Trei rapoarte recente realizate de organizaţii nonguvernamentale diferite, cu metodologii de calcul diferite, converg asupra aceleiași concluzii: pe măsură ce democraţiile se erodează și populiștii apar din nou pe listele electorale ca opţiuni credibile pentru guvernare, libertatea presei este pusă serios în pericol. Iar când se întâmplă acest lucru, istoria arată că nu mai durează mult până ce și alte libertăţi fundamentale împărtășesc aceeași soartă.

Publicat în fiecare an începând cu 2002 de către organizaţia Reporteri Fără Frontiere (RSF), Indexul Mondial al Libertăţii Presei (World Press Freedom Index) ia pulsul în 180 de ţări din punctul de vedere al libertăţii de exprimare și mișcare de care se bucură jurnaliștii. Este o fotografiere a situaţiei bazată pe evaluarea pluralismului de opinii, a independenţei instituţiilor media, a calităţii și securităţii cadrului legislativ în care lucrează jurnaliștii din fiecare ţară. Conform acestui raport, situaţia s-a înrăutăţit vizibil. Indicatorul global calculat nu a fost niciodată atât de mare, ceea ce înseamnă că, de când se întocmește acest raport, presa nu a fost niciodată într-un pericol mai mare ca acum. Deși situaţia diferă de la o ţară la alta, per total s-a înrăutăţit în aproape două treimi (62,2%) din cele 180 de ţări.

Raportul Amnesty se concentrează pe măsurile represive luate în direcţia drepturilor fundamentale de către noul președinte american, Donald Trump, în primele 100 de zile de când este în funcţie, presa fiind doar unul dintre domeniile care au avut de suferit. Însă un raport al organizaţiei Comitetul de Protejare a Jurnaliștilor (CPJ) atrage atenţia că, deși alegerile din SUA au creat un mediu ostil pentru presa locală, peste tot în lume se observă această tendinţă. „Realitatea este că, deși înotăm în informaţie, există lacune enorme în cunoștinţele noastre despre lume. Iar aceste lacune cresc în dimensiuni pe măsură ce atacurile violente la adresa presei se înmulţesc, pe măsură ce guvernele dezvoltă noi sisteme de control asupra informaţiei, iar tehnologia care permite informaţiei să circule este folosită pentru a pune botniţă libertăţii de exprimare”, scrie în introducerea raportului CPJ. 

O poveste globală

Raportul CPJ încadrează în trei categorii strategiile de controlare și gestionare a informaţiei de către stat – „represiunea 2.0, control politic mascat și captură tehnologică”. Represiunea 2.0 este un update al celor mai grave tactici din trecut, care mergeau de la cenzură la pedeapsa cu închisoare, doar că acum, din cauza social media și a faptului că toată lumea are acces la un smartphone, sunt mult mai blânde. Controlul politic mascat presupune un efort sistematic de a ascunde acţiuni represive prin mascarea lor ca norme democratice. Guvernele pot să pună căluș internetului spunând că luptă împotriva incitării la violenţă și a discursului urii sau ar putea să trimită jurnaliști critici la închisoare ca măsură esenţială de luptă împotriva terorismului. În final, captura tehnologică înseamnă folosirea acelorlași tehnologii care au ajutat la răspândirea informaţiilor pentru a amuţi opoziţia, prin monitorizarea criticilor, blocarea anumitor site-uri web și prin angajarea trollilor pentru a ataca vocile critice și pentru a cauza confuzie prin propagandă cu știri false. 

În concluzie, democraţiile hiper-conectate de astăzi sunt mai preocupate de imaginea lor decât de principiile fondatoare, printre care și dreptul presei de a scrie liber.

Conform raportului, toate aceste strategii au contribuit la creșterea numărului de jurnaliști care au murit sau au ajuns în închisoare. La sfârșitul anului trecut erau 259 de jurnaliști în închisori la nivel global, cel mai mare număr documentat vreodată de CPJ, dar probabil mult mai mic decât numărul real. În același timp, forţe violente, de la militanţi islamiști la carteluri de droguri, au folosit noile tehnologii pentru a comunica direct cu publicul, folosind mai ales videoclipuri grafice pentru a disemina teroare. Tot din această cauză a devenit extrem de periculos pentru jurnaliști să mai intre neindentificaţi în zone de conflict, care au devenit extrem de periculoase. Și raportul RSF conchide că Siria este în prezent cea mai periculoasă ţară pentru jurnaliști, după care urmează pe listă și alte zone de conflict unde nu se face nimic pentru protejarea jurnaliștilor, precum Yemen, Libia, Somalia și chiar Mexic.

Deși fostele republici sovietice au produs cei mai mulţi dictatori și autocraţi care apar astăzi în Index – motiv pentru care Cuba (care a perpetuat un regim comunist) este cea mai ostilă ţară pentru presă din Emisfera Vestică –, democraţiile „model” nu fac excepţie de la acest trend. Faţă de anul trecut, Canada a căzut patru locuri, SUA – două, Polonia – șapte, Noua Zeelandă – opt, Namibia – opt etc. În Spania, care ocupă locul 29 în Index, un fotoreporter a fost amendat cu 600 de euro în aprilie 2016 pentru că a postat pe Twitter o fotografie cu o mașină de poliţie parcată pe un loc pentru persoane cu handicap. Amenda vine ca urmare a unei noi legi care nu permite „folosirea neavizată a fotografiilor în care apar ofiţeri de poliţie și care i-ar putea pune în pericol pe ei, familiile lor, obiectivele protejate sau operaţiunile poliţiei”, sub amenzi care urcă până la 30.000 de euro. Chiar și în absenţa unor legi specifice, anul trecut au fost multe exemple de dificultăţi pe care jurnaliștii le-au întâlnit pe teren, în special la proteste și demonstraţii, mai atrage atenţia raportul, care nu uită să menţioneze și faptul că tot mai multe trusturi de presă se concentrează în mâna celor puţini, lucru care exacerbează dependenţa presei de cei care deţin puterea politică și economică. În concluzie, democraţiile hiper-conectate de astăzi sunt mai preocupate de imaginea lor decât de principiile fondatoare, printre care și dreptul presei de a scrie liber.

Ţările care umblă cu cioara vopsită

Poate cele mai dezbătute situaţii din rapoartele de anul acesta vizează două ţări în particular. În Statele Unite, raportul Amnesty International anunţă că Donald Trump a ameninţat drepturile omului în cel puţin 100 de feluri în primele 100 de zile de mandat. Echipa de consiliere și comunicare a președintelui Trump s-a arătat promotoare a știrilor false, a jurnalismului neverificat, partizan și chiar a lansat teoria „adevărului alternativ”. Chiar dinainte să câștige alegerile, dar și după, președintele Trump a clasificat presa americană critică drept un dușman de combătut, iar pe sine ca victimă. „Nu doar că jurnaliștii au dreptul de a-și face treaba într-un mediu fără hărţuire, persecuţie și pedepse, dar munca lor este în centrul societăţii libere, a transparenţei, a adevărului și a tragerii la răspundere. Tachinările lui Trump și retorica sa menită să intimideze presa par periculos de aproape de violarea drepturilor acestora”, scrie în raport. 

Acest discurs al urii folosit de noul șef de la Casa Albă a ajutat la dezinhibarea atacurilor asupra presei peste tot în lume, inclusiv în ţări democrate.

De curând chiar, avocaţii lui Trump au argumentat că drepturile președintelui consfinţite în Primul Amendament al constituţiei americane au fost încălcate de protestatarii care au întrerupt unul din mitingurile sale din campanie. Avocaţii au argumentat că, deși protestatarii au același drept, conform Primului Amendament, să își exprime opiniile critice, nu s-ar bucura de acest drept ca făcând parte din miting. Argumentele se constituie într-un precedent pentru modul în care interpretează președintele american libertatea de exprimare. Iar această interpretare este contagioasă. În primul rând, în prezent și o treime dintre republicani sunt de acord cu poziţia antagonică a președintelui faţă de presă și cred că o presă liberă „face mai mult rău decât bine”, conform unui sondaj recent. În al doilea rând, descrierea presei ca „dușman al poporului” se reflectă în lipsa de încredere tot mai acută a americanilor în presă, în special printre susţinătorii lui Trump. Și, în al treilea rând, retorica aceasta se exportă chiar și până în Africa, unde președintele Tanzaniei pare să urmeze pașii lui Trump și a purtătorului său de cuvânt, Sean Spencer, scrie și raportul RSF. „Acest discurs al urii folosit de noul șef de la Casa Albă a ajutat la dezinhibarea atacurilor asupra presei peste tot în lume, inclusiv în ţări democrate. După SUA este rândul Franţei să aleagă un nou președinte, iar francezii cad și ei în capcana retoricii «adevărurilor alternative» și a faptelor «post-adevăr», pradă unui mediu violent și otrăvitor în care a devenit normal să fluieri dezaprobator la jurnaliști în întâlniri publice sau chiar să îi dai afară”, se mai menţionează în raport. 

De fapt, eroziunea libertăţii presei este vizibilă în mod particular la democraţiile europene. Astfel, deși Europa continuă să aibă cel mai bun scor ca regiune, acesta a scăzut semnificativ în ultimii ani – 17,5%. Prin comparaţie, scorul regiunii Asia-Pacific a scăzut cu doar 0,9% în aceeași perioadă. Chiar și ţările nordice, care ţineau topul global, au căzut câteva locuri, atrage atenţia raportul. Turcia este însă unul dintre cele mai alarmante cazuri din Indexul pe 2017. În ultimii 12 ani a căzut 57 de locuri, dintre care patru le-a pierdut anul trecut, ajungând tocmai aproape de fundul clasamentului, pe locul 155. Raportul RSF notează că puciul din iulie 2016 a îndepărtat ultimele autolimitări ale guvernului în războiul său împotriva presei critice. Instalarea stării de urgenţă le-a permis autorităţilor să închidă zeci de trusturi de presă, reducând pluralismul la presa controlată de stat. În plus, Turcia s-a transformat în cea mai mare închisoare pentru jurnaliști, mulţi dintre ei fiind închiși fără proces. Raportul CPJ notează și el că Turcia lui Erdogan este exemplul perfect pentru modul în care guvernele își plasează tendinţele de represiune în spatele unei faţete democratice. Guvernul lui Erdogan controlează și media privată prin presiuni directe și legi prin care să asigure obedienţa cu forţa. Avem de-a face cu o generaţie de lideri autocraţi care se folosesc de dispozitivele democratice, cum sunt alegerile, pentru a-și masca intenţiile de represiune, scrie raportul CPJ.

La final, un strop de speranţă

Cel mai recent raport RSF subliniază pericolul în care se află ţările democrate de a da peste cap balanţa în ce privește respectarea libertăţii presei. Deja de ani de zile democraţiile sunt în declin în Index, iar în prezent declinul este mai abrupt ca niciodată. „Ritmul în care democraţiile ajung la acest punct critic este alarmant pentru cei care înţeleg că, dacă libertatea presei nu este asigurată, atunci nici restul libertăţilor nu pot fi garantate. Unde ne va duce această spirală?” se întreabă secretarul general al RSF, Christophe Deloire.

În multe dintre aceste ţări, obsesia guvernului cu supravegherea și violarea dreptului la confidenţialitatea surselor au contribuit semnificativ la acest declin. Curtea Europeană a Drepturilor Omului susţine că jurnaliștii sunt câinii de pază ai democraţiei, iar protejarea surselor acestora este „piatra de temelie a libertăţii presei”. Investigaţii jurnalistice masive, precum Panama Papers, servesc ca exemplu a importanţei informatorilor și a presei în găsirea informaţiilor vitale de interes public. Cu toate acestea, se observă o tendinţă către adoptarea de legi și măsuri care ameninţă să elimine aceste condiţii esenţiale pentru obţinerea liberă de informaţii.

Ritmul în care democraţiile ajung la acest punct critic este alarmant pentru cei care înţeleg că, dacă libertatea presei nu este asigurată, atunci nici restul libertăţilor nu pot fi garantate.

În SUA, de exemplu, autorităţile se pregătesc să îl aresteze pe fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, iar procurorul-șef, Jeff Sessions, a declarat că nu este exclus ca acest demers să ducă la acuzarea altor trusturi media pentru publicarea de informaţii clasificate. „Ne înteţim eforturile în această zonă a scurgerilor de informaţii. Avem profesioniști în domeniul securităţii SUA care sunt șocaţi de numărul de scurgeri, unele dintre ele foarte grave… Oriunde putem deschide un caz, vom căuta să băgăm niște oameni la pușcărie”, a declarat Sessions. 

Chiar și în Germania, clasată pe locul 17 în Indexul pe 2017, Bundestagul a dat o lege anul trecut care extinde capacităţile de supraveghere a agenţiei de inteligenţă germane, fără să existe o excepţie pentru jurnaliști. Motivul este combaterea terorismului și armonizarea legislaţiei cu constituţia germană. Tot în 2016, Marea Britanie a adoptat o lege care de asemenea extinde capacităţile de supraveghere ale agenţiilor de inteligenţă britanice asupra populaţiei.

Circumstanţele sunt extrem de volatile peste tot în lume, notează jurnaliștii care au participat la alcătuirea raportului CJP. Peste tot, schimbările spre cenzură sunt semnificative. Dușmanii libertăţii de exprimare au atacat noile tehnologii informatice la toate nivelurile, recurgând la represiune și violenţă împotriva jurnaliștilor, căutând să controleze tehnologia prin care să disemineze dezinformare și să semene confuzie pentru ca informaţiile cu adevărat importante să nu mai aibă importanţă la public, dacă mai ajung acolo. Lupta nu este însă fără speranţă, anunţă raportul. Este important să nu uităm că aceste strategii vin ca răspuns la puterea eliberatoare a informaţiilor independente. Tehnologia continuă să deservească vocea opoziţiei. Să nu uităm de Primăvara arabă și de toate celelalte mișcări politice născute, numai în Europa în ultimii câţiva ani, direct de pe reţelele de socializare. Aceleași tehnologii care le permit teroriștilor să treacă peste media și să comunice direct cu publicul îi permit presei să comunice direct acele informaţii pe care guvernele încearcă să le ascundă. Regimurile autoritare au și vor avea în continuare o reală problemă în a păstra un echilibru între folosirea forţei pentru păstrarea controlului și deschiderea necesară pentru a beneficia de aceste tehnologiii și a participa în economia globală, conchide raportul.