Etichetă: pace
Îmbrăţișarea cerului
Îmi simţeam trupul în flăcări, ca și cum cineva mi-ar fi străpuns pielea cu zeci de mii de ace de foc, iar suflarea-mi devenea...
Războiul nu poartă jucării în raniţă
Când descinde din paginile manualelor de istorie pentru a se instala în lumea reală, războiul are o sonoritate tăioasă, constituindu-se într-o seismogramă a celor mai rele coșmaruri ale umanităţii. Iar recurenţa feţelor lui hidoase demonstrează că, indiferent de nivelul atins de civilizaţia umană, răul moral nu dispare, ci doar se transmite, eventual criogenat, de la...
Relaţii pentru o viaţă fericită
Ea este o pensionară care locuiește vizavi de mine, însă rareori ne întâlnim. Ani la rând a stat în casă din cauza numeroaselor probleme grave de sănătate cu care se lupta.
Doctorul care a vindecat ura
Atunci când războiul îţi ucide nu unul, ci trei copii, mai poate să-ţi rămână ceva în afară de ură?
Pasiunea pentru conflictul israeliano-palestinian
Puţine conflicte din lume generează atât de multe opinii, remarci și discursuri pasionante precum conflictul din Gaza. Nici măcar situaţiile din Siria, Ucraina sau Yemen nu reușesc să stârnească atâtea pasiuni printre oamenii de rând. Niciun „spectator” nu vrea să facă dreptate vreunei părţi implicate în acele conflicte cum vrea să facă dreptate israelienilor, respectiv,...
Studiu: Pace mai multă, dar și terorism din belșug
Faptul că trăim într-o lume a contrastelor este o constantă cu care este greu să ne obișnuim. Un studiu recent dezvăluie că, în timp ce nivelul păcii pe plan global s-a îmbunătăţit, atacurile teroriste s-au accentuat.
Biserica Adventistă, în fruntea eforturilor globale de menţinere a păcii
Nu este o exagerare să afirmăm că trăim timpuri de mari frustrări naţionale și internaţionale, care au rezultat încă de la începutul anului în proteste masive de stradă, iar lucrurile nu par să se liniștească prea curând.
Rusia-NATO: Jocul unei iubiri „interzise”
„NATO ameninţă, dar ameninţările sunt mai degrabă şoptite”, observă un jurnalist DW după ce deciziile summitului NATO de la Varșovia au devenit publice. Practic, reuniunea NATO s-a încheiat cu o schimbare de ton în discursul oficialilor care contează la nivel european.
Putin uimește cu retragerea subită din Siria
Astăzi, Rusia începe să își retragă cea mai mare parte a forţelor armate din Siria, o decizie pe care președintele Putin a anunţat-o public abia ieri, luând prin surprindere atât Statele Unite, cât și guvernul sirian, conform unor surse. Coaliţia anti-Assad nu a reușit să identifice nici până la această oră care a fost jocul...
Primul armistiţiu în Siria după cinci ani de război
Siria trăiește zilele acestea primele clipe puţin mai liniștite, după ce marile puteri au convenit, în premieră, asupra unui armistiţiu, care a intrat în vigoare sâmbătă, 20 februarie.
Kim Jong-Un, laureat al unui premiu internaţional pentru pace
Kim Jong-Un nu duce lipsă de premii și medalii, dar majoritatea îi sunt oferite de către statul pe care îl conduce. Nu mică este deci mirarea că liderul nord-coreean va primi și o recunoaștere internaţională, tocmai din partea unei organizaţii care i-a premiat în trecut și pe Mahatma Gandhi și pe Aung San Suu Kyi.
Pacea globală devine un lux
Pacea începe să fie doar un vis. În anul în care se comemorează centenarul de la izbucnirea primei conflagraţii mondiale, asistăm la o recrudescenţă a conflictelor. În ciuda eforturilor diplomatice care se fac, pacea în lume s-a deteriorat constant în ultimii șapte ani. Aceasta este concluzia îngrijorătoare al unui studiu care a monitorizat 162 de...
Conferinţă de pace fără pace în Siria
„Confruntare directă" şi „echilibristică politică" par să fie cuvintele-cheie care descriu starea de fapt la Conferinţa de Pace Geneva 2, o întâlnire geopolitică menită să caute pacea în Siria. Din păcate însă, pentru cei 9,3 milioane de refugiaţi, printre care şi creştini, pacea este de negăsit.
În primul mesaj de Crăciun, Papa pledează pentru pace
În primul discurs anual de Crăciun de la alegerea sa în funcţie, Papa Francisc s-a rugat pentru toţi cei afectaţi de războaiele ce au avut loc în acest an.
Pacea din Siria, amânată din nou
Reprezentanţii convoiului Ligii Arabe şi ONU din Siria au anunţat că mult aşteptata conferinţă de pace pentru Siria, care urma să aibă loc la Geneva, la sfârşitul acestei luni, va fi amânată pentru sfârşitul acestui an.
În mijlocul războiului, Assad amnistiază toţi „criminalii”
Preşedintele Bashar al Assad a anunţat marţi că a semnat un decret de amnistiere pentru toţi „criminalii", numindu-i aşa pe rebelii arestaţi de la începutul războiului până acum. Această decizie este un semn de reconciliere cu opoziţia, înainte de întâlnirea care ar putea să pună capăt războiului civil, la Geneva, în luna noiembrie.
Se întrevede pacea în Orientul Mijlociu?
În ciuda eforturilor de pace mai vechi sau mai noi, tensiunile din Orientul Mijlociu sunt în creştere, iar pacea, o misiune imposibilă.
Ar trebui Malala să câștige Premiul Nobel pentru Pace?
Câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace va fi anunţat vineri. Comitetul Nobel nu relevă identitatea celor nominalizaţi, ci doar numărul lor, care a bătut recordul în acest an, cu 259 de candidaţi, dintre care 50 de organizaţii. Cu toate astea, se pare că la nivel internaţional există o speranţă comună, exprimată și în cele mai importante...
Se întrevede pacea israeliano-palestiniană în următoarele 9 luni?
Oameni vechi şi speranţe noi la masa tratativelor în Statele Unite, în cursul zilei de marţi, când a reînceput dialogul între Israel şi Palestina, cu scopul încheierii unei păci prea mult aşteptate.
Obama şi Putin vorbesc despre pace în Irlanda de Nord
Preşedinţii Vladimir Putin şi Barack Obama au discutat luni, 17 iunie, despre poziţiile pe care le au referitor la Siria şi despre interesul de a stopa violenţa care a făcut atâtea ravagii în cei doi ani de război în Orientul Mijlociu.























