Raportului realizat în cadrul proiectului „EU Inclusive. Transfer de date şi competenţe privind integrarea pe piaţa muncii a romilor între România, Bulgaria, Italia şi Spania” indică în continuare un grad scăzut de integrare pe piaţa muncii, de doar 35,5% în 2011.
Puţinii romi care au un loc de muncă lucrează ca muncitori necalificaţi (38%), 32% au ocupaţii calificate (muncitori, vânzători, comercianţi), 9% sunt muncitori în agricultură, iar 13% au ocupaţii tradiţionale rome.
Principalul motiv al integrării scăzute este nivelul educaţiei. Potrivit datelor studiului, 23% dintre romi nu au absolvit nicio şcoală, 26% au terminat primele patru clase şi 34% doar gimnaziul. Numai 17% sunt cei care urmează un liceu sau un nivel superior de educaţie.
În plus, 20% dintre copiii romi nu merg la şcoală din cauza lipsei resurselor financiare. De altfel, analfabetismul nu este o noutate. 25% dintre adulţii de peste 16 ani nu ştiu să scrie sau să citească, numărul femeilor fiind cu 10 procente mai ridicat decât al bărbaţilor.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.100 de subiecţi, auto-identificaţi, provenind din comunităţi compacte şi disipate. Sondajul are o marjă de eroare de +/-2,7%, la un nivel de încredere de 95%.