Pavel Kudelich este un renumit sculptor și restaurator. De asemenea, este membru al Sindicatului Artiștilor din Rusia, filiala Sankt Petersburg, secţia Restaurare. S-a remarcat prin restaurarea și realizarea diverselor sculpturi și a interioarelor ornamentate ale palatelor, muzeelor și bisericilor.
Kudelich a lucrat cu materiale precum lemnul, bronzul, ceramica și ipsosul în diferite orașe rusești. De asemenea, și-a condus propriul atelier, a îndrumat studenţi, a primit comenzi pentru basoreliefuri unice și a contribuit la decorarea a trei reședinţe prezidenţiale: cea de la Kremlin, din Moscova; cea din Valdai și palatul Konstantinovsky din Sankt Petersburg. De-a lungul carierei sale, s-a dezvoltat și s-a perfecţionat profesional continuu.
Kudelich s-a născut în Pinsk, Belarus. La 16 ani, s-a mutat la Kiev, în Ucraina, unde s-a înscris la un atelier de istoria artei. După ce a făcut serviciul militar în Germania, s-a mutat la Sankt Petersburg, „orașul muzeelor”. Aici a studiat la o școală de restaurare a operelor de artă, înainte de a-și continua studiile la Academia de Artă și Design Stieglitz din Sankt Petersburg.
Kudelich provine dintr-o familie cu trei generaţii succesive de adventiști. Copilăria și adolescenţa i-au fost marcate de perioada dificilă a ateismului din Uniunea Sovietică, când exprimarea credinţei religioase a fost interzisă. În ciuda acestui fapt, părinţii lui Kudelich au găzduit prima biserică adventistă de ziua a șaptea din Pinsk, Belarus. Deși a crescut în această biserică, el și-a analizat cu atenţie alegerile spirituale – nu dorea să moștenească religia părinţilor, ci să descopere, prin reflecţie și studiu, dacă acest crez era adevărat. După un lung parcurs spiritual, a ales să se alăture Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, la vârsta de 23 de ani.
În prezent, Kudelich și soţia lui, Inessa, fiica predicatorului adventist Yuri Tomenko, locuiesc în Maryland, SUA. Au un fiu, Alexander, cu studii și experienţă în afaceri.
„Ce v-a atras iniţial către lumea sculpturii?”
P. K.: „Întotdeauna mi-am imaginat că voi fi pictor, deoarece îmi plăcea foarte mult să pictez, dar mi-a fost greu să mă dedic acestei activităţi. La început, sculptura mi se părea plictisitoare și limitată. În schimb, pictura oferă un spectru mai larg de posibilităţi și folosește culoarea, care influenţează simţurile. Cu toate acestea, odată ce am început să explorez sculptura și am întâlnit meșteri pricepuţi, aceștia mi-au cultivat aprecierea pentru această artă. Sculptura este de diverse tipuri: volumetrică, de portret, decorativă, monumentală, precum și basoreliefuri și altoreliefuri.Toate aceste forme fac parte din domeniul meu de competenţă. Sunt specializat ca sculptor-modelator și sculptor ornamental și realizez modele pe baza fotografiilor, planurilor sau relatărilor martorilor oculari, lucrând cu diverse materiale. În plus, sunt restaurator, iar rolul meu presupune recrearea și restaurarea lucrărilor originale ale diferiţilor artiști. Un restaurator trebuie să fie capabil să redea esenţa operei artistului. Pentru mine, experienţa de a fi restaurator a reprezentat o oportunitate de învăţare, deoarece mi-a permis să interacţionez cu operele unor artiști renumiţi din trecut.
Uneori a trebuit să restaurez obiecte care erau atât de degradate, încât mai supravieţuise doar o mică parte – sub 10% – din lucrarea iniţială. În cazuri ca acestea, era foarte important să studiez autorii, precum și operele similare create de ei și tehnicile folosite. De exemplu, în timpul restaurării Palatului Mare din Peterhof, aveam doar fotografii care nu redau textura sau caracterul materialului. Prin urmare, am examinat lucrările lui Francesco Bartolomeo Rastrelli pentru a vedea cum a abordat provocări similare la Palatul de Iarnă sau la Palatul Mare din Peterhof.”
„Cum a avut loc tranziţia de la activitatea de restaurare la realizarea de sculpturi originale? Care sunt sursele de inspiraţie pentru temele abordate și cum a decurs procesul de realizare a basoreliefului pentru Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Spencerville, Maryland?”
P. K.: „Într-adevăr, toţi restauratorii pricepuţi aspiră să creeze ceva propriu. Cu toate acestea, oportunităţile pentru astfel de proiecte personale nu apar ușor, pentru că artiștii au nevoie de resurse materiale. Din fericire, unii clienţi doresc să aibă piese noi. În aceste cazuri, colaborez cu clientul pentru a stabili tema, apoi dezvolt schiţe și modele din lut. Odată ce clientul aprobă schiţa, creez sculpturi în mărime naturală. Cea mai dificilă parte este proiectarea, deoarece artistul trebuie să reprezinte spaţiul și volumul pe o suprafaţă plană și să stabilească un ritm precis. Atât în pictură, cât și în sculptură, nu este suficient să asamblezi pur și simplu figuri. Ritmul este prezent atât în muzică, cât și în arta vizuală, iar viaţa noastră este structurată de el. Pentru a se asigura că spectatorul poate înţelege compoziţia, artistul trebuie să creeze puncte focale, distingând ceea ce este primar, secundar și ceea ce se află în fundal. Este vorba despre redarea unei impresii de adâncime, accentuarea elementelor-cheie și conturarea personajelor principale. Uneori, figura centrală poate să nu se afle în prim-plan, ci poate fi plasată subtil în fundal, așa cum se vede în renumitul tablou al lui Alexandr Ivanov, Apariţia lui Hristos în faţa poporului, unde Hristos este poziţionat în fundal, dar rămâne figura centrală a tabloului.
Din păcate, în Rusia nu am avut ocazia să lucrez la opere cu tematică biblică, în armonie cu viziunea mea asupra lumii. Deși am avut multe comenzi și proiecte interesante, nu m-am putut exprima pe deplin ca artist. Când am ajuns în America, rudele mi-au oferit un mic spaţiu în subsolul casei lor pentru a-mi face un atelier, unde am creat un mic basorelief intitulat Hristos și păcătosul. O fotografie a acestei lucrări i-a fost arătată președintelui instituţiei medicale Adventist HealthCare White Oak Medical Center, din Silver Spring, Maryland, SUA, care și-a dorit un basorelief similar pentru spital. Astfel a apărut lucrarea Învierea fiicei lui Iair. Acest basorelief, care decorează acum unul dintre pereţii holului spitalului, este un simbol al faptului că medicii ajută pacienţii să se vindece, dar învierea rămâne dincolo de puterea omului. De fapt, acest basorelief este o invitaţie: „Veniţi la Iisus – El are puterea de a vă învia!”
După ce am terminat acest proiect, biserica adventistă din Spencerville a comandat o lucrare bazată pe Predica de pe Munte. Am lucrat doi ani la acest proiect, perfecţionând schiţa iniţială pentru a crea o lucrare cu un impact mai mare.
În compoziţia finală, Iisus Hristos, așa cum este descris în Matei 5, este înfăţișat urcând muntele împreună cu ucenicii Săi și predicând. În jurul Lui se află nu numai ucenicii, ci și alţi oameni care au venit la El cu luptele sau poverile lor. De pildă, o femeie aflată în prim-plan, care pare a fi în suferinţă, este adesea identificată cu Maria Magdalena, deși ar putea fi, la fel de bine, o persoană din zilele noastre. Mai este acolo și un bărbat îndurerat, alături de un băiat care încearcă să-l mângâie. Intenţia mea a fost ca această lucrare să fie mai mult decât o scenă biblică — mi-am dorit să atingă sufletul celor care o privesc, reflectând propriile lor trăiri și emoţii.”
„Având în vedere incendiul recent de la biserica adventistă din Spencerville, ce aţi simţit știind că opera dumneavoastră de artă a supravieţuit?”
P. K.: „Ca să fiu sincer, basorelieful era ultima mea grijă. El poate fi oricând restaurat. Dar sunt profund întristat pentru biserică. Obișnuiam să o vizitez des, apreciind arhitectura ei; se putea vedea acolo mâna unui arhitect talentat. Mă simţeam foarte confortabil și mă atașasem de această biserică, așa că am fost șocat când am auzit că a fost grav avariată de incendiu. În ceea ce privește basorelieful, el va fi restaurat.”
„Ce vă motivează în activitatea dumneavoastră artistică? O consideraţi un act de slujire? Sau o formă de a vă manifesta creativitatea?”
P. K.: „În tinereţe, când eram plin de aspiraţii idealiste, voiam să devin predicator. Dar aveam și o dragoste profundă pentru artă și sport. Am încercat să îmi dau seama cum le-aș putea îmbina. Cu timpul, am ajuns să înţeleg că predicarea poate fi realizată prin arta vizuală. Astăzi, îmi privesc munca drept o formă de slujire, încercând să transmit mesajul Evangheliei oamenilor și făcând acest lucru cât mai bine cu putinţă, potrivit talentului primit de la Dumnezeu. Regret că am găsit această oportunitate doar aici, în America. În Rusia nu am beneficiat de aceeași libertate, deoarece artiștii sunt adesea legaţi de comenzi și de clienţii lor. De fapt, de-a lungul istoriei, majoritatea operelor de artă s-au născut din comenzi; altfel,artiștii nu ar fi putut supravieţui, întrucât procesul de creaţie cere mult timp. Doar un artist cu stabilitate financiară își poate permite să se dedice exclusiv artei.”
„Fiecare artist poartă în sine o viziune proprie asupra lumii. Cum se exprimă această perspectivă în creaţiile dumneavoastră? Pot oamenii să vă înţeleagă credinţa prin intermediul lucrărilor artistice?”
P. K.: „Desigur. Imaginea în sine poartă o încărcătură aparte: reprezentarea lui Iisus Hristos are o semnificaţie majoră. Artiștii transmit anumite nuanţe psihologice în lucrările lor, iar în gândurile și trăirile mele interioare am construit o imagine personală a lui Hristos, o viziune proprie asupra chipului Său. Din păcate, nu am realizat multe lucrări cu tematică biblică, însă am convingerea și speranţa că operele cele mai importante urmează să fie realizate. Sunt un artist realist și nu-mi doresc să impun interpretările mele asupra evenimentelor viitoare sau să înfăţișez, de exemplu, învierea morţilor ori a doua venire a lui Hristos dintr-o perspectivă limitată. În schimb, cu lucrări precum Predica de pe munte încerc să-i ajut pe oameni să se transpună în experienţa celor care au trăit în vremea lui Iisus. Acesta este modul în care transmit mesajul Scripturii și încerc să-L fac cunoscut pe Hristos prin arta mea.”
„Ce vă oferă cea mai mare satisfacţie în munca dumneavoastră și care sunt aspectele care va frustrează sau vă afectează moralul? Cum faceţi faţă acestor provocări?”
P. K.: „Munca mea îmi aduce multă bucurie, chiar dacă implică un efort emoţional și fizic semnificativ, în special proiectele de amploare. Trăiesc cea mai mare satisfacţie atunci când lucrarea este finalizată și apreciată de ceilalţi. Unii ar putea numi acest lucru vanitate, dar pentru mine este mai degrabă un sentiment de împlinire și utilitate. După cum este scris în Scripturi, chiar și Iisus «va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora» (Isaia 53:11).
Pe de altă parte, nu consider că provocările din procesul creativ sunt cu adevărat probleme. Dimpotrivă, îmi face plăcere să lucrez pentru a atinge obiectivele pe care mi le-am stabilit. Pentru problemele tehnice legate de proiectele de amploare apelez la asistenţi. Au fost rare cazurile în care am simţit că vreau să renunţ și, de obicei, a fost din cauza unor probleme externe, care nu aveau legătură cu lucrarea în sine. Dacă un proiect mă epuizează, iau o pauză pentru a mă odihni și a-mi reîncărca bateriile. De obicei, revin cu o energie și cu un entuziasm reînnoit. Atunci când lucrez la teme cu semnificaţie spirituală, am nevoie de o imersiune totală, care are loc prin rugăciune și studiul Scripturii. De exemplu, am ascultat înregistrări ale Predicii de pe Munte pentru a înţelege mai bine atmosfera și pentru a crea imagini care să transmită publicului o anumită stare de spirit și mesajul potrivit.”
„Cum echilibraţi munca și dorinţa de a-L sluji pe Dumnezeu și pe ceilalţi?”
P. K.: „Cred cu tărie că slujirea lui Dumnezeu înseamnă mai mult decât a merge la biserică sau a predica. Ea include tot ceea ce facem în fiecare zi, dacă facem lucrurile ca pentru Domnul. După cum spune Biblia: «Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul (…). Voi slujiţi Domnului Hristos» (Coloseni 3:23-24). Când ceilalţi văd cum abordăm munca de zi cu zi, ea devine o formă de mărturie și slujire. Nu trebuie să fii predicator, artist sau muzician pentru a-L lăuda pe Dumnezeu. Ceea ce contează este să faci totul cu o inimă curată, fără ambiţii egoiste, pentru Domnul.”
„Cum găsiţi echilibrul dintre viaţa personală și cea spirituală și profesională? Urmaţi o rutină specifică pentru a menţine acest echilibru? Sau vă bazaţi pe inspiraţie și lăsaţi lucrurile să curgă de la sine?”
P. K.: „Nu fac o distincţie clară între aceste aspecte ale vieţii; pentru mine, ele sunt interconectate. Relaţiile cu familia, cu cei dragi și cu munca fac parte din activitatea noastră spirituală și ar trebui să fie inseparabile. Ca să fiu sincer, nu este întotdeauna posibil să menţin un echilibru sănătos. Când sunt foarte implicat într-un proiect, adesea mă întorc acasă foarte târziu, impulsionat de inspiraţie și de dorinţa de a termina ce am început. Fiind creativi și romantici din fire, artiștii au mai multe dificultăţi de a menţine rutinele obișnuite. Poate de aceea unii artiști depășesc limitele tradiţionale și devin extraordinari în domeniul lor. Soţia mea este foarte disciplinată, provenind dintr-o familie pastorală, unde totul era bine organizat. Îi sunt recunoscător că mă înţelege și mă susţine atunci când lucrez până târziu în noapte, în loc să-mi reproșeze absenţa de acasă. Cu toate acestea, autodisciplina este esenţială. Un artist are responsabilităţi faţă de clienţi și faţă de familie. Aceste obligaţii mă ajută să rămân disciplinat.”
„Care credeţi că sunt elementele-cheie pentru a deveni un sculptor sau un artist de succes? Ce pași trebuie să urmeze cineva pentru a atinge succesul (și, până la urmă, este acesta cu adevărat realizabil)?”
P. K.: „Parcursul unui artist este, fără îndoială, provocator. În primul rând, procesul de învăţare este amplu și continuu. Deși oricine poate învăţa să deseneze sau să sculpteze, nu putem deveni cu toţii artiști sau scriitori. Așa cum a spus înţeleptul Solomon, «nu cei iuţi aleargă, nu cei viteji câştigă războiul, nu cei înţelepţi câştigă pâinea, nici cei pricepuţi bogăţia, nici cei învăţaţi bunăvoinţa, ci toate atârnă de vreme şi de împrejurări» (Eclesiastul 9:11). A te afla într-un mediu în care arta este apreciată și căutată înseamnă a avea mai multe șanse de succes. În plus, trăsăturile personale, precum capacitatea de a te promova eficient, joacă un rol semnificativ. Deși excelează în ceea ce fac, mulţi artiști întâmpină dificultăţi de promovare a imaginii lor. Fiul meu, Alexander, gestionează cu pricepere aceste aspecte și îmi oferă sprijin nu doar în procesul de adaptare la viaţa din Statele Unite, ci și în relaţia cu clienţii.
Este esenţial să ai obiective bine definite și să muncești cu perseverenţă pentru a le atinge. De multe ori, atingerea acestor scopuri depinde de parcurgerea unor pași intermediari, fiecare contribuind la acumularea unei experienţe nepreţuite.”
„Ce sfat aţi oferi cititorilor revistei Dialogue?”
P. K.: „Cel mai important lucru în viaţă nu este doar profesionalismul, ci dezvoltarea personală – ca om și creștin. Dacă este solidă, această temelie se va reflecta în mod firesc în orice activitate pe care o întreprindem. De asemenea, este esenţial să ne întrebăm mereu de ce facem un lucru și pentru cine îl facem. Scopul meu este să-L slujesc pe Dumnezeu prin munca mea și prin darurile pe care mi le-a dat. Faptul de a avea un scop îi conferă vieţii o semnificaţie și o profunzime mult mai mare – iar asta contează enorm.”
Ivan Riapolov urmează studii doctorale în domeniul leadershipului la Universitatea Andrews, situată în Berrien Springs, Michigan, SUA. Cu o experienţă de 23 de ani în educaţie, el a ocupat anterior funcţia de director al departamentului Educaţie în cadrul Diviziei Euro-Asia a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, având ca responsabilitate dezvoltarea centrelor educaţionale, a instituţiilor de învăţământ preuniversitar și universitar în 13 ţări. În prezent își desfășoară activitatea la Kettering College, în Kettering, Ohio, SUA, unde sprijină studenţii internaţionali în demersurile lor academice și predă un curs online de leadership. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul revistei Dialogue.