James Christopher Harrison a ajuns cunoscut sub numele de „Omul cu braţul de aur”. Povestea lui începe după ce, la vârsta de 14 ani, James a suferit o intervenţie chirurgicală majoră la nivel toracic, ce a necesitat o transfuzie de aproximativ 13 litri de sânge.
În cele trei luni cât a durat recuperarea, adolescentul a promis că, atunci când va avea vârsta necesară, va dona sânge pentru a-i ajuta pe alţii. După ce a împlinit 18 ani, James și-a respectat promisiunea. A donat sânge de câteva ori, până când medicii au descoperit că James avea o combinaţie rară de sânge Rh negativ și un nivel ridicat de anticorpi anti-D.
Înainte de apariţia imunizării și a tratamentelor moderne, mii de nou-născuţi mureau anual din cauza bolii hemolitice Rh, iar numeroși alţii rămâneau cu afecţiuni severe pentru tot restul vieţii.[1] Plasma persoanelor cu profil imunologic rar, precum James, poate preveni formarea de anticorpi periculoși în organismul gravidelor cu Rh negativ, reducând semnificativ riscurile pentru bebelușii lor cu Rh pozitiv. Spre deosebire de sânge, plasma poate fi donată chiar și o dată la două săptămâni, în Australia. Dedicat salvării vieţilor, James a donat plasmă de 1.172 de ori până la vârsta de 81 de ani, când s-a „pensionat” forţat, din cauza politicii australiene care interzice donarea după această vârstă.
Având în vedere raritatea donatorilor cu caracteristici similare, comunitatea știinţifică a iniţiat cercetări pentru obţinerea în laborator a unui anti-D sintetic, numit sugestiv „James într-un borcan”.
De-a lungul vieţii sale, James a salvat viaţa a 2,4 milioane de bebeluși din Australia, prevenind boli grave, dizabilităţi, decese infantile și nașteri premature.
Pentru că a fost un donator care a salvat multe vieţi, James a fost distins cu Medalia Ordinului Australiei, a fost nominalizat la titlul de Australianul Anului și a câștigat un loc în Cartea Recordurilor Guinness. La 88 de ani, pe 17 februarie anul acesta, James a murit liniștit în somn. Lipsa donatorilor ca James, capabili să producă anticorpi anti-D în cantitate suficientă și de o calitate bună, i-a stimulat pe cercetători să încerce dezvoltarea unei versiuni sintetice de anti-D. Obţinută în laborator, ea a fost sugestiv denumită „James în borcan”. În timpul vieţii lui, donaţiile lui James au salvat viaţa a 2,4 milioane de copii din Australia, prevenind boli, dizabilităţi, decese infantile și nașteri de copii morţi.
Fiecare om care s-a născut vreodată pe planeta noastră a fost „infectat” cu o boală numită păcat, care poate fi vindecată doar printr-o transfuzie salvatoare, de natură supranaturală. Unicul antidot se găsește în sângele preţios al lui Iisus Hristos (1 Ioan 1:7–9). Dar, existând atât de mulţi oameni în nevoie, însă un singur Donator, cum poate cineva să aibă acces la această transfuzie? Ea este disponibilă gratuit pentru toţi; este un dar oferit prin credinţă (1 Ioan 2:2). Credincioșii primesc, de asemenea, un „rapel spiritual”, prin serviciul Cinei Domnului (Matei 26:26-29, 1 Corinteni 11:23-26). Acţiunea exterioară de a consuma pâinea și mustul – simboluri ale trupului și sângelui lui Hristos – are valoare doar în măsura în care este însoţită de credinţă autentică în meritele lui Hristos și de comuniunea cu El și cu toţi credincioșii care formează trupul lui Hristos (1 Corinteni 10:16,17). Credinţa nu este doar singura cale de a-I fi plăcuţi lui Dumnezeu (Evrei 11:6), ci și condiţia pentru a primi iertarea păcatelor (Romani 3:28).
Mai există un efect al transfuziei salvatoare, poate cel mai vizibil și mai remarcabil: sângele lui Hristos dă naștere unei vieţi spirituale noi în cei care Îl primesc prin credinţă (Ioan 6:53–58).
Lisa M. Beardsley-Hardy este directoare a Departamentului Educaţie din cadrul Conferinţei Generale a Adventiștilor de Ziua a Șaptea și redactor-șef al revistei Dialogue. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul revistei Dialogue.
