Momentan, numărul părinţilor necăsătoriţi este în creştere, o tendinţă care a fost observată în ultimii 40 de ani. În prezent, 47,5% dintre copiii britanici se nasc într-o familie în care părinţii nu sunt căsătoriţi. Dacă tendinţa se menţine şi în următorii trei ani, procentul va ajunge la peste 50%.
În plus, recensământul relevă că numărul celor care au decis să se căsătorească a scăzut semnificativ, la 45% în ultimul deceniu.
Părinţi necăsătoriţi: ce înseamnă nașterea unui copil într-un astfel de cuplu
Principalii vinovaţi pentru această situaţie sunt diferenţele culturale din ţară, unde numărul de imigranţi este din an în an mai mare, dar şi barierele financiare, care îi împiedică pe cei din comunităţile sărace să îşi oficieze relaţiile.
Cu privire la această stare de fapt, miniştrii britanici şi organizaţiile sociale au avertizat că acei copii care trăiesc în familii dezbinate sau în care părinţii nu sunt căsătoriţi au note mai mici la şcoală, suferă de afecţiuni mentale şi se confruntă cu dependenţa de substanţe interzise.
Citește și: Evoluţie și creaţie. Mai aproape de miezul controversei
Prin urmare, aceştia consideră că guvernul şi alte autorităţi ale statului ar trebui să facă mai multe pentru încurajarea căsătoriei tradiţionale şi pentru susţinerea copiilor care provin din familii cu probleme, arată Christian Telegraph.
