Orașul Bucea, zguduit și devastat după invazia Rusiei în Ucraina din 24 februarie 2022, își reconstruiește zidurile, străzile și clădirile. În apropiere de centrul orașului, Centrul Ucrainean Adventist de Învăţământ Superior și-a redeschis porţile, pentru a deveni realitate visul de a exista un loc în care educaţia să promoveze dezvoltarea holistică a tuturor celor care o caută.
În iulie 2022 am realizat un interviu cu dr. Valentyna Kuryliak, conferenţiar universitar și prorector pentru activitatea știinţifică și de cercetare a Centrului Ucrainean Adventist de Învăţământ Superior, despre viitorul învăţământului superior adventist în Ucraina.
Dr. Kuryliak, să începem prin a vorbi puţin despre Centrul Adventist Ucrainean de Învăţământ Superior (UACHE).
Instituţia și-a început activitatea în 1999. Spre deosebire de majoritatea instituţiilor adventiste de învăţământ superior care încep cu un seminar teologic, centrul s-a orientat iniţial spre știinţele umaniste și economie, ca răspuns la cererea ridicată a bisericii de pregătire academică în aceste domenii în această parte a Europei. În prezent, instituţia a ajuns la peste o mie de studenţi și oferă mai multe specializări, printre care jurnalism, arheologie și cibernetică – programe integral recunoscute atât de statul ucrainean, cât și de organisme internaţionale de acreditare, precum Asociaţia de Acreditare a Școlilor, Colegiilor și Universităţilor Adventiste de Ziua a Șaptea (AAA).
Campusul se bucură de o amplasare privilegiată în Bucea. Proprietatea este înconjurată de păduri și se află la mai puţin de un kilometru de centrul orașului. În timpul invaziei și ocupaţiei recente, campusul nu a suferit bombardamente intense sau distrugeri majore. Astfel, deși probabil aţi auzit la știri despre clădiri distruse în oraș, institutul nostru a fost cruţat și a rămas în picioare, prin harul lui Dumnezeu. Totuși, clădirile poartă urmele gloanţelor, iar mobilierul și alte elemente au fost deteriorate.
Campusul a fost mai întâi ocupat de trupele ruse, care l-au folosit ca bază militară. Ulterior armata ucraineană a preluat controlul campusului și a informat administraţia că va proteja clădirile de noi daune. Mai rămân multe de făcut pentru restaurarea clădirilor afectate de bombardamente. Lucrările de curăţare a întregului campus și a clădirilor au început imediat, în vederea pregătirii pentru anul universitar următor.
În timpul războiului, ce s-a întâmplat cu studenţii și profesorii atunci când rachetele și bombele au început să cadă asupra aeroportului militar aflat atât de aproape de colegiu?
Înainte de invazie, niciunul dintre noi nu credea că se va întâmpla cu adevărat ceva. Din 2014 eram obișnuiţi să auzim despre posibilitatea unui război și a unei invazii, dar nu ne-am gândit niciodată că acestea vor deveni realitate.
Însă, pe 24 februarie 2022, soţul meu m-a trezit în jurul orei 6:45 dimineaţa, strigând: „Trezește-te! Suntem sub atac. Trebuie să ne facem bagajele. Trebuie să plecăm. Avem doar 15 minute.” A durat puţin până să înţeleg ce se întâmplă. Și a fost nevoie să rezolv totul foarte repede, nu doar pentru mine, ci și pentru studenţi și pentru universitate.
„Cincisprezece minute” a devenit reperul care mi-a rămas întipărit în minte. În 15 minute trebuia să mă asigur că am contactat rectorul și ceilalţi administratori pentru a organiza evacuarea; în 15 minute trebuia să mă asigur că studenţii sunt în siguranţă; în 15 minute trebuia să o ajut pe sora mea mai mică să se pregătească de plecare; în 15 minute trebuia să împachetez doar lucrurile esenţiale; în 15 minute trebuia să hotărăsc destinaţia plecării. Probabil că a fost nevoie de mai mult de 15 minute pentru a realiza toate acestea, însă această presiune a „celor 15 minute” continuă să îmi răsune în minte până astăzi.
Majoritatea studenţilor și a familiilor au părăsit campusul chiar din prima zi a invaziei. Din cauza stării de război instituite de guvernul ucrainean, majoritatea bărbaţilor, inclusiv studenţii, erau așteptaţi să participe la serviciile publice care susţineau logistica și economia naţională. Ucraina recunoaște statutul de necombatant al membrilor Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, astfel că bărbaţii adventiști, inclusiv studenţii, au ajuns să efectueze serviciu civil și să lucreze la una dintre principalele brutării ale orașului, care asigură pâinea pentru întreaga ţară.
O parte dintre studenţii de sex masculin s-au mutat la tabăra de tineret adventistă din Rjavinţi, din vestul Ucrainei, unde au putut continua studiile teologice în sistem online. De asemenea, împreună cu câteva studente, aceștia au grijă de 97 de orfani strămutaţi intern din regiunea Nikolaev. Deși studiile universitare au fost perturbate, îngrijirea acestei populaţii vulnerabile constituie o pregătire valoroasă pentru viitorii pastori și teologi.
Aţi păstrat legătura cu studenţii și colegii dumneavoastră? Există victime cunoscute în rândul lor?
Am avut câteva pierderi și am auzit câteva povești cutremurătoare, dar poate că experienţa Olgăi, bibliotecara noastră șefă, ne va ajuta să înţelegem mai bine tragedia pe care o aduce războiul oriunde în lume.
Olga și soţul ei au petrecut ani întregi renovând o casă în care plănuiau să se retragă la pensie. La începutul lunii martie, bombardamentele au ajuns în zona lor, iar o rachetă le-a distrus complet locuinţa. Olga se adăpostise înainte de atac, însă soţul ei se afla în casă atunci când au căzut bombele și a fost grav rănit, pierzându-și ambele mâini. Alte rachete au lovit împrejurimile cartierului, iar fiul lor, poliţist, a continuat să le acorde ajutor oamenilor. A fost împușcat mortal în timp ce transporta un copil pe care tocmai îl salvase dintr-o casă incendiată. Era singurul lor fiu.
Prin intermediul reţelelor sociale, am organizat grupuri de comunicare cu majoritatea studenţilor noștri, însă instituţia noastră are o structură internaţională complexă. Campusul primește studenţi din aproximativ 20 de ţări, deși studenţii ucraineni sunt majoritari. Pe lângă aceștia, există un număr mare de studenţi din ţările vecine. Continuăm să păstrăm legătura cu toţi studenţii europeni, deși comunicarea a devenit mai dificilă în ultima perioadă din cauza conflictului și a strămutării multor persoane. Ne rugăm doar ca, oriunde s-ar afla, Domnul să îi ţină sub ocrotirea Sa.
Care sunt perspectivele și speranţele pentru campusul dumneavoastră?
Campusul nostru are o misiune importantă de îndeplinit. Suntem în proces de înlăturare a urmelor războiului, pentru a pregăti campusul să își împlinească menirea faţă de toţi studenţii care îi vor umple din nou sălile. Nu vom putea îndepărta toate urmele conflictului, dar credem că, în timp, campusul se va reface și își va putea continua misiunea. Pentru școlile primare și secundare, deschiderea ar putea fi mai ușor de asigurat (dacă instituţia dispune de adăpost antiaerian), însă pentru studiile universitare situaţia este mai complicată. Totuși, lucrarea nu este a noastră, ci a lui Dumnezeu. Noi trebuie să planificăm și să facem tot ce ne stă în putere, iar apoi să Îl lăsăm pe El să conducă lucrurile.
Speranţa noastră este ca acest campus să devină o mărturie a păcii și a rezilienţei, precum și o expresie vie a spiritului adventist. Prin toate evenimentele cu care m-am confruntat în ultimele luni, versetul din Matei 24:6 m-a ajutat să privesc înainte: „Veţi auzi de războaie și vești de războaie; vedeţi să nu vă înspăimântaţi…” După toate acestea, Fiul Omului va reveni. A Doua Venire este mesajul pe care îl proclamă biserica noastră. Mai mult ca oricând, campusurile noastre trebuie să așeze această solie în centrul procesului educaţional.
Dr. Kuryliak, în numele multora dintre cei care vor citi acest interviu, vă rugăm să primiţi asigurarea că ne vom ruga pentru instituţia dumneavoastră, pentru Ucraina, pentru Rusia și pentru apropiata revenire a Domnului nostru, Cel care este Prinţul Păcii.
Cédric Lachenal este profesor de istorie adventistă la Universitatea Adventistă Zurcher din Madagascar și director al Centrului Ellen G. White pentru Uniunea de Conferinţe Oceanul Indian. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul revistei Dialogue.