Asociem adesea divorţul cu nefericirea unor adulţi care decid în mod reprobabil să o ia pe drumuri separate. Pentru Noora și Ali însă, divorţul a fost scăparea dintr-un coşmar al violenţei domestice și abuzurilor, în care au fost aruncate la o vârstă fragedă de propria familie.
Noora Al Shami s-a născut în 1978 în Yemen, într-o cultură în care femeile nu au dreptul să-şi pună întrebări sau să se opună deciziilor pe care bărbaţii le iau în dreptul lor. Mama ei fusese forţată să se căsătorească la nouă ani, prin urmare nunta ei, atunci când avea doar 11 ani, nu părea ceva ieșit din comun. Un verișor îndepărtat, de trei ori mai în vârstă decât ea, s-a oferit să o ia de soţie. Banii primiţi pentru ea urmau să asigure traiul familiei pentru multe luni.
Noora își amintește fericirea celor trei zile de nuntă, în care a îmbrăcat rochii cum nu mai purtase niciodată. Muzica, dansurile, cadourile și decorul feeric din orașul-port Al-Hudayah erau nemaivăzute. Mai marcantă a devenit însă curând teroarea de după nuntă, atunci când a rămas singură cu soţul ei. A reușit mai mult de o săptămână să îl evite, dar apoi a fost forţată să-și îndeplinească datoria de soţie. A ajuns de urgenţă la spital în acea noapte, dar nimeni nu a luat atitudine după ce a fost stabilizată. A fost trimisă acasă cu soţul ei, unde abuzurile au continuat.
În doar un an, Noora a pierdut două sarcini. La 13 ani l-a născut pe primul ei băiat, Ihab. Un an mai târziu a născut-o pe Ahlam, iar la 15 ani, pe cel de-al doilea băiat, Shibab. Toate sarcinile au fost cu probleme, agravate de bătăile soţului ei.
După zece ani de abuzuri cumplite, în care și copiii ei au fost răniţi și duși de urgenţă la spital, Noora a auzit de un program al Oxfam care ajuta femeile victime ale violenţei domestice. A reușit să ia legătura cu un avocat și, după eforturi îndelungate, a reușit să și divorţeze. Liberă de abuzurile soţului, Noora s-a lovit de dificultatea de a avea grijă de una singură de cei trei copii și de părinţii ei în vârstă.
S-a angajat ca menajeră, iar seara mergea la cursuri pentru a termina liceul. Trebuia să suporte zilnic hărţuirea vecinilor, care o considerau o femeie stricată pentru că divorţase. Le-a povestit unora despre traumele fizice și psihice pe care le îndurase, din dorinţa de a preveni suferinţe similare.
După ani de eforturi, Noora a devenit profesoară și a început să militeze pentru schimbarea legislaţiei. A reușit chiar să ia cuvântul în parlamentul de la Sana’a, pentru a susţine votarea legii de interzicere a căsătoriilor cu minore.
„Vreau să-mi fac vocea auzită și să schimb viaţa femeilor din Yemen. Femeile nu trebuie să fie victime. Am suferit violenţă domestică, dar acum spun tot ce am de spus. Refuz să trăiesc sub ruinele trecutului meu.”[1]
Ali Nujood s-a născut cu 20 de ani mai târziu decât Noora, dar soarta fetiţelor nu se schimbase în Yemen. La doar 10 ani, Ali a fost căsătorită forţat cu un bărbat de trei ori mai bătrân decât ea. Familia ei, formată din tată, două soţii și 16 copii, trecuse deja prin răpirea uneia dintre fete și violul alteia. Căsătoria părea cea mai sigură opţiune pentru Ali. În plus, banii primiţi prindeau foarte bine familiei.
Viaţa de soţie nu a fost diferită de cea a Noorei și abuzurile nu au întârziat să apară. La scurt timp după nuntă, Ali a folosit un pretext pentru a se întoarce acasă și a cere ajutorul familiei, dar rugăminţile ei disperate au fost ignorate. Până și mama ei a considerat că îi este mai bine măritată, în ciuda suferinţei. Cea de-a doua soţie a tatălui a sfătuit-o, în schimb, să divorţeze.
Când a fost trimisă să cumpere pâine, Ali s-a urcat într-un autobuz și s-a dus la judecătoria din oraș. A cerut să vadă un judecător, dar nimeni nu părea să o bage în seamă, era doar un copil. A așteptat o jumătate de zi până când unui judecător i s-a făcut milă și a întrebat-o ce vrea. I-a spus fără să ezite că vrea să divorţeze, dar că nu știe ce trebuie să facă. Judecătorul a primit-o la el în acea seară, iar a doua zi a fost ajutată de o avocată specializată în problemele femeilor, care a luat pro-bono cazul ei. Tatăl și soţul ei au fost arestaţi pe toată perioada procesului, care a încins spiritele. Încălcarea tradiţiei nu era pe placul nimănui, dar, o lună mai târziu, Ali era divorţată.
Curajul ei și vârsta foarte mică la care a reușit să divorţeze au atras atenţia internaţională. În anul 2008 a primit Premiul „Femeia anului”, împreună cu Shada Nasser, avocata care i-a obţinut divorţul. La decernarea premiului a cunoscut-o pe Hillary Clinton, iar viaţa ei promitea să o ia pe un alt făgaș.
La întoarcerea în Yemen și-a schimbat numele din Nujood, care înseamnă „ascunsă”, în Nojoom, „stele pe cer”. Cu ajutorul unei edituri franceze și-a scris biografia, iar cartea ei a fost tradusă în mai multe limbi. Din păcate, visul ei de a-și continua studiile și de a deveni avocată nu s-a împlinit. Ultima dată când jurnaliștii au reușit să comunice cu ea, Ali era încă minoră, căsătorită și având doi copii. Banii pe care ar fi trebuit să îi primească din drepturile de autor și din donaţiile internaţionale au ajuns la tatăl ei, pentru că legea nu permitea să îi primească ea. Cu ei, tatăl și-a mai cumpărat două soţii, iar pe ea a dat-o afară din casa cumpărată de editura franceză. În ciuda acestor lucruri, divorţul de la 10 ani a rămas pentru ea un motiv major de bucurie. Noua ei viaţă, deși în continuare dificilă, este măcar lipsită de abuzuri. „Comparată cu visurile, realitatea poate fi cu adevărat crudă. Dar poate și să ofere surprize frumoase”[2], concluzionează cu maturitate Ali.
| Din anul 2016, Yemenul trece printr-o foamete cumplită provocată de războiul civil. Conform estimărilor organizaţiilor internaţionale, în anul 2020 mai mult de jumătate din populaţie se bazează în totalitate pe ajutor umanitar pentru a supravieţui. Foametea este și unul dintre motivele pentru care numărul căsătoriilor forţate în rândul minorelor a crescut dramatic în ultimii ani. Poţi ajuta ca poveștile lui Noora și Ali să nu se repete, prin donaţii către organizaţiile internaţionale (UNICEF, Salvaţi copiii, ADRA etc.). |
