Mai mulţi miniștri au demisionat, alături de ei și ambasadorul Libiei din India. Ambasadorul Libiei de la Washington a afirmat că își retrage sprijinul pentru Gadhafi, însă nu a demisionat. Diplomaţii din misiunea Libiei la ONU au criticat administraţia de la Tripoli, iar doi piloţi s-au catapultat din avionul militar pe care îl pilotau, refuzând să bombardeze ţintele asupra cărora au primit ordine.
„Nu vedem nicio reacţie din partea comunităţii internaţionale", s-a plâns purtătorul de cuvânt al misiunii libiene la ONU. Ibrahim Dabbashi, prim consilier al ambasadorului libian la ONU a cerut Curţii Penale Internaţionale de la Haga demararea unui proces împotriva familiei Gadhafi pentru crime împotriva umanităţii.
După câteva zile de tăcere, vocea comunităţii internaţionale s-a făcut auzită. „Suferinţa și vărsarea de sânge este exagerată și inacceptabilă. La fel ca și ordinele de a împușca protestatarii pașnici", a spus Barack Obama menţionând că aceste acţiuni ale administraţiei de la Tripoli „violează normele internaţionale". „Acum este momentul când comunitatea internaţională să acţioneze la unison", a spus și Hillary Clinton. UE a anunţat că ia în calcul o serie de sancţiuni împotriva Libiei. Și SUA au avertizat cu privire la sancţiuni, inclusiv interdicţia de călătorie a oficialilor libieni sau blocarea conturilor.
Alături de Obama, vocea președintele francez a fost între cele mai dure. El a cerut UE să înceteze orice relaţie economică cu Libia și să adopte o serie de sancţiuni „rapide și concrete". Între măsuri ar putea fi trimiterea în judecată a liderilor libieni, interdicţia intrării pe teritoriul uniunii, supravegherea tranzacţiilor bancare, suspendarea tuturor acţiunilor economice, financiare sau comerciale.
O raritate în lumea arabă, peste 50 de clerici și teologi musulmani au emis o fatwa prin care arată că regimul Gadhafi a demonstrat necredinţă faţă de călăuzirea lui Dumnezeu. Citaţi de Reuters, membrii grupului afirmă că „răzvrătirea împotriva regimului prin orice mijloc este o datorie divină."