Britanicii oscilează cu privire la amploarea persecuţiilor

48

„O sută de mii de creștini vor fi masacraţi în acest an din cauza convingerilor lor." Acestea au fost cuvintele prin care Jim Shannon, membru al Partidului Unionist Democratic, a deschis o dezbatere de două ore, în cadrul Camerei Comunelor a Parlamentului Marii Britanii, privind persecuţiile.

Chemat să răspundă la dezbatere din partea guvernului, Mark Simmonds, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a surprins prin poziţia sa, catalogată de unii drept detașată. „Nu doar creștinii suferă de persecuţie", citează TheTelegraph.

În ciuda opoziţiei declarate de unii parlamentari, ministrul englez a continuat să nege faptul că există în acest moment un atac direcţionat în special contra creștinilor, susţinând că „răspunsul nostru la persecuţia creștinilor nu ar trebui să fie sectar. Noi ar trebui să adoptăm o poziţie fermă nu doar pentru creștini în special, ci să sprijinim dreptul la libertatea de religie."

Potrivit presei britanice, unul dintre puţinii membrii ai guvernului care pare a sesiza necesitatea unei intervenţii urgente în favoarea creștinilor persecutaţi este baroneasa Warsi, care este de religie islamică. Vorbind în Georgetown, în luna noiembrie, ea a afirmat că „un exod în masă de proporţii biblice are loc – fiind un pericol real ca creștinismul să fie pe care de dispariţie". Prin discursul ei ea a încercat să se pronunţe împotriva „discriminării, ostracizării, torturii, chiar crimei" de care creștinii suferă, doar „pentru credinţa pe care o urmează".

Însă nu pe poziţia decidenţilor politici s-au concentrat jurnaliștii, în această ocazie, ci pe cifrele vehiculate. Punctul central a fost dacă acestea au o bază reală. Pragul de 100.000 nu este creaţia lui Shannon, ci un element statistic furnizat de Centre for the Study of Global Christianity din cadrul Institutului Teologic Gordon-Conwell din Massachusetts. Centrul de studii a estimat că aproximativ 4 milioane de persoane au murit în războaie între 2000 și 20101, dintre care aproximativ 1 milion au fost creștini care „au murit ca martiri", ceea ce poate sugera o medie anuală de 100.000, notează BBC.

Însă cifra este pusă sub semnul întrebării de jurnaliști. Astfel, BBC consideră că trebuie luat în calcul faptul că o mare parte dintre aceste victime au fost înregistrate în războaiele civile din Congo sau Rwanda, ambele fiind ţări creștine. „Genocidul din Rwanda a fost bazat pe uciderea sistematică a unui grup etnic într-o încercare de a-l șterge complet și nu a avut nimic de-a face cu convingerile sau închinarea celor care au fost uciși", spune Ian Linden, profesor asociat în studiul religiei la Școala de Studii orientale și Africane de la Londra.

Aceleași argumente sunt aduse și în privinţa situaţiei din Congo, în încercarea diminuării cifrei statistice referitoare la amploarea persecuţiei împotriva creștinilor. Însă, John Allen, reporter la Vatican și autor de cărţi referitoare la persecuţiile împotriva creștinilor, prezintă un exemplu de cum ar putea fi martirizat cineva prins în războiul civil din Congo. „O femeie profesoară de religie în Congo, care are succes în a-i convinge pe tinerii din zona sa nu se înscrie în grupările de miliţie, este ucisă de aceste grupări, deoarece acestea nu doresc să vadă că sursele de recrutare se diminuează. Este aceasta violenţă anticreștină sau nu?" întreabă jurnalistul. „Adevărul este că două treimi din cele 2,3 miliarde de creștini trăiesc astăzi în cartiere periculoase. Ei sunt de multe ori săraci. Aparţin de multe ori unor minorităţi etnice, lingvistice și culturale. Și de multe ori sunt în situaţii de risc", continuă Allen, convins că „în cele din urmă a sesiza acest aspect este mai important decât a fi precis în ceea ce privește numărul morţilor".

În schimb, jurnalistul Tom Chivers, de la The Telegraph, are rezerve cu privire la folosirea termenului de martiri în cazul celor un milion de victime estimate, în condiţiile în care, în general, susţine el, stereotipul modern de „martir creștin"este cu referire la relaţia dintre creștini și musulmani. În plus, el utilizează datele furnizate de către Societatea Internaţională pentru Drepturile Omului, care apreciază că, în condiţiile unei cercetări imprecise, se poate considera numărul martirilor la aproximativ 7.000 de la 8.000 de creștini uciși pentru credinţa lor în întreaga lume. Cu toate acestea, jurnalistul englez recunoaște că și în aceste condiţii cifra este teribilă, la aceasta adăugându-se sute de milioane de creștini care trăiesc în condiţii precare, periculoase și dificile în întreaga lume.