Etichetă: sclavie

Micul luptător pentru libertate

Când te uiţi în ochii inocenţi ai unui copil, cu greu îţi poţi imagina că cineva i-ar putea face rău în mod intenţionat. Poveştile despre sclavie par dintr-un trecut nefast şi îndepărtat. Puţini ne întrebăm însă unde şi cine ne fabrică hainele sau aparatura electronică, în ce condiţii de muncă și cu ce salarii. Dacă...

Esenţiale azi, 20 decembrie

Bursa de Valori București a picat

Sclavii moderni nu lucrează în corporaţii

Sclavia nu a dispărut în negura istoriei, ci are o incidenţă deconcertantă pentru secolul în care trăim – 40,3 milioane de sclavi la nivel global, 71% dintre aceștia fiind femei, potrivit Indexului Global al Sclaviei 2018, realizat de organizaţia pentru drepturile omului Walk Free Foundation.

Sclavii români din Marea Britanie

Sclavia modernă, exploatarea muncitorilor, neplata salariilor și abuzul psihic sunt fenomene larg răspândite în economia Marii Britanii, iar România se află printre ţările cu cele mai multe victime în această ţară, potrivit unui raport guvernamental britanic. În prezent, 65 de români sunt înregistraţi ca victime ale sclaviei moderne în Marea Britanie.

Esenţiale azi, miercuri, 9 mai

Presupus atac israelian în Siria* Pastila fluorescentă care descoperă cancerul de sân* Sclavie în industria construcţiilor din Anglia* Turcii îi spun #Destul lui Erdogan * Dimitri Medvedev, premier al Federaţiei Ruse* De trei ori mai spionaţi în 2017* Vot pentru eliminarea datei Brexit

Război pentru Crăciun la Casa Albă

Cu ocazia Crăciunului, războiul cultural din America s-a mutat zilele acestea pe scena religioasă, una preferată de președintele american Donald Trump, pentru animarea periodică a bazei sale electorale, evanghelicii albi.

Corectitudinea politică dă jos crucile de pe biserici

Se întâmplă ceva foarte ciudat. Cineva s-a gândit că ar da bine să promoveze o gustare grecească folosind imaginea simbolică a cupolei bisericii istorice Anastasis din Santorini, dar fără crucea de pe cupolă, ca să nu cumva să se supere clienţii care nu sunt creștini ortodocși. Dar nu s-a gândit nimeni că ar fi la...

Religie și rasism în America lui 2017

Evanghelicii dau un nume rău credinţei, este concluzia multor publicaţii americane, după tragedia de la protestul din Charllotesville, când un adept al teoriei supremaţiei rasei albe a intrat cu mașina într-un grup de contramanifestanţi, omorând o persoană. Urmarea imediată a fost că mai toţi consilierii lui Trump pentru mediu de afaceri și-au dat demisia, după...

Lola nu era o sfântă

Alex Tizon a murit. A scris eseul vieţii lui și apoi s-a stins, în somn, la 57 de ani, „din cauze naturale”. Soţia lui avea să spună că se luptase mult cu el însuși până să se apuce să scrie povestea pe care The Atlantic a decis să o pună pe copertă cu câteva ore...

Primul comisar antisclavie

Nu, nu ne-am întors în timp, dar situaţia dramatică a traficului de fiinţe umane și a sclaviei moderne impune numirea în Marea Britanie a primului comisar antisclavie independent, fost șef al diviziei de trafic uman în cadrul Metropolitan Police. În România ce s-ar impune?

#BringBackOurGirls – un strigăt de ajutor

Răpiri, căsătorii forţate și violuri. Ne-am obișnuit să auzim despre aceste lucruri din ţări precum Nigeria sau Pakistan, dar realitatea este că ele au loc și la noi în ogradă.

Un Willberforce necesar azi

Într-o perioadă în care drepturile fundamentale ale omului sunt clamate de orice politician, sclavia modernă poate fi considerată cel puţin o contradicţie de termeni. Și totuși, aceasta nu doar că există, ci continuă să ia amploare, într-o Europă care pare a fi ineficientă în faţa traficului de persoane.

4 din 5 prostituate din UE sunt românce

Fenomenul traficului de carne vie din România este principala sursă de sclavie din Uniunea Europeană, arată un raport întocmit de Comisia Europeană, notează Deutsche Well.

„Mafia căpșunilor”- sclavi pe plantaţii în Grecia

Cu toţii am ajuns să îi compătimim pe greci după înţelegerile „mortale" pe care le-a făcut cu UE, FMI și BCE, dar știri recente arată o latură care a ieșit mai puţin la vedere: sclavie pe plantaţiile de căpșuni.

Un apel ar putea salva viaţa unei victime a traficului uman

Aproximativ 20 de milioane de oameni cad victime ale sclaviei moderne, spune Jennifer Kimbal, coordonator pe segmentele date şi sisteme din cadrul Polaris Project, în videoclipul de prezentare a Reţelei de Apeluri de Urgenţă Globale pentru Victimele Traficului de Oameni.

În India munca de sclav începe de la trei ani

Manoj Singh a fost unul dintre cei 149 de copii care au scăpat anul acesta dintr-o fabrică de cărămizi, lângă Hyderabad, India. Toţi s-au născut în sărăcie şi toţi erau obligaţi să lucreze câte 22 de ore pe zi, fără plată. Cei mai mici dintre ei aveau doar trei ani.

Studenţii chinezi luptă împotriva sclaviei

Studenţii din gupul International Christian Fellowship al Universităţii din Hong Kong au organizat un eveniment pentru a atrage atenţia asupra sclaviei moderne.

Chinezii, sclavi la „fabrica de jucării a lui Moş Crăciun”

Mai toţi copiii sunt învăţaţi să creadă că primesc cadouri de la Moş Crăciun, care le aduce tocmai de la Polul Nord, unde este o mare fabrică de jucării, în care spiriduşii lucrează voioşi pe ritm de colinde. În realitate, multe dintre jucării vin din fabrici chineze, unde muncitorii sunt trataţi ca sclavi pentru a...

Românii, anchetaţi pentru „sclavie modernă"

Patru echipe de investigaţie din Marea Britanie au început să ancheteze imigranţii bulgari, români, cehi şi polonezi aflaţi în ţară, din cauză că aceştia sunt suspecţi a încuraja sclavia sub diferitele ei forme.

Caz în premieră: acuzaţi pentru deţinerea a sute de sclavi

Patru membri ai unei familii nomade au fost condamnaţi la închisoare pentru deţinerea a sute de sclavi, în primul astfel de caz înregistrat în Marea Britanie în ultimii 200 de ani.

Adidaşii care „promovează sclavia”

Două mii de persoane au fost revoltate de noua perecehe de pantofi sport marca Adidas, criticând designul ca fiind „ofensator", „ignorant", iar compania că şi-a coborât standardele. Pantofii JS Roundhouse Mids vin la pachet cu cătuşe de gleznă.