Esenţiale azi, 21 iunie

România: în 2017, peste 800 de copii au fost părăsiţi în maternităţi și spitale

Educaţia copiilor care nasc copii

Alexandra nu avea nici 13 ani împliniţi atunci când a aflat că va fi mamă. Terminase clasa a VII-a, la o școală din Botoșani, pe care a continuat să o frecventeze chiar și când sarcina a devenit vizibilă. Însă din ziua în care o profesoară a ironizat-o, nu a mai dat pe acolo. Pe 1...

BOR și educaţia sexuală în școli – nuanţele ignorate ale scandalului

Un interviu acordat de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române la finalul conferinţei despre Referendumul pentru Căsătorie, care a avut loc joia trecută, a eclipsat total, în media, discuţiile din cadrul conferinţei. Presa a amintit doar în treacăt faptul că referendumul privind familia va avea loc, cel mai probabil, pe 10 iunie, însă a vuit cu...

Cizmele care au umplut un gol în suflet

Oricât de mult ne-am ascunde, sunt zile care ne surprind cu sentimentul copleșitor că viaţa noastră, deși frumoasă și de invidiat, duce lipsă de ceva esenţial

Darius, simbolul unui eșec pe care Franţa nu îl poate ascunde

Îl cheamă Darius, are 16 ani, și în urmă cu câteva zile a fost bătut de 12 indivizi până a intrat în comă, fiindcă era bănuit că ar fi furat. Darius e rom și locuia într-o casă părăsită, în ţara care pare să urască romii cel mai mult: Franţa.

UE a demarat Romact, un program pentru integrarea romilor

Comisia Europeană (CE) şi Consiliul Europei (CoE) au lansat un program în valoare de 700.000 de euro, cu scopul de a favoriza şi facilita accesul minorităţii rome la locuinţe, educaţie, sănătate şi locuri de muncă în cinci ţări europene.

Dificultăţile de integrare ale romilor în Europa

În general, romii nu sunt bineveniţi în ţările europene, motiv pentru care întâmpină nenumărate greutăţi pentru a avea condiţii decente de viaţă, în ciuda programelor de inserţie.

Pe Facebook, francezii „dau spre adopţie” ţigani

Rasismul francezilor vizavi de ţigani a atins o nouă culme, printr-o campanie pe Facebook, prin care francezii oferă spre adopţie etnici romi tuturor celor care îi apără.

Europa a început să ridice „ziduri ale Berlinului” pentru romi

Marginalizarea romilor nu mai este doar o expresie, ci o realitate în tot mai multe state din Europa Centrală şi de Est. Romii nu doar că sunt excluşi social, ci sunt izolaţi de societate prin ziduri şi garduri în cartierele mărginaşe în care locuiesc. Cel mai recent zid este cel ridicat dintr-o actuală capitală culturală...

Evanghelizarea romilor schimbă în bine societatea

Liderii romi din Europa au dat un puternic mesaj către comunităţile religioase de pe continent, pentru a nu mai discrimina pe romi, deoarece aceştia au capacitatea să crească şi să schimbe în bine comunitatea lovită de sărăcie, prejudecăţi, analfabetism.

De trei ori mai mulţi romi cu studii medii sau superioare decât în 1998

Procentul tinerilor romi care sunt absolvenţi de liceu sau facultate s-a triplat în ultimii 15 ani, deşi acesta se menţine încă mic, în comparaţie cu cel al tinerilor de alte etnii, arată un studiu publicat luni şi intitulat „Romii din România - De la ţap ispăşitor la motor de dezvoltare".

Romii vor avea legitimaţii speciale, cu cod de bare

Florin Cioabă, vicepreşedinte al Organizaţiei Internaţionale a Romilor, a propus emiterea unor legitimaţii speciale pentru romi, pentru ca aceştia să fie monitorizaţi. Măsura se impune, spune Cioabă, deoarece foarte mulţi romi care comit infracţiuni în Europa declară că sunt din România şi afectează, astfel, imaginea ţării.

Practica eugeniei se întoarce în România, la sugestia unui liberal

O postare în reţeaua Facebook a provocat ieri reacţii în lanţ şi o demisie, ca urmare a unor afirmaţii xenofobe. Totul a pornit de la liderul organizaţiei de tineret a Partidului Liberal din judeţul Alba, care a propus „sterilizarea femeii de etnie romă" dacă în urma unei anchete sociale se stabileşte că aceasta „nu are...

Frumoasa poveste a Aninei Ciuciu: din şatră la Sorbona

Francezii nu scriu doar poveşti denigratoare despre romii din Franţa şi cel mai recent exemplu în acest sens este un articol scris de jurnaliştii de la postul de radio francez RTL France, despre Anina Ciuciu.

Parisul afirmă că nu mai stigmatizează romii

A fost nevoie ca Uniunea Europeană să pună sub observaţie Franţa în privinţa expulzării romilor pentru ca această ţară să evite stigmatizarea acestora.

Marginalizarea romilor nu mai este doar o expresie

Dacă ajungi în localitatea Tărlungeni, judeţul Braşov, este foarte posibil ca, la marginea satului, să descoperi un zid de beton lung şi înalt. Acesta este subiectul unuia dintre reportajele recente realizate de jurnaliştii de la BBC.

STUDIU: Doar 10% dintre romi au lucrat constant în ultimii 2 ani

În plus, deşi 50% afirmă că lucrează pe cont propriu, în realitate, 90% dintre aceştia lucrează la negru, rezultă din studiul „Situaţia romilor în România”, prezentat, joi, de Fundaţia Soros.

Situaţia romilor din Europa este mai precară ca niciodată

Aceasta este concluzia unui raport care a fost publicat astăzi de Amnesty International. Raportul creionează o imagine deprimantă a sărăciei, excluderii şi abuzurilor la care romii sunt supuşi atât în estul, cât şi în vestul continentului.

Ramona, o tânără romă a luat prânzul cu Regina Elisabeta

Acum șase luni vindea ziare pe stradă, în Greater Manchester, astăzi ia prânzul cu regina Angliei. Aceasta este povestea tinerei de etnie romă, Ramona Constantin, care la 27 de ani, se poate lăuda că a luat masa cu Regina Elisabeta a II-a și Prinţul Philip.

Romii sunt ţapii ispășitori ai societăţii care eșuează să îi ajute

„Rămân cu mult în urma altora în ceea ce privește educaţia, integrarea în câmpul muncii, accesul la o locuinţă decentă și la servicii de sănătate." Așa îi descrie pe romi, comisarul pentru drepturile omului din cadrul Consiliului Europei, Thomas Hammarberg. Dar nu este vina lor. Societatea este cea care eșuează să...

Bulgaria: oraşele cuprinse de proteste împotriva romilor

Poliţia din Bulgaria a reţinut cca 170 de persoane în urma manifestaţiilor de amploare împotriva romilor, din ultimele trei zile. Forţele de ordine i-au împiedicat pe protestatari să ajungă la ghetourile romilor din provincie.