„Elitele Americii îl merită pe Donald Trump”, a sugerat un articol din The Week, blamând incapacitatea atât a democraţilor, cât și a republicanilor de a răspunde nevoilor clasei de mijloc. „Nu fiţi încântaţi de Donald Trump. Fiţi mai degrabă îngroziţi de el”, continuă cotidianul american.
Și BuzzFeed credita ideea că America nu se poate opri din „urmărirea” lui Donald Trump, pentru că e mai bun decât multe dintre reality-show-urile americane. Dinspre partea americană a Atlanticului, Donald Trump tinde să fie interpretat mai mult decât un showman. Mulţi îl consideră un fenomen unic. A încălcat aproape toate regulile, i-a provocat pe toţi politicienii și a sfidat toate predicţiile politice. Pare să fie mai puternic decât oricând. În încercarea de a-i explica ascensiunea, mulţi comentatori americani, în special criticii săi, au sugerat că acest posibil viitor ocupant al Casei Albe a știut fie să exploateze psihologia colectivă a Americii, fie a identificat o slăbiciune inerentă sistemului politic din cea mai puternică ţară a lumii.
Trumpii europeni
Dinspre partea europeană a Atlanticului, povestea lui Donald Trump pare să fie citită în nuanţe diferite. Din punctul de vedere al multor analiști occidentali, Trump nu reprezintă o anomalie, comentează The Atlantic. Cea mai importantă trăsătură a „trumpismului”, susţin mai departe jurnaliștii, nu este politica lui Donald, ci populismul său, unul care se încadrează într-un trend pe care îl cunosc democraţiile occidentale, atât din stânga, cât și din dreapta politică.
„Din Spania până în Suedia și în Polonia, partidele populiste câștigă adepţi”, nota recent un ziar german. Ce diferă este terminologia. „În aproape fiecare ţară europeană sunt în mișcare mici trumpi”, declara un alt cotidian din Germania, avertizând cu privire la pericolele naţionalismului. „Noi o avem pe Marine Le Pen. Ei îl au pe Trump”, a observat și Le Monde. Le Pen, care conduce Frontul Naţional din Franţa, a atras de multe ori aceste comparaţii, având în vedere orientarea ei naţionalistă și atitudinea antimigraţie. Pe listă pot fi adăugaţi cu mare lejeritate Viktor Orban sau fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi.
O Americă în ceaţă
Trump nu este unic nici măcar în mediul american. Își trage seva dintr-un naţionalism extrem, așa cum o face, de fapt, și Bernie Sanders. Contrastul dintre ei constă în apartenenţa la tabere politice opuse. Mai intervine însă o diferenţă de substanţă. În timp ce „Trump își construiește mesianismul pe baza fricii”, susţine un ziar important spaniol, „Bernie Sanders face același lucru însă pe baza unei utopii”. Ambii se poziţionează ca adversari ai sistemului și încearcă să răspundă la „anxietatea unui electorat deziluzionat”. Pe acest fond, ambii militează pentru un izolaţionism american, chiar dacă manierele de abordare pot fi diferite. Stilul poate să difere, finalul rămâne același. De aceea unii analiști percep populismul, fie că este de stânga, fie de dreapta, ca o ameninţare la adresa democraţiei occidentale. „Indiferent unde te uiţi, oamenii încep să se distanţeze de instituţiile politice”, a comentat un profesor de la Harvard.
„Este prea devreme pentru a spune cu certitudine încotro duce criza democraţiei. Poate că se va reînnoi. Sau poate că ne aflăm la începutul unei noi ere de violenţă și dictatură.” De fapt, chiar și comentatorii care nu îi acordă prea multe șanse lui Trump de a ajunge vreodată la Casa Albă par profund îngrijoraţi, nu atât de mult de persoana sa, cât de fenomenul al cărui exponent este. „Populiștii au adus întotdeauna calamitate în Europa”, pare să fie declaraţia unanimă a acestora.
Ne invadează trecutul?
În aceste condiţii, este inevitabil să nu apară comparaţii între frustrările populare din Europa interbelică și momentul actual. Istoricii au subliniat frecvent dezamăgirea cetăţenilor europeni (nu doar cei germani sau italieni, ci și cei francezi, spanioli, englezi ca rezultat al dificultăţilor economice de la începutul anilor 1930). Incapacitatea politicienilor de a se „cupla” cu problemele reale ale alegătorilor au creat un teren favorabil ca autoritarismul populist să fie atrăgător. Unii istorici susţin că mișcările populiste de atunci au fost rezultanta unei combinaţii puternice de nemulţumire, faţă de instituţiile politice, și de teamă, faţă de un viitor globalizat.
În plus, migraţia a provocat și atunci, ca și acum, o suită de îngrijorări. Afluxul de evrei era perceput ca o calamitate. Acum s-a modificat doar conţinutul, deși nici evreii nu par să fie prea liniștiţi. Fiind mai puţin asimilate, comunităţile evreiești au devenit rapid ţintele antimigraţiei și ale propagandei antisemite. Aceasta îl determină pe un jurnalist german să sugereze că Trump, Sanders sau alţii ca ei le oferă susţinătorilor lor nimic mai puţin decât un „zid de apărare împotriva modernităţii”.
Se culege ce s-a semănat
Deocamdată, efectele populismului se resimt. Și nu sunt dintre cele mai fericite. Așa cum este de așteptat, violenţa vine la pachet cu radicalizarea mesajelor. Iar mediul american se confruntă cu o intensificare a unor revolte greu de anticipat într-o campanie electorală americană. Donald Trump a fost nevoit să își amâne o întâlnire electorală pe fondul unor violenţe în Chicago între susţinători şi oponenţi, al unor proteste stradale şi îngrijorări privind siguranţa, relatează CNN. Manifestanţii anti-Trump purtau pancarte pe care era scris „Trump=ură” sau „Trump e un bufon”. Majoritatea manifestanţilor erau hispanici, dar și susţinători ai candidatului democrat Bernie Sanders. Incidentele au venit după ce o altă adunare la care a participat Trump a fost întreruptă de manifestanţi, în statul Missouri. „Nu mai putem face o adunare într-un oraș mare din ţară fără violenţă sau fără ameninţarea violenţei”, a spus Trump. Unii dintre rivalii săi republicani l-au criticat pentru mesajele care aduc acum o escaladare a violenţei. „Donald Trump a semănat discordie și în această seară a cules roadele”, a spus John Kasich. Și Ted Cruz l-a acuzat pe Trump că a „creat un mediu care incită la acest gen de violenţe și de discordie”.
Este greu de anticipat finalul actualei campanii electorale americane. Știm însă deja cum începe să arate societatea în care trăim. În acord cu ceea ce comentează jurnaliștii The Atlantic, „în măsura în care Trump reprezintă o problemă, el este mai degrabă un simptom decât o cauză și este problema tuturor”.