STUDIU: Doar 10% dintre romi au lucrat constant în ultimii 2 ani

47

În plus, deşi 50% afirmă că lucrează pe cont propriu, în realitate, 90% dintre aceştia lucrează la negru, rezultă din studiul „Situaţia romilor în România”, prezentat, joi, de Fundaţia Soros.

Raportului realizat în cadrul proiectului „EU Inclusive. Transfer de date şi competenţe privind integrarea pe piaţa muncii a romilor între România, Bulgaria, Italia şi Spania” indică în continuare un grad scăzut de integrare pe piaţa muncii, de doar 35,5% în 2011.

Puţinii romi care au un loc de muncă lucrează ca muncitori necalificaţi (38%), 32% au ocupaţii calificate (muncitori, vânzători, comercianţi), 9% sunt muncitori în agricultură, iar 13% au ocupaţii tradiţionale rome. 

Principalul motiv al integrării scăzute este nivelul educaţiei. Potrivit datelor studiului, 23% dintre romi nu au absolvit nicio şcoală, 26% au terminat primele patru clase şi 34% doar gimnaziul. Numai 17% sunt cei care urmează un liceu sau un nivel superior de educaţie.

În plus, 20% dintre copiii romi nu merg la şcoală din cauza lipsei resurselor financiare. De altfel, analfabetismul nu este o noutate. 25% dintre adulţii de peste 16 ani nu ştiu să scrie sau să citească, numărul femeilor fiind cu 10 procente mai ridicat decât al bărbaţilor.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.100 de subiecţi, auto-identificaţi, provenind din comunităţi compacte şi disipate. Sondajul are o marjă de eroare de +/-2,7%, la un nivel de încredere de 95%.