Prin sclavie, autorităţile britanice fac referire la persoane trecute prin Marea Britanie către alte ţări pentru piaţa prostituţiei, dar şi persoane care lucrează ilegal. Exploatarea implică persoane aduse în Marea Britanie în acest scop, dar vizează şi persoane fără adăpost care trăiesc pe străzi.
Ancheta a început după ce o asociaţie britanică, Thames Reach, care lucrează cu persoane fără adăpost din Londra, a anunţat că în 2012 a înregistrat 37 de incidente în care sunt implicate persoane vulnerabile ce au fost obligate să muncească în schimbul unor sume mici de bani, fără plată sau chiar să încalce legea.
Potrivit cotidianului The Guardian, numărul este cu 15 mai mare comparativ cu 2011.