„Există mulţi martiri astăzi, mulţi creștini persecutaţi”, a afirmat papa în timpul unei messe în cinstea martirilor creștini care au fost uciși în timpul domniei împăratul roman Nero. Este adevărat că au fost numeroși creștinii persecutaţi în timpul împăratului Nero, dar azi nu sunt mai puţini, este ideea centrală a mesajului pontifical.
Creștinismul
„Gândiţi-vă la Orientul Mijlociu unde creștinii trebuie să fugă de persecuţie, unde sunt chiar uciși. Chiar și acei creștini care sunt forţaţi într-un mod «elegant» să plece. Chiar dacă se folosesc «mănuși albe», tot persecuţie se numește. Există mai mai mulţi martiri astăzi decât au fost în primele secole”, a spus fără niciun echivoc papa, citat de Christian Post.
Cuvintele papei Francisc sunt rostite într-un context extrem de tulbure pentru populaţia creștină din Orientul Mijlociu. Chiar în aceste zile, creștinismul din Irak, care își are rădăcinile în primul secol, este supus în prezent unui asediu. Creștinii au trebuit să fugă din casele lor în momentul în care militanţii din Statul Islamic din Irak și Siria au luat cu asalt orașul Mosul.
Nu doar Irakul se confruntă cu o asemenea situaţie. Și Siria poate fi inclusă în rândul ţărilor unde creștinii trăiesc experienţa martirajului. Și, de altfel, nu doar lumea orientală se confruntă cu vărsare de sânge din motive religioase. Chiar foarte recent, creștinii nigerieni au fost ţinta grupării Boko Haram, care a ucis zeci de credincioși și au incendiat biserici în urma unor atacuri surprinzătoare.
În acest context, papa le-a cerut tuturor creștinilor să-și amintească de „strămoșii noștri glorioși” și să se gândească la cei care sunt persecutaţi, care suferă și care cu sângele lor fac să crească sămânţa bisericilor mici care iau naștere într-un ritm tot mai accelerat.
Papa insistă pe subiect
Nu este pentru prima oară când Francisc face afirmaţii atât de tranșante despre situaţia creștinismului contemporan. Cu ocazia unui interviu acordat relativ recent unui post de televiziune spaniol, Francisc și-a exprimat deschis convingerea că persecuţiile actuale împotriva creştinilor sunt mai puternice decât în primele secole ale bisericii. „Există astăzi mai mulţi martiri creştini decât atunci. Nu este o fantezie, am cifre”, a spus fostul cardinal Bergoglio.
Aceeași idee a exprimat-o și în luna martie, cu ocazia unei alte liturghii. Cu acea ocazie, avertiza asupra faptului că există tendinţa de a uita cu ușurinţă dificultăţile trecute. Chiar și pe cele din urmă cu 60 de ani, generate de temniţele naziste sau comuniste. Toate acestea ar putea fi considerate momente ale trecutului. „Însă azi am evoluat şi nu mai există astfel de lucruri, ar putea spune cineva. Ei bine există! Iar eu vă spun că în zilele noastre sunt mai mulţi martiri decât în primele timpuri ale bisericii!”
Cât de persecutaţi sunt creștinii?
Consecvenţa cu care Suveranului Pontif readuce în dezbatere publică subiectul persecuţiilor este firească. Este în natura poziţiei sale să semnaleze eventualele derapaje. Așa că nu în această direcţie trebuie îndreptată analiza. Ceea ce poate stârni controversă este comparaţia pe care Francisc o face.
Oricine este familiarizat cu istoria, în general, sau cu evoluţia creștinismului, în special, nu este în lipsit de informaţii cu privire la persecuţiile prin care creștinii au trecut în primele secole. Numele lui Nero este cel mai sonor în această privinţă. Nu este însă singurul. Diocletian îl secondează cu succes. Numeroase sunt relatările despre suferinţele la care primii creștini au fost expuși prin ordine imperiale. De ce ar interveni acum papa să concluzioneze că situaţia actuală o depășește pe cea din martirologiile creștine? Și că acum asistăm la o reeditare și mai intensă a persecuţiilor din primele secole?
Un creștinism sub asediu
Cât de relevant este mesajul pontifului roman? Și pe ce se bazează? Papa s-a limitat doar la a spune că deţine date în această privinţă. Deși nu suntem în posesia lor, putem concluziona pe baza unor date statistice că este posibil ca papa Francisc să aibă dreptate.
De exemplu, numărul creştinilor care şi-au pierdut viaţa în 2013 a fost dublu (respectiv, 2.123 creștini) faţă de numărul celor care au decedat în 2012, arată un studiu realizat de Open Doors International. Diferenţa mare a făcut-o numărul mare al creştinilor care şi-au pierdut viaţa în Siria, în timpul sângerosului conflict civil dintre forţele regimului Bashar al Assad şi insurgenţi.
Conform unei hărţi redactate de aceeași organizaţie, există un număr de 50 de ţări care comit acţiuni de persecuţie împotriva creștinilor. Desigur, intensitatea nu este peste tot la fel. Printre ţările cu cel mai crescut grad de intoleranţă sunt menţionate Coreea de Nord, Somalia, Siria, Irak, Iran, Afganistan. Majoritatea lor sunt ţări islamice.
Cifre controversate, dar fenomenul rămâne
Conform revistei Christian History, 70 de milioane de creștini au fost uciși din cauza credinţei lor în intervalul celor două milenii de existenţă. Analiza este făcută pe baza datelor statistice oferite de Gordon-Conwell Theological Seminary’s Center, a cărui specialiști au estimat că dintre aceștia 5,5 milioane de creștini și-au pierdut viaţa din cauza persecuţiilor declanșate de către alţi creștini.
Todd M. Johnson, director al Centrului respectiv, estimează că 100.000 de creștini sunt uciși anual pentru credinţa lor în fiecare an, în timp ce Christof Sauer, director al Institutului Internaţional pentru Libertate Religioasă, sugerează că cifra este între 8.000 și 9.000 de astfel de martiri.
Nu toţi cad de acord asupra cifrelor. Este de înţeles să existe acest gen de „dispută”, în condiţiile în care situaţiile reale din ţările persecutoare sunt cunoscute cu dificultate. O altă estimare pentru numărul de creștini martirizaţi anual îi aparţine lui John L. Allen, expert al Vaticanului și jurnalist. În opinia acestuia, cifra este de aproximativ 400, dar și aceasta fiind o estimare minimală. Dar chiar și așa, specialistul în cauză recunoaște că cifra este alarmantă, în condiţiile în care aceasta presupune un martir aproape în fiecare zi.
Și echipa de investigaţii a organizaţiei Open Doors a concluzionat că în ultimii doi ani media estimată a creştinilor asasinaţi pentru credinţă în fiecare lună este de 322.
Dincolo de controversa legată de cifre, este incontestabil faptul că numeroși creștini se confruntă cu o situaţie degradantă în multe regiuni ale lumii. Iar pericolele cărora trebuie să le facă faţă sunt într-un contrast puternic cu viaţa anostă a creștinismului occidental. Iar datele statice nu fac decât să evidenţieze și mai mult acest decalaj.
Un creștinism însângerat, pe de o parte, și un creștinism cultural, pe de altă parte. Dacă creștinismul european ar fi transferat în spaţiul oriental, ce s-ar întâmpla cu el? Rămâne doar impresia unei întrebări retorice. Însă, dincolo de aceasta, există premisele ca Suveranul Pontif să aibă dreptate. Ţinând cont de numărul ţărilor implicate și de intensitatea persecuţiilor, putem concluziona că creștinismul contemporan se scaldă în acest moment în sânge. Mai mult poate chiar decât în primele secole.
