Sarah Hershberger, o fată în vârstă de 10 ani bolnavă de leucemie, a fugit împreună cu părinţii ei pentru a scăpa de hotărârea judecătorească care o punea sub tutelă și o forţa să continue chimioterapia. Procesul, început în luna octombrie a anului trecut, a fost pornit de Spitalul de copii Akron din Ohio după ce părinţii au refuzat o a doua sesiune de chimioterapie. Avocatul familiei a declarat că desemnarea unui tutore medical reprezintă o încălcare a drepturilor constituţionale și că ar putea afecta și drepturile altor părinţi cu privire la alegerile lor de tratament medical.
Sarah a fost diagnosticată cu limfom limfoblastic T, o formă rară de cancer de sânge, la începutul anului trecut și a fost internată la Spitalul de copii Akron din Ohio, unde a urmat o sesiune de chimioterapie. Medicii din cadrul spitalului au declarat atunci că boala fetiţei este tratabilă. În luna iunie însă, când Sarah trebuia să urmeze o a doua sesiune de chimioterapie, părinţii ei au refuzat tratamentul, întrucât fetiţa se simţea foarte rău, iar ei se temeau că va muri.
Ca urmare a acestui refuz, spitalul a dat în judecată familia pentru a continua tratamentul, declarând că, dacă tratamentul nu va fi reluat, Sarah va muri într-un an. Maria Schimer a fost ulterior numită tutore medical al fetiţei, având autoritatea să ia decizii medicale în dreptul ei. Schimer, care este consilier juridic general al Northeast Ohio Medical University, declara că credinţa părinţilor nu ar trebui să fie mai importantă decât drepturile statului de a proteja copilul.
Familia Hershberger este din Ohio și aparţine unei comunităţi Amish, o grupare religioasă creștină cu doctrină anabaptistă și caracterizată prin stilul de viaţă simplu și tradiţional. Cu toate acestea, părinţii lui Sarah susţin că nu au oprit tratamentul din motive religioase, ci pentru că terapia îi făcea foarte mult rău fetiţei. Mai mult de atât, după oprirea chimioterapiei, ei au început un alt tratament, pe care îl consideră mai puţin dăunător organismului. Nu există date concrete cu privire la locaţia clinicii care oferă acest tratament sau la tipul tratamentului, dar surse neconfirmate spun că este vorba de tratamente cu vitamina C, vitamina B17, terapie cu oxigen, metode de detoxifiere și chelatizare IV.
Apropiaţi ai familiei și susţinători ai medicinei alternative afirmă că aceste tratamente dau roade, dar nu există dovezi concrete care să confirme acest lucru. Chiar și în cazul unei remisii, medici se tem că o recidivă a cancerului i-ar putea fi fatală fetei.
În urma deciziei judecătorești care a impus tutela medicală a Mariei Schimer, familia Hershberger a intentat apel pentru destituirea tutorelui și s-a mutat într-o locaţie necunoscută. Autorităţile care se ocupă de proces nu au făcut o prioritate din găsirea familiei, însă, o dată la trei zile, vizitează ferma pentru a afla dacă s-au întors.
În procesul de apel, familia Hershberger acuză Spitalul de copii Akron de hărţuire și neinformare. Ei susţin că medicii nu le-au spus că tratamentul cu chimioterapie făcea parte dintr-un proiect de cercetare ce folosea chimicale experimentale și nu le-au fost aduse la cunoștiinţă efectele secundare ale tratamentului. De asemenea, spitalul nu a obţinut semnătura de acord a celor doi, pentru a doua sesiune de chimioterapie, ci doar confimarea Sarei.
În plus, spitalul este acuzat de divulgare a informaţiilor medicale confidenţiale ale pacientului, ceea ce reprezintă o violare a legii federale cu privire la confidenţialitatea medicală.
În absenţa familiei și a informaţiilor cu privire la locaţia acesteia, tutorele Maria Schimer vrea să renunţe la caz. Neștiind unde se află Sarah, este imposibil să-i monitorizeze starea de sănătate sau să ia decizii medicale. Demisia Mariei Schimer însă nu este validă până când judecătorul Kevin W. Dunn nu o aprobă. Până la decizia curţii, familia nu intenţionează să se întoarcă acasă, deoarece se tem că vor fi arestaţi și Sarah va fi forţată să reia chimioterapia.
Cazul micuţei Sarah este încă o aplicaţie a vechiului conflict: medicina homeopată versus medicina alopată. Dacă Sarah moare, unii vor da vina pe chimioterapie, iar ceilalţi vor da vina pe încetarea tratamentului. Dacă Sarah va trăi dincolo de cei 5 ani în care se așteaptă o recidivă, unii se vor lăuda cu rezultatele tratamentelor alternative, iar alţii cu rezultatele sesiunii de chimioterapie. Nu rămâne decât ca fiecare să decidă în dreptul său.
Se ridică totuși problema etică, ale cui drepturi sunt mai importante, ale părinţilor sau ale copilului? Oricare va fi sfârșitul acestei situaţii, se va crea un precedent. Fie pentru victoria unor părinţi asupra sistemului și dreptul de a decide cu privire la viaţa copilului lor, fie pentru victoria sistemului asupra părinţilor și dreptul de a aplica tratament împotriva voinţei acestora. Un cerc vicios cu consecinţe îngrijorătoare în ambele direcţii.