Era o pământeancă, una dintre noi. Evanghelia nu ne arată că ar fi avut vreun merit aparte, dar supunerea ei a devenit cheia unei istorii care a schimbat lumea.
Când îngerul Gabriel a anunţat-o, a salutat-o simplu, numind-o „una căreia i s-a făcut un mare har” (Luca 1:28, traducere proprie) – adică a fost miluită, favorizată, i s-a arătat bunăvoinţă, i s-a făcut un hatâr din partea lui Dumnezeu. Îngerul a adăugat tradiţionala întâmpinare cerească: „Domnul cu tine!”, la care manuscrisele mai târzii adaugă un alt salut, luat din cântarea Elisabetei (vers. 42): „Binecuvântată ești tu între femei!”, ceea ce amintește de cântecul Deborei în cinstea eroinei Iael (Judecătorii 5:24).
Maria nu era singura fecioară din Nazaret, nici singura fată dintre urmașii lui David, nici singura fecioară evlavioasă. Dar Gabriel o anunţa că tocmai pe ea o alesese Dumnezeu să fie mama Salvatorului lumii. Ea nu se aștepta la această onoare din partea cerului, o onoare pe care nu o mai primise nimeni la fel și care nu se va mai repeta. Dar, când Dumnezeu te onorează, pregătește-te să rabzi batjocura lumii!
Maria a răspuns smerită: „Iată roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” (Luca 1:38). Răspunsul pare să nu fi fost calculat. Învăţase să nu negocieze cu Dumnezeu în ce privește planurile Lui. „Facă-se voia Ta!” era rugăciunea ei, înainte de a învăţa „Tatăl nostru”.
Decizii dificile
O altă acceptare era proaspătă în inima ei. Nu știm ce vârstă va fi avut Maria, dar știm că era deja logodită cu un meșter pe nume Iosif, un alt descendent din neamul scăpătat al lui David. Pe vremea aceea, fetele se măritau devreme. Dar omul de care Maria își legase soarta nu era un holtei, ci un văduv cu patru băieţi și cu cel puţin două fete (Marcu 6:3). Nu orice fată ar accepta să devină dintr-odată soţia unui bărbat cu 15-20 de ani mai vârstnic, și pe deasupra mamă la vreo șapte copii de vârste diferite, care aveau toţi nevoie de iubire, îngrijire și educaţie. Deloc nu era ușor.
După obicei, Iosif o ceruse de la tatăl ei, iar tatăl o întrebase, cum se obișnuia: „Vrei să te duci cu omul acesta?” „Da, vreau!” (cf. Geneza 24:58). Astfel că, după legea timpului, Maria era căsătorită legal cu Iosif, deși încă locuia în casa părintească până la nuntă. Iar acum, ca și când casa lui Iosif n-ar fi fost deja plină, este anunţată că mai vine un bebeluș. De data aceasta, unul care avea să fie al ei.
Situaţia nu era deloc simplă. Ce figură avea să facă Iosif? Ce vor spune părinţii ei și o lume întreagă dacă se va afla că bebelușul acesta nu este de la Iosif? După Lege, o logodnică infidelă trebuia tratată ca și soţia infidelă: executată prin lapidare, împreună cu amantul ei (Deuteronomul 22:23-24). În cazul Mariei, lipsea făptașul. Legea nu o putea condamna doar pe ea. S-ar fi putut presupune că a fost violată. Dar nu atât Legea dădea fiori, cât oamenii care o făceau pe apărătorii Legii (cf. Ioan 8:4-5). O explicaţie miraculoasă, într-un asemenea caz, ar fi fost penibilă. Poate că totuși Iosif o va crede. Și, chiar dacă nu o va crede, ea se va supune voii lui Dumnezeu, care-i va purta de grijă.
Evanghelia spune că, într-adevăr, Iosif nu i-a putut accepta povestea cu bebelușul venit de sus. Poate noi i-am fi atras atenţia lui Iosif la profeţia lui Isaia (7:14), că „fecioara va rămâne însărcinată, va naște un fiu…”, dar cuvântul „fecioară” nu apare în profeţia ebraică a lui Isaia, ci numai în traducerea grecească. Iosif a chibzuit și a decis că pentru siguranţa familiei lui este mai bine să renunţe la Maria înainte de nuntă; s-o lase în secret în grija părinţilor ei, ca și cum el s-ar fi răzgândit fără motiv, și să nu depună plângere legală împotriva ei.
Evanghelia ne spune că Iosif a fost înștiinţat de un înger în vis că Maria era nevinovată și sinceră. Astfel, Iosif a primit-o ca mireasă, luând-o sub protecţia lui. Dar nu s-a atins de ea până când ea nu a născut și până când nu s-au scurs cele patruzeci de zile după legea curăţirii (Matei 1:24-25; Luca 2:22-24).
(Alte) încercări, același har
Dar nașterea lui Isus nu a fost simplă pentru Maria, nici pentru Iosif. Venise ordinul unui recensământ roman și, cum amândoi erau originari din cetatea lui David (Betleem), au trebuit să lase copiii mărișori în grija bunicilor și să călătorească 140 km pe măgari, făcând multe popasuri, timp de aproape o săptămână.
Iar când au ajuns la destinaţie, probabil cu ocazia sărbătorilor de toamnă, vreo patru ani înaintea erei creștine, când încă trăia Irod cel Mare, altă surpriză: pentru ei nu mai era loc la han, iar Maria, în ultima lună de sarcină, era gata să nască. Cineva, poate o rudă, și-a făcut milă de ei, știind că sunt nevoiași. I-a găzduit în staul, care de obicei se afla la parterul casei. Astfel L-a născut Maria pe Împăratul ceresc în adăpostul animalelor și, în loc de copaie sau leagăn, L-a culcat în iesle.
Dar ajutorul lui Dumnezeu nu s-a lăsat așteptat. Li s-au întâmplat tot felul de lucruri nemaipomenite. Niște ciobani au venit să-i viziteze, povestind că un înger i-a trimis la ei, să-L vadă pe Mesia. Le-au adus și ei ce aveau: smântână, cașuri, lapte. Niște înţelepţi străini, veniţi de la aproape 1 000 km, din ţările Răsăritului, au călătorit o lună de zile ca să-L găsească pe marele Rege de curând născut al iudeilor. Aceștia au adus daruri bogate, de mare ajutor în timpul noii călătorii care avea să urmeze. Iosif tocmai fusese înștiinţat de înger să se refugieze în Egipt cu Maria și cu Pruncul sfânt, care erau căutaţi de soldaţii de plumb ai lui Irod. Dar peste câteva luni, în primăvară, Irod a murit, iar Iosif, Maria și Pruncul s-au întors în ţară, la Nazaret.
Scriptura nu îndeamnă pe nimeni să cinstească chipul Maicii Domnului, ci mai degrabă să-i cinstească memoria, urmând aceeași cale a încrederii în Dumnezeu, plină de riscuri. Ca și Maria, fata care a devenit soţie, mamă, infirmieră, bucătăreasă, spălătoreasă și educatoare, a accepta hotărârea lui Dumnezeu pe deasupra greutăţilor pe care deja le ai ar putea să fie riscant și foarte stresant. Dar Dumnezeu este de fiecare dată acolo, gata să ajute prin mijloace numai de El știute. Ești și tu gata să te supui bunei vestiri pe care ţi-a trimis-o Dumnezeu (Luca 11:27-28; Ioan 2:5)?
Florin Lăiu vede în Maria nu o icoană îndepărtată, ci tânăra evlavioasă care a acceptat chemarea lui Dumnezeu fără a cere garanţii. Ascultarea deplină și curajul ei în faţa rușinii și a primejdiei rămân un reper pentru oricine învaţă să spună „Facă-se voia Ta!”.