Preşedintele american Barack Obama a declarat luni că masacrul în care un soldat american a ucis 16 persoane îl determină să creadă că a sosit momentul prielnic pentru a scoate trupele americane din Afganistan.
„A sosit timpul. Au trecut 10 ani şi, sincer, acum că l-am prins pe Osama bin Laden, am slăbit puterea organizaţiei teroriste al Qaeda, suntem într-o poziţie care ne permite mai clar să facem tranziţia decât acum doi sau trei ani", relatează Reuters.
Duminică, un sergent american a părăsit baza militară din Kandahar şi a împuşcat 16 civili, în principal femei şi copii. Accidentul a fost pus pe seama unei lovituri la cap, dar aceasta nu îl va scăpa pe soldat de pedeapsa cu moartea, conform lui Panetta.
Atacul a fost cel mai recent incident care a aprins mania afganilor faţă de americani, care solicită plecarea cât mai rapidă a trupelor NATO.
„Am beneficiat în mică măsură de prezenţa trupelor străine, dar am pierdut totul: vieţile noastre, demnitatea şi ţara noastră", a declarat Haji Najiq, proprietarul unui magazine din Kandahar. „Explicaţiile sau scuzele nu îi vor aduce înapoi pe cei care şi-au pierdut viaţa, prin urmare este mai bine să plece şi să ne lase în pace", a adăugat el.