Exagerări în rapoarte, retuș în Photoshop, blat și doping în sport, corupţie și mită în administraţie, CV fals și plagiat în carieră, dar la nivel declarativ, toţi sunt de acord că este nevoie de moralitate şi integritate în viaţă şi activitate, pentru succes şi rezultate remarcabile.
Omică ajustare a realităţii, pentru un scop mai înalt. Momentul o cere, e o criză! Soluţia este la îndemână, iar scadenţa, ameninţătoare. În ultimă instanţă toţi fac aşa, căci … „toată lumea minte“. Se ia ca dat faptul că nu poţi ajunge în top cu integritatea neştirbită.
La nivel declarativ, toţi sunt de acord că este nevoie de moralitate şi integritate în viaţă şi activitate, pentru succes şi rezultate remarcabile. Faptul că, în realitate, este oarecum pe dos, o dovedesc demersuri publice ale unor instituţii ca CNSAS, ANI, DNA, diferite consilii şi comisii de etică ale partidelor, universităţilor etc. Coach şi terapeut, Kathy Caprino notează
în prestigioasa publicaţie Forbes cinci lucruri asupra cărora nu ar trebui să faci niciun compromis în carieră: standardele tale de integritate, respectul de sine, vânzarea sufletului, sănătatea persoanei proprii, moştenirea pe care o laşi. „Am observat că paşii cei mai nefericiţi – cei care ne fac să simţim durere, regret, părere de rău şi remuşcări – sunt greşeli ce reflectă decizii prin care oamenii au acceptat să facă compromisuri, sau să cedeze, în dorinţa de a deveni oameni de succes.“[1]
Presiuni și decizii
Reducând totul la un domeniu, la o situaţie, cu totul relevant este cazul celei mai mari dezamăgiri a anului 2012 – Lance Armstrong. Cunoscutul ciclist american, care a câştigat Turul Franţei de şapte ori consecutiv, a fost deposedat de toate medaliile în urma dovedirii faptului că a folosit substanţe interzise.
George Hincapie, coechipierul lui, a „justificat“ gestul lui Armstrong: „Dată fiind răspândita folosire a unor substanţe care să stimuleze performanţa la cicliştii aflaţi în top, era imposibil să poţi concura fără aceste substanţe.“[2] Evident, puteai concura. Poate nu câştigai, dar asta e altă poveste…
Un alt coleg, Michael Barry, îşi amintea: „După ce am fost încurajat de echipă, presat să performez şi împins la limitele fizice, am trecut un prag pe care îmi promisesem mie şi altora că nu-l voi trece niciodată: m-am dopat.“ Scadenţa s-a resimţit profund: „Decizia mi-a adus nopţi nedormite, mi-a luat frumuseţea ciclismului şi a întrecerii, a mânjit succesul câştigat până atunci. Nu aşa voiam să concurez sau să trăiesc.“
Eroul atipic
Sub acest titlu prezintă BBC[3] experienţa lui Scott Mercier, fost ciclist şi coleg cu Armstrong şi cu ceilalţi, dar unul care a refuzat programul propus de medicul echipei. „A fost dificil pentru mine, pentru că ştiam ce făceau ceilalţi. Umblau cu un aer de superioritate, care mă irita teribil … Aveau câştiguri cu 7 zerouri … În ziua aceea am decis că nu vreau să mai fiu un ciclist profesionist.
Am plecat acasă şi am spus: «Nu, mulţumesc.»“ Fostul sportiv este acum un consultant financiar, care a renunţat la câştigurile şi faima competiţională în favoarea integrităţii personale.
Integritatea este una dintre mai multe căi; se distinge de celelalte prin faptul că este cea corectă… și singura pe care nu riști să te rătăcești vreodată. M. H. McKee
„Iubesc ciclismul, este un sport frumos, dar ar fi fost foarte greu pentru mine să mă uit în ochii cuiva şi să spun că sunt curat, când, de fapt, nu eram. Unii oameni vorbesc despre aspectele de sănătate, dar, ca să fiu onest până la capăt, pe mine nu asta mă interesa. Pentru mine conta ideea de minciună şi ipocrizie … Ei vorbesc despre a câştiga cu orice preţ, dar vrei să împingi lucrurile mult dincolo de limite? Eu nu pot. Cred că viaţa e mai mult decât atât.“
Aşadar, poţi ajunge în vârf fără compromisuri? Sau te retragi, conştient că nu poţi concura cu supermeni îndopaţi de steroizi şi ipocrizie?
Cea mai mare nevoie a lumii este nevoia de oameni – oameni care să nu poată fi cumpăraţi sau vânduţi; oameni care înăuntrul sufletelor lor sunt credincioși și cinstiţi; oameni care să nu se teamă să spună păcatului pe nume; oameni a căror conștiinţă este tot atât de credincioasă datoriei cum este acul busolei faţă de pol; oameni care să stea de partea dreptăţii, chiar dacă s-ar nărui cerurile.
(Ellen White, Educaţie, Viaţă și Sănătate, pag. 57)
Lumea biblică
Pe lângă personaje cu urcuşuri şi coborâşuri, Biblia prezintă şi oameni care au ajuns în poziţii de mare răspundere, fără a face compromisuri, fără a-şi negocia integritatea. Iosif, Moise, Mardoheu, Estera, Neemia, Azaria, Mişael şi Hanania sunt personaje proeminente.
Patriarhul Iosif a preferat să facă puşcărie în tinereţe decât să-şi ştirbească integritatea. Iar din temniţă a ajuns direct prim-ministrul Egiptului, într-o perioadă de uriaşă criză. Mai târziu, Moise, incontestabilul lider al poporului evreu, era prinţ de coroană în acelaşi Egipt.
Dar nu a vrut să fie moştenitor al imperiului cu preţul păcatului. Profetul Daniel are profilul model: Dumnezeu l-a considerat „om preaiubit şi scump“, iar oamenii care-l duşmăneau n au putut să-i găsească „niciun lucru vrednic de mustrare“. Cel mai probabil aici este secretul desfiinţării mitului abordat de acest articol.
Integritatea faţă de Dumnezeu aduce succesul, fiind nu doar o posibilitate, ci singura opţiune reală, cu beneficii pe termen lung şi indiferent de situaţie.
La polul opus, Biblia îl numeşte pe Lucifer „tatăl minciunii“. În pustia ispitirii, oferind succes fără integritate, Satana nu a reuşit să-L convingă pe Christos să-l urmeze. Era faţă în faţă cu Cel care a declarat că este „Calea, Adevărul şi Viaţa“. În umbra crucii lui Iisus pot sta toţi eroii atipici. În top. Şi integri.