Unele metode de protejare a copilului îl feresc de eșecuri vizibile cu preţul încrederii în sine și independenţei copilului. Potrivit autorilor unui studiu recent pe această temă, astfel de părinţi „iau ca adevăr percepţia copilului, ignorând faptele” și „sunt gata să creadă propriul copil, în detrimentul unui adult sau să nege posibilitatea ca cel mic să fie vreodată de vină.” Ei răspund grabnic la nevoile percepute ale copilului, însă nu îi dau acestuia ocazia să își rezolve singur problemele.
Copiii părinţilor ultra-protectori nu învaţă să își asume responsabilitatea acţiunilor lor și ajung să nu înţeleagă consecinţele naturale ale unor fapte. Ei pot dezvolta simţământul că li se cuvine orice, motive pentru care le va fi dificil să lucreze la școală într-o manieră cooperantă și concentrată.
Alternativa educativă, susţine Jessica Lahey, într-un editorial publicat în The Atlantic, este să lași copilul să aibă eșecuri, să fie responsabilizat pentru pașii lui greșiţi și provocat să fie bun chiar și atunci când se confruntă cu propriile greșeli.