La prima vedere, NATO pare decis să tranșeze disputa cu adversarul tradiţional din Est. Aproape 1.000 de militari americani, împreună cu tehnică militară blindată şi mecanizată, vor fi mobilizaţi la baza de la Mihail Kogălniceanu. Mai mult, o brigadă mecanizată blindată cu circa 4.200 de soldaţi va fi detaşată în ţările din Europa de Est, pentru întărirea acestui flanc. Cifrele însă nu spun chiar totul. Chiar și în contextul acestor decizii, NATO dă impresia mai degrabă că nu vrea să agite prea mult apele de la Moscova. Actuala stare a relaţiilor NATO-Rusia a fost descrisă cu precizie de generalul ceh Petr Pavel, şeful Comitetului militar NATO, care a observat că Moscova poate fi, în acelaşi timp, „concurentă, adversară sau parteneră” a NATO.
Însă, în timp ce liderii ţărilor NATO par să pășească pe drumul compromisului, Kremlinul continuă să cânte cunoscutul lui refren într-o tonalitate înaltă. Konstantin Kosaciov, președintele Comisiei pentru Afaceri Internaţionale din Consiliul Federaţiei Ruse a calificat summitul NATO de la Varșovia drept „un summit al înșelăciunii”. Este de fapt remarca ce sugerează jocul de poziţii al celor două tabere. După 1989, NATO părea să își fi pierdut raţiunea existenţei, fapt pentru care și-a concentrat atenţia spre alte spaţii geografice. Iată însă că liderii Alianţei se simt ameninţaţi din nou de „ursul imprevizibil”, adică de Rusia, comentează The Guardian. De aici derivă și jocul declaraţiilor, precum cele ale ministrului rus de externe, care a afirmat că summitul de la Varșovia nu face decât să sugereze că Alianţa Nord-Atlantică își concentrează eforturile pe ţinerea sub control „a unei ameninţări inexistente dinspre Est”. În faţa acestui scenariu fără miză, rușii se grăbesc nu doar să arate rapid cu degetul, ci să și ameninţe.
Arta compromisului
Dinspre partea opusă, s-ar dori un dialog cu vecinul răsăritean, însă „Rusia nu caută compromisuri”, de aceea este aproape imposibilă o resetare a relaţiilor, spunea directorul adjunct al Departamentului pentru Politici de Securitate al Poloniei. Deci ce ar mai rămâne de făcut sunt doar încercări mai mult sau mai puţin sporadice de amortizare a efectelor unei situaţii care deocamdată se menţine tensionată.
Impresia generală creată după summit este că încercările timide de compromis sunt practicate preponderent dintr-o singură direcţie, ceea ce creează impresia unui joc la două capete. NATO pare să fie ameninţătoare la adresa Rusiei, însă în egală măsură o și curtează. Asupra acestui aspect făcea referire analistul Vladimir Socor, într-un interviu la Radio Europa Liberă, observând că, „în comunicatul comun care se ocupă foarte mult de Ucraina, Rusia nu este menţionată ca agresor, e menţionată numai ca un factor care îi ajută pe rebeli. Rebelii sunt numiţi militanţi, nu sunt numiţi nici rebeli, nici separatişti, sunt numiţi militanţi, iar Rusia este menţionată numai pentru că îi ajută pe aceşti militaţi. Acesta este un aspect foarte nemulţumitor.”
Deci nu toţi sunt euforici în faţa vocii confuze a alianţei. Parcă pentru a amplifica și mai mult dubiile, Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat că liderii organizaţiei au convenit să menţină o politică de descurajare, dar fără încetarea dialogului cu o Rusie tot mai activă. Pentru liderul NATO, Moscova aproape că nu ar merita să fie prea mult luată în considerare, în condiţiile în care nu există „nicio ameninţare iminentă care să vizeze vreun aliat al NATO. Rusia nu mai este nici un partener strategic, dar nici nu suntem într-o situaţie de război rece.” În consecinţă, Rusia ar putea deveni chiar un bun prieten, deoarece „joacă un rol important în gestionarea provocărilor din Europa şi din vecinătatea Europei. Rusia nu poate şi nu trebuie să fie izolată”, este opinia lui Stoltenberg.
Pe aceleași considerente de bună vecinătate a intervenit și Francois Hollande, care aproape că l-a contrat pe Barack Obama când acesta a solicitat ca abordarea euroatlantică să rămână neschimbată faţă de Rusia. „Pentru Franţa, Rusia nu este un adversar, nu este o ameninţare. Rusia este un partener care, este drept, poate uneori, după cum am văzut în Ucraina, să facă uz de forţă.”
Un joc cu efecte imprevizibile
Aceste declaraţii de dragoste (mai mult sau mai puţin sincere) riscă să îi lase descoperiţi pe alţii în faţa colosului fost sovietic. De exemplu, dubla strategie a NATO, adică „ameninţări şoptite şi dialog”, va afecta mai ales Ucraina şi Georgia, susţine DW. Pentru ele este clar că şi pe termen lung vor rămâne cu Rusia în coastă, în timp ce NATO nu va putea şi nu va vrea să le asigure un sprijin militar.
Cât de bine a înţeles Rusia să accepte gestul curtenitor al Alianţei a demonstrat-o faptul că nici nu s-a terminat bine reuniunea de la Varșovia că Rusia a anunţat ample aplicaţii militare ale forţelor strategice, la care au participat aproximativ 400 de unităţi de tehnică de luptă. În plus, Rusia pare decisă să ia măsuri „corespunzătoare” pentru a-și asigura securitatea, după cum a declarat reprezentantul Rusiei la NATO.
Nu există deloc dubii în privinţa efectelor unui al treilea război major pe continent, care ar avea implicaţii negative ce le-ar depăși pe cele care l-au precedat, se susţine într-un articol publicat de Reuters. Totuși un număr semnificativ de analiști consideră că riscul rămâne în picioare. Nu demult, generalul britanic Sir Richard Shirreff, fost comandant suprem adjunct al NATO la momentul anexării Crimeei, a scris o carte în care sugera în mod explicit că un război total cu Rusia s-ar putea întâmpla chiar foarte curând. Și alţii apreciază că acesta nu ar fi un scenariu total neplauzibil. Fostul său șef la NATO, amiralul James Stavridis, susţine predicţiile lui Shirreff. Pentru acesta din urmă, singurul răspuns viabil ar fi „descurajarea asertivă” prin alocarea de suficiente forţe militare în flancul estic al Alianţei pentru ca orice atac rusesc convenţional să devină tot mai dificil. Deja se aplică această strategie, cel puţin până la un punct, pentru a nu descuraja eforturile de parteneriat cu Rusia. În acest context trebuie înţelese și viitoarele tatonări între cele două părţi care vor urma summitului. „Consiliul NATO-Rusia poate juca un rol important în calitate de forum de dialog și pentru a spori previzibilitatea în domeniul militar”, a subliniat Stoltenberg în faţa presei la Bruxelles. „Acesta este motivul pentru care noi lucrăm cu Rusia în vederea organizării unei noi reuniuni la puţin timp după summit”, a spus Stoltenberg, cu ocazia unei declaraţii anterioare summitului de la Varșovia.
Dificultatea majoră nu vine neapărat din reacţiile Moscovei. Jocul de imagine practicat de aceasta prin discursuri belicoase este deja cunoscut. Mai puţin previzibilă este atitudinea NATO în faţa unui posibil conflict major. De exemplu, sondajele de opinie sugerează că germanii ar fi reticenţi în a lupta pentru a-și apăra aliaţii NATO. În ciuda obligaţiilor existente, în cazul unui atac militar al Rusiei, mai mult de jumătate dintre germani (57%) nu acceptă trimiterea de soldaţi pentru a apăra state membre NATO precum Polonia sau ţările baltice. Poate că tocmai existenţa acestor tipuri de breșe în interiorul Alianţei îi determină pe oficialii europeni să fie ceva mai reţinuţi în relaţiile cu Rusia. Pacea, chiar și ca rezultat al unui compromis nu foarte încântător pentru unii, pare să fie singura soluţie pentru calmarea unei tensiuni incontrolabile.