Cititorul obișnuit al Bibliei folosește o traducere. De unde știm că o traducere este bună?
Din punct de vedere tehnic, este impropriu ca o traducere să fie evaluată drept bună, mai puţin bună, rea sau foarte rea. Emiterea unor judecăţi de valoare în privinţa unei traduceri a Bibliei nu are întotdeauna efecte constructive. Dimpotrivă, astfel de judecăţi sunt uneori emise în grabă, iar alteori, fără o familiarizare cu textul în discuţie. Efectele acestor derapaje nefericite se răsfrâng asupra cititorilor. Judecăţile nasc confuzii care duc la dubii și apoi la neîncredere în Sfintele Scripturi. În forma lor acută, ele dau naștere la prejudecăţi. În acest context este bine de (re)amintit că fiecare traducere românească a cultivat aplecarea spre Divinitate a multor generaţii.
Traducerile „Biblia Sinodală” și „Biblia Cornilescu” sunt cele mai cunoscute publicului românesc. Biblia Sinodală se bucură de recomandarea Bisericii Ortodoxe Române și este răspândită printre închinătorii de același rit. Biblia Cornilescu a fost tradusă de preotul ortodox Dumitru Cornilescu și tacit a fost adoptată de către bisericile protestante. Prezenţa diferenţelor dintre cele două versiuni a atras atenţia cititorilor obișnuiţi, cât și a erudiţilor. Din nefericire, explicaţiile oferite nu au abordat întotdeauna complexitatea elementelor asociate cu aceste diferenţe. În schimb, prin judecăţi de valoare improprii, s-au preferat răspunsurile simpliste, care au întreţinut prejudecăţi faţă de ambele traduceri. În continuare vom prezenta trei factori trecuţi cu vederea care explică prezenţa acestor nepotriviri.
Prima cauză a diferenţelor dintre traducerile Bibliei o constituie alegerea textului sursă. Traducerea Sinodală folosește ca text sursă Septuaginta, adică prima traducere în limba greacă a originalului ebraic-aramaic. În schimb, traducerea Cornilescu utilizează originalul ebraic-aramaic. După cum era de așteptat, diferenţele dintre cele două texte sursă au pătruns și în traducerile românești. Cea mai notabilă deosebire o constituie prezenţa cărţilor apocrife în Biblia Sinodală, care au fost adăugate conform canonului Septuagintei. Aceste cărţi nu sunt atestate în canonul ebraic și, în consecinţă, nu au fost incluse în traducerea Cornilescu.
O altă cauză majoră care explică prezenţa mai multor diferenţe între versiuni este tehnica traducerii. Înainte de începerea lucrului, traducătorul are de stabilit dacă intenţionează să producă o traducere liberă (dinamică) sau literală (formală) ori una situată între cele două tendinţe. În timp ce o traducere literală presupune redarea cuvânt cu cuvânt a textului sursă, o traducere liberă este concentrată în special pe redarea sensului. Cele mai multe diferenţe își găsesc răspunsul în acest fel. Ele sunt minore și nu denaturează sensul. Totuși, observaţia următoare oferă o clarificare suplimentară. Septuaginta însăși este o traducere, iar unele segmente ale ei au fost traduse liber. Așadar există riscul ca o traducere bazată pe o altă traducere să ducă la o îndepărtare de original.
În final, limitările lingvistice pot de asemenea determina diferenţe între versiuni. În definitiv, traducătorii sunt oameni failibili, cu capabilităţi diferite în arta decodării textului sursă. Capabilităţile lor diferă și în ce privește redarea în limba română a sensului cuvintelor sau ideilor din original. Totodată, resursele la îndemâna traducătorilor (e.g., lexicoane, dicţionare) sunt în continuă prefacere. În lumina noilor evidenţe, înţelesul misterios al unor cuvinte poate fi elucidat. Ceea ce într-o generaţie era acceptat ca literă de lege (anumite cuvinte, expresii și chiar propoziţii) într-o alta poate fi înţeles ca având un sens diferit.
Fiecare traducere a Bibliei adăugă un plus de substanţă spiritualităţii unui popor. În loc de a alege calea superficială a discreditării uneia în favoarea celeilalte, traducerile pot fi utilizate complementar. Indiferent de traducerea aleasă, mesajul esenţial al Sfintelor Scripturi poate fi receptat în ciuda diferenţelor cauzate de textele sursă, de tehnica traducerii sau de limitările traducătorilor. Aplecându-se asupra lor, prin medierea cuvintelor, cititorii vor face cunoștinţă cu Cel care este Cuvântul, Dumnezeu.