul, situat pe Bancul de Vest la aproximativ 8 km de Ierusalim, este considerat a fi destinaţia cea mai vizitată din teritoriile palestiniene, datorită semnificaţiei sale religioase.
Cu toate astea, votul va fi unul controversat, la fel cum a fost intrarea Palestinei în UNESCO în octombrie 2011, când Statele Unite s-au opus, cerând ca mai întâi Palestina să cadă la pace cu Israel. Din cauză că totuşi Palestina a fost acceptată, UNESCO a pierdut a cincea parte din fonduri după ce SUA şi Israel au refuzat să mai finanţeze organizaţia.
Live Science scrie că pe lângă rezervele politice, biserica din Betleem a fost parţial distrusă de mai multe cutremure de-a lungul timpului, şi este administrată de trei grupuri religioase, greco-ortodocşi, romano-catolici şi armenieni, care nu de puţine ori au stârnit conflicte violente.