Site icon Semnele timpului

Preotul cu 25 de copii

Paroh al Bisericii Caşin, Gabriel Cazacu lucrează în timpul săptămânii, 14 ore zilnic, la Fundaţia Ajutor şi Recuperare Medico-Socială pentru copiii în dificultate Sfânta Macrina. Fundaţia este un centru de asistenţă socială creat de Asociaţia Ecumenică a Bisericilor Creştine din România, în 1996.

Preotul îşi aminteşte despre perioada în care a început să lucreze la fundaţie: „M-am întâlnit cu râia, râie suprainfectată, cu păduchi cum nu mai văzusem până atunci… colonie de păduchi, sărăcie, foame, un cadru neorganizat, un cadru legislativ total ostil fundaţiilor."

Copiii de la fundaţie au poveşti triste. Unii au fost abandonaţi în maternitate, alţii au fost abuzaţi sau lăsaţi acasă de părinţii plecaţi la muncă în străinătate, povesteşte Simona Iordăchescu, asistentul social care coordonează activitatea centrului.

Majoritatea copiilor care locuiesc la fundaţie merg la Şcoala nr. 85, aflată în spatele centrului. Procesul educativ este unul permanent la Sf. Macrina: copii sunt ajutaţi să îşi facă temele, primesc meditaţii la matematică, română sau engleză, beneficiază de cursuri de pictură, merg la teatru, în parc sau în tabere.

Unii dintre copii sunt talentaţi. Una dintre fete cântă la vioară şi a câştigat mai multe premii la diferite concursuri. O alta, dintre fostele rezidente, a obţinut o bursă şi acum studiază medicina în SUA, notează romanialibera.ro.

Fundaţia are nevoie de sprijin, însă ar prefera ca în locul jucăriilor şi dulciurilor pe care le primesc de sărbători, copiilor să le fie oferite haine sau alte bunuri care pot să fie folosite pentru o perioadă mai îndelungată.

Exit mobile version