We like

Cele mai multe credinţe ale noastre sunt uşor de păstrat atâta timp cât nimic nu le pune la încercare. La fel ca mulţi alţii, Henry Gerecke a descoperit cât de mult credea în ceea ce predicase ani de-a rândul atunci când a fost pus în faţa unei alegeri dificile.

„Circumstanţele nu contează atunci când ai un vis.“ Acesta pare să fie mesajul central al poveștilor celor care au reușit în ciuda unor obstacole inimaginabile. Se pot naște însă visuri în mijlocul luptei pentru supravieţuire, în depravare și mizerie? Și, chiar dacă se nasc, au vreo șansă de supravieţuire?

Fie că recunoaștem sau nu, viaţa ne este condiţionată de bani. Majoritatea am spune că mai degrabă de absenţa lor. Puţini sunt cei care reușesc să se smulgă de sub mirajul lor, iar și mai puţini sunt cei care și-i doresc doar pentru a-i oferi. Printre aceștia din urmă se numără și Rachel Lapierre.

Amestecul de sentimente prin care trece o familie atunci când așteaptă un copil este minunat și înfricoșător, deopotrivă.

Coloniile de furnici funcţionează fără o conducere centrală. Pentru fiinţa umană, acest lucru este greu de imaginat, în condiţiile în care acest gen de organizare ar putea fi considerat similar anarhiei. Totuși nimeni nu le comandă furnicilor. Oare în acest „mic” detaliu rezidă succesul organizării lor?

Sunt locuri care rămân în suflet alături de oameni şi amintiri dragi. Şi de fiecare dată când te întorci la ele, este imposibil să nu retrăieşti măcar o parte din momentele care te-au convins să le păstrezi în inima ta.

Nu o vede nimeni, pentru că se ascunde și apasă cu greutate în interior, până reușește să te convingă că viaţa nu valorează mare...

Sunt momente în care simţim că viaţa e grea şi că unele provocări sunt peste puterile noastre. Dacă privim însă în jurul nostru, la oameni precum Ben Underwood, realizăm că suntem prea puţin conştienţi de darurile pe care le-am primit, dar şi de puterea imensă de a ne bucura de viaţă chiar şi atunci când...

Iubim oamenii pentru ceea ce sunt. Există însă un fel de dragoste prea înaltă ca să-i putem cuprinde cu adevărat toate nuanţele, un fel de dragoste care se manifestă faţă de oameni indiferent de ceea ce sunt sau au devenit. O astfel de dragoste rezumă frumos povestea lui Ian și a Larissei.

În 1923, atunci când alpinistul britanic George Mallory a fost întrebat de ce vrea să escaladeze Everestul, răspunsul acestuia a fost: „Pentru că este acolo.” Câteva decenii mai târziu, Sean Swarner a pornit pe același drum, dar nu pentru că Everestul exista, ci pentru că el era încă în viaţă.

Dintre toate deciziile pe care a trebuit să le luăm vreodată, le putem identifica ușor pe acelea care ne-au schimbat viaţa și ne-au testat caracterul. Pentru Eric Liddell, o astfel de decizie a implicat renunţarea la o cursă olimpică în favoarea credinţei sale.

În faţa unei tragedii umane, cea mai la îndemână reacţie este de resemnare și cedarea în faţa sentimentului că, orice și oricât ai face, nu va fi vreodată suficient. Printre resemnaţi se strecoară, din fericire, și oameni care și-au păstrat sufletul larg deschis și care ajută cum pot ei mai bine.

Încercăm să îi protejăm cât de mult putem de răutatea și de urâtul din lume, poate și pentru că știm că în inima lor nu încape indiferenţa la fel de ușor cum și-a făcut cuib într-al nostru. Și poate tocmai de aceea copiii sunt cei care ne dau lecţii uimitoare de sacrificiu și altruism.

Era în anul 1939, iar Europa fierbea. Ambasadorul Japoniei în Lituania, Chiune Sugihara, realizase pericolul iminent pentru evreii lituanieni. Din trenul cu care părăsea Lituania, Chiune Sugihara arunca pe geam vize pentru Japonia. Erau ultimele pe care le semna, cu un singur scop: să salveze cât mai multe vieţi.

Nu apar la televizor, nu scrie nimeni despre ei și își trăiesc viaţa frumos și în liniște. Sunt toţi acei oameni de la care învăţăm, pe care îi admirăm și care ne înfrumuseţează existenţa.

Sunt oameni care impresionează prin felul în care pun viaţa altora mai presus de a lor. Ca misionarii care s-au lăsat uciși pentru salvarea unor sălbatici.

Ceea ce gândim despre noi înșine devine în timp realitatea noastră. Un motiv îndeajuns de bun pentru a identifica gândurile distorsionate lăsate să ruleze în mod obișnuit și pentru a căuta strategii de construire a unei gândiri (mai) sănătoase.

Ne folosim experienţa și cunoștinţele pentru a înţelege ceea ce ne e necunoscut sau inaccesibil. Suntem atrași de tipare și judecăm lumea prin prisma a ceea ce deja ne este familiar. Însă, din dorinţa de a înţelege mai repede unele lucruri, tragem adesea concluzii fără a avea la bază dovezi suficiente. Astfel cădem în capcana...

Asociem adesea divorţul cu nefericirea unor adulţi care decid în mod reprobabil să o ia pe drumuri separate. Pentru Noora și Ali însă, divorţul a fost scăparea dintr-un coşmar al violenţei domestice și abuzurilor, în care au fost aruncate la o vârstă fragedă de propria familie.

Atunci când războiul îţi ucide nu unul, ci trei copii, mai poate să-ţi rămână ceva în afară de ură?

În teoria haosului există ceea ce oamenii de ştiinţă numesc „efectul fluturelui” – un eveniment aparent insignifiant declanşează o serie de alte evenimente care mai târziu capătă o importanţă majoră. Efectul fluturelui a fost folosit şi în afara domeniului ştiinţific ca metaforă pentru lucruri mici care au impact considerabil. În ceea ce priveşte bunătatea, puţine...