La momentul hărăzit în planul mântuirii, Hristos s-a născut pentru noi: „[C]ând a venit împlinirea vremii, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, născut din femeie” (Galateni 4:4).
Într-o scenografie cerească ce depășește cu mult regiile de la Hollywood, îngerii coboară pe Pământ, stelele își schimbă cursul, magii pornesc pe cale, conduși de o stea, iar păstorii devin personaje legendare într-un film care depășește cu mult avanscena lumii noastre. Irod își joacă ultima carte, în timp ce Iosif și Maria se bucură de Copil în compania blândă a animalelor din ieslea Betleemului, „pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei” (Luca 2:7).
Păstorii se înscriu în planul divin, arătând că mântuirea le este accesibilă tuturor oamenilor. Magii primesc și ei vestea bună pe când încă nu le era foarte clar conturată, arătând că harul nu ocolește sufletele din înalta societate. Până și Irod cel crud împlinește profeţiile Domnului: „ Un ţipăt se aude la Rama, plângeri și lacrimi amare…” (Ieremia 31:15) și „l-am chemat pe fiul Meu din Egipt” (Osea 11:1).
De la Nazaret la Betleem – călătoria credinţei
Maria reprezintă femeile temătoare de Dumnezeu, pentru care nașterea, și mai ales modelarea caracterului copiilor, constituie cea mai nobilă slujbă de pe Pământ. Femeia simplă, de la ţară, cu un trecut modest, devine un simbol în istorie pentru femeile care-și depășesc condiţia umană, împletind-o cu planul lui Dumnezeu. De la Buna Vestire – „Îngerul a intrat la ea și i-a zis: «Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei!»” (Luca 1:28) –, Maria devine un simbol uman al revărsării veștilor bune. Ea este vasul întrupării Celui Preasfânt – „maica Domnului” (Luca 1:43). Maria nu L-a născut pe Cel Nenăscut, ci a fost o femeie curată la suflet și la trup căreia i s-a oferit harul de a purta misterul întrupării Domnului. În valea umbrelor morţii, până și veștile bune sunt o sabie cu două tăișuri. Și inima curată a Mariei avea să fie străpunsă, ani mai târziu, de sabia morţii Fiului preaiubit. Iar în mormântul ei de la Efes, Maria așteaptă să audă glasul Fiului preaiubit la a doua venire.
Din evanghelii cunoaștem că Iosif mai fusese căsătorit. Isus avea fraţi și surori (vitrege) mai mari – Iose, Iuda, Simon (Marcu 6:3). Dumnezeul Scripturii este Dumnezeul care acordă multiple șanse oamenilor, continuând să creadă în reușita noastră alături de El. Sfidând gravitaţia decadenţei umane, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său să se nască într-un cătun de munte, uitat de lume, anulând cumva retorica vremurilor: „Poate să iasă ceva bun din Nazaret?” (Ioan 1:46).
Nimic nu este întâmplător. Fiecare clipă din noaptea sfântă poartă pecetea veșniciei și a (meta)planului divin. Dumnezeu ţese acest melanj de personaje și evenimente într-o poveste mai mare decât timpul însuși. În Betleem, un Prunc plânge în iesle, o fecioară se roagă în tăcere, iar îngerii cântă de bucurie. Păstorii, magii și întreaga creaţie devin parte dintr-un tablou ceresc, în care iubirea lui Dumnezeu se face Om.
Vești bune (și) pentru cei de departe
Într-o societate iudaică ce respira cu greu sub pax romana, Buna Vestire sosește la timp, precum apa care satură pământul însetat. Vestea este primită cu entuziasm doar de câteva persoane. „A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1:11), pentru că au iubit mai mult întunericul decât lumina. Probabil că, dintre martorii nașterii Domnului, doar păstorii erau evrei.
„Pe câmpiile unde tânărul David își condusese turma, păstorii încă mai vegheau în timpul nopţii. În orele acelea de liniște, ei vorbeau unul cu altul despre Mântuitorul făgăduit și se rugau pentru venirea Împăratului pe tronul lui David.”[1]
Până și regele de pe tron, Irod, era din neam de idumei, urmașii lui Esau. Temându-se pentru siguranţa tronului, acesta declanșează un adevărat genocid, secerând în masă viaţa pruncilor din Ierusalim. Ca într-o urzeală a tronurilor, Irod își joacă ultima carte, dar nu știe că jocul îi scapă controlului său de satrap. Tronul îi tremură sub picioare, iar vestea despre nașterea unui „nou împărat” îl tulbură mai mult decât o armată. În orgoliul lui, crede că poate opri planul lui Dumnezeu cu o sabie și o poruncă. Dar tocmai în această urzeală a tronurilor pieritoare se naște Împăratul care va domni veșnic.
La pol opus, Biblia îi zugrăvește în culori mult mai luminoase pe fiii Răsăritului. Caracterizaţi de emblematica înţelepciune pe care doar Solomon o întrecea (1 Împăraţi 4:30), ei pornesc pe un drum fără întoarcere, conduși de o stea formată dintr-un buchet de îngeri: „În acea noapte, când slava lui Dumnezeu se revărsa pe dealurile Betleemului, magii au văzut pe ceruri o lumină misterioasă. Când lumina s-a stins, o stea luminoasă a apărut și zăbovea pe cer. Nu era nici stea fixă, nici planetă, și fenomenul a trezit cel mai viu interes. Acea stea era o grupă depărtată de îngeri luminoși, dar magii nu știau lucrul acesta.”[2]
(Alt) drum spre casă
Un „profet” dintre ai lor rostise o profeţie neremunerată cu aur și argint: „O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire se ridică din Israel” (Numeri 24:17). Poporul evreu mustea de profeţii cu privire la nașterea Mântuitorului, dar cuvintele profeţilor s-au stins pe buzele celor ce le rosteau, pentru că nu au ţinut pasul cu lumina primită. Așteptau un rege cu sabie, nu un Prunc în iesle. Și totuși, acolo, în tăcerea Betleemului, s-a împlinit ceea ce profeţii visaseră: Dumnezeu cu noi. Precum Caleb[3], chenizitul, pe vremuri, Iov, Ietro sau Rut, magii fac parte dintr-o salbă de oameni credincioși din Răsărit care se închină Pruncului. Ei sunt dintre aceia care vin „de la răsărit și de la apus” ca să stea la masă în Împărăţia lui Dumnezeu (Luca 13:29).
După întâlnirea memorabilă cu Pruncul născut în iesle, magii se întorc acasă pe alt drum (Matei 2:12). Ai putea și tu să te întorci acasă pe aceleași drumuri după ce-L întâlnești pe Isus?
Daniel Niţulescu ne invită în culisele planului divin al nașterii lui Isus, unde oameni simpli, învăţaţi și conducători devin, prin supunere sau neascultare, actori într-o poveste care schimbă istoria lumii noastre.