Viaţa lui Iisus ne arată că ceea ce suntem contează mult mai mult decât ceea ce facem – și că Dumnezeu ne poate folosi în orice profesie.
Într-o seară, luam cina cu părinţii mei, când a sunat telefonul fix. Mama a răspuns și, după câteva clipe, s-a uitat la mine. Oh, mi-am spus în sinea mea. Cred că acest apel este despre mine. Dar cine o fi? Ce am făcut, de a sunat în timpul cinei într-o seară din cursul săptămânii?
Mama a luat telefonul cu ea și a ieșit din cameră. Am continuat să-mi frământ mintea, dar fără rezultat. După ceva timp, mama a intrat din nou în cameră cu telefonul în mână. Se uita la mine. „Cine era?” am întrebat, oarecum timid. Am aflat că era unul dintre profesorii mei de la școală. Eram în clasa a XII-a și se apropia sfârșitul anului, iar un telefon dat părinţilor mei într-o seară din timpul săptămânii nu era cu siguranţă ceva obișnuit. Curiozitatea mi-a fost stârnită, la fel și neliniștea. Care dintre profesori era? Și ce voia? Mama mi-a spus că profesorul meu de religie era cel care sunase.
Ciudat, m-am gândit. Am făcut repede un inventar al evaluărilor la religie și al ultimelor ore de curs. Totul era ca de obicei; nimic nu ieșea din comun. Pe măsură ce mama continua, mi-am dat seama că profesorul era și consilierul clasei noastre. Se ocupa de înscrierile pentru facultate și observase că eram singura care nu își trimisese încă opţiunile pentru anul următor, lucru neobișnuit pentru mine. Îngrijorat, îi sunase pe părinţii mei ca să afle dacă eram bine și pentru a discuta planurile mele pentru anul următor. Problema era că nimeni nu știa încă ce aveam de gând să fac.
Mă rugam să aflu ce urma să studiez, iar singura idee care revenea constant era să merg la facultatea de drept. Dar de unde venise această idee? Nu cunoșteam niciun avocat, ba chiar știam că reputaţia lor nu era prea bună; erau consideraţi adesea lipsiţi de scrupule. Chiar și viitorul meu socru obișnuia să spună glume neplăcute despre asemănările dintre avocaţi și peștii-pisică. Fiind creștină, mă întrebam dacă puteam practica avocatura cu integritate și dacă aș fi putut fi o creștină practicantă într-un astfel de domeniu.
Am continuat să mă rog în legătură cu această problemă și, în cele din urmă, mi-am depus dosarul chiar înainte de termenul-limită. Dreptul era prima mea opţiune. După ce am fost acceptată la universitate, am început să îmi dezvălui planurile oricui mă întreba. Am primit uneori feedback pozitiv, dar și sfaturi nesolicitate. În timp ce primeam tot felul de reacţii, am continuat să mă rog pe tot parcursul studiilor pentru a mă asigura că merg în direcţia corectă și, după cinci ani lungi, am absolvit. Astăzi lucrez ca avocat specializat în dreptul familiei, exact ramura dreptului despre care spuneam în facultate că nu mi s-ar potrivi niciodată.
Chemarea de a sluji
Experienţa aceasta mi-a reamintit că Iisus nu a definit niciodată oamenii prin meseria lor. Deși era Fiul lui Dumnezeu, El a lucrat ca tâmplar. Când Și-a început slujirea, a călătorit, a predicat și a făcut vindecări în compania ucenicilor Săi, care aveau meserii obișnuite – erau printre ei pescari și chiar și un vameș.
Prin faptul că a interacţionat cu tot felul de oameni – inclusiv cu soldaţi, politicieni, lideri religioși, prostituate –, Iisus ne-a arătat că oamenii sunt mai importanţi decât profesia sau decât trecutul lor. El a arătat, de asemenea, că fiecare dintre noi are nevoi unice. De exemplu, atunci când interacţiona cu liderii religioși, Iisus îi provoca adesea folosind Scriptura (Marcu 7:6-13). În schimb, când a întâlnit un om bolnav de lepră, i-a vindecat suferinţa fizică (Matei 8:1-4).
Și noi suntem chemaţi să-I urmăm exemplul, slujind cu compasiune nevoilor fizice, mintale, sociale, emoţionale și spirituale ale oamenilor. Fie că ești creștin sau nu, sunt sigură că ai fi de acord că aceasta este o chemare demnă, oriunde te-ai afla din punct de vedere profesional.
De la teorie la practică
Acum lucrez ca avocat specializat în dreptul familiei. Ironia este că acesta a fost singurul domeniu al dreptului în care am susţinut constant pe parcursul studiilor că nu voi lucra niciodată. Am lucrat în diverse firme de avocatură de-a lungul carierei mele și am interacţionat cu oameni diferiţi, pe care altfel nu i-aș fi întâlnit niciodată. Desigur, nu le spun noilor mei clienţi sau profesioniștilor cu care lucrez că sunt creștină, dar credinţa mea devine vizibilă prin alegerile pe care le fac: sunt vegetariană, nu consum alcool, nu lucrez de vineri seara până sâmbătă seara. Aceste alegeri ies în evidenţă și deschid adesea conversaţii despre valorile și credinţa mea.
Spre surprinderea mea, chiar și atunci când am avut o relaţie strict profesională cu clienţii, Dumnezeu a fost totuși prezent în acele interacţiuni. La încheierea unui proces, am primit o felicitare de la unul dintre clienţi, care mi-a mulţumit pentru munca depusă, menţionând că am fost un răspuns la rugăciunile lui. Nu vorbisem niciodată cu acest client despre religie sau despre faptul că eram creștină, dar fără să știu, Dumnezeu mă folosise pentru a-i întări credinţa în El.
Tot ce cere El de la noi este disponibilitate și deschidere. Dacă I le oferim, va găsi o cale să ne folosească oriunde ne-am afla.
Atunci când a fost pe pământ, Iisus ne-a încurajat să-i întâlnim pe semeni acolo unde se găsesc și să-i ajutăm cu ceea ce au nevoie. Cineva care doarme în mașină poate să nu fie pregătit pentru un studiu biblic, dar ar putea avea nevoie de o pătură ca să treacă peste o noapte rece. Iisus a spus: „Căci am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin şi M-aţi primit; am fost gol şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă şi aţi venit pe la Mine” (Matei 25:35-36); „Drept răspuns, Împăratul le va zice: «Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut»” (Matei 25:40).
Prin felul în care îi tratăm pe ceilalţi, Dumnezeu poate lucra prin noi – indiferent de profesia pe care o avem, de trecutul nostru sau de locul în care ne aflăm. Uneori va fi evident atunci când Dumnezeu creează aceste oportunităţi; de exemplu, într-o conversaţie cu colegii, când ești întrebat de ce mergi la biserică la sfârșitul săptămânii sau de ce te rogi înainte de masă. Tot ce cere El de la noi este disponibilitate și deschidere. Dacă I le oferim, va găsi o cale să ne folosească oriunde ne-am afla.
Brianna Watson este avocat specializat în dreptul familiei și trăiește în Adelaide, Australia de Sud. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.
