Pe temeiul unor vechi evanghelii ascunse, necanonice, unii erudiţi comerciali şi sfertodocţi propagă descoperiri senzaţionale, de fapt speculaţii vechi şi noi ale tăcerii Bibliei asupra unor aspecte ale vieţii lui Iisus.
Da, au existat și alte evanghelii
Patrimoniul literar al Bisericii vechi a fost mult mai mare decât ceea ce ne-a rămas în canon sau pe lângă canon. „Mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţită” a vieţii şi misiunii lui Iisus (Luca 1:1-4) pe temeiul experienţei lor sau al mărturiei altora, dar numai patru evanghelii supravieţuiesc în canonul Bibliei.
Iniţial, evanghelia – istorisirea vieţii şi faptelor lui Iisus – s-a transmis oral. Primii evanghelişti erau cei care povesteau evanghelia, în calitate de martori oculari (Faptele Apostolilor 1:8; 2:5-11; 1 Corinteni 15:6). Mulţi dintre aceştia au scris versiuni autentice ale evangheliei, aşa cum au cunoscut-o ei. Chiar şi autorii divin-inspiraţi ai evangheliilor, scriind mai târziu, au folosit asemenea surse. Luca recunoaşte explicit, iar Matei şi Marcu se pare că au depins de cel puţin o altă sursă, numită convenţional „Q”.
Afară din canon
Evangheliile canonice au fost scrise devreme, în anii 50-85, când martorii evenimentelor erau încă în viaţă. În acelaşi timp, unii puseseră în circulaţie epistole false în numele apostolilor (2 Tesaloniceni 2:2). Nu e de mirare că au apărut şi evanghelii false, cu agendă gnostică.
Cele mai multe dintre evangheliile necanonice fac parte din colecţia de documente descoperite la Nag Hammadi în Egipt. Iată câteva dintre ele:
Evanghelia lui Toma, scrisă pe la anii 100-110 și descoperită în Egipt (1945) sub forma unui manuscris proto-gnostic în limba coptică, este un vechi fals care pretinde transmiterea unei învăţături secrete apostolului Toma, din partea lui Iisus. Scrierea indică mântuirea printr-o înţelepciune ezoterică.
Evanghelia lui Petru, scrisă între anii 100 și 160, cu 2-3 generaţii după moartea lui Petru și redescoperită în 1886. Pe lângă evenimente știute din evangheliile biblice, aceasta conţine legende, romanţări și contradicţii, tendinţa de a-i disculpa pe romani, ostilitate faţă de evrei și elemente de docetism gnostic – credinţa că Iisus nu ar fi avut un trup real, ci doar aparent (cf. 1 Ioan 4:2-3; 2 Ioan 1:7) – motiv pentru care a fost respinsă de autorităţile Bisericii încă din secolul al II-lea.
Evanghelia lui Iuda, scrisă în secolul al II-lea, la câteva generaţii după moartea lui Iuda, atestată și respinsă deja pe la anii 180, redescoperită sub forma unor fragmente coptice după anii 1970. Iuda apare în această scriere ca principalul erou, apostolul favorit, părtașul secretului adevăratei evanghelii a eliberării din trup.
Evanghelia secretă a lui Marcu pretinde a fi o apocrifă din secolul al II-lea, în strânsă legătură cu Evanghelia canonică după Marcu și pusă în slujba unor sensuri ezoterice (gnostice). Mulţi învăţaţi de prestigiu cred că este o imitaţie modernă, un fals comis în anii 1950.
Evanghelia infantilă a lui Toma este scrisă în secolele II-III de un neevreu anonim, în greacă sau siriacă, atestată prin manuscrise cunoscute din Evul Mediu. Ea prezintă năzdrăvăniile pe care le-ar fi făcut Iisus în primii 12 ani ai vieţii: la școală, Iisus le descoperea profesorilor secretele cabalistice ale alfabetului grec, acasă și își uluia familia și tovarășii de joacă prin minunile făcute. La vârsta de 5 ani, într-o zi de sabat (!), El ar fi făcut din lut douăsprezece păsări – episod conservat și în islamism.
Evanghelia Mariei Magdalena este un fals gnostic cu tendinţe feministe, apărut în secolul al II-lea și descoperit în 1896. O are în centru pe Magdalena, ca lider mai presus de apostoli, care ar fi învăţat că lumea acestei creaţii este rea, iluzorie și nelegitimă și că Mântuitorul ar fi venit să ne ajute să descoperim propria noastră natură spirituală, divină, ca să ne putem întoarce în repausul etern, dincolo de constrângerile materiei, timpului și pseudo-moralităţii.
Protevanghelia (Evanghelia Infantilă a) lui Iacov este o apocrifă scrisă pe la anul 145, la 80 de ani după moartea lui Iacov, fratele Domnului. A fost exploatată de teologi, începând cu Origen în secolul al III-lea. În această penibilă cacealma apar pentru prima dată unele născociri evlavioase pe care Biserica le va fructifica: nașterea unică a Fecioarei Maria și dedicarea ei la Templu de către Ioachim și Ana; căsătoria ei la vârsta de 12 ani cu Iosif, un văduv bătrân cu copii; vizita moașelor la nașterea lui Iisus, ca martore că Maria ar fi rămas pururea fecioară, fapt confirmat și de Salomeea (!); Iisus S-ar fi născut într-o peșteră (după scenariul mitraist).
Evanghelia Soţiei lui Iisus este denumirea dată unui petic de papirus din secolul al IV-lea, care conţine o scriere din anii 150-200, în care apar următoarele părţi de dialog: „Ucenicii au zis lui Iisus: «Maria [nu?] este vrednică de aceasta …» Iisus le-a zis: «Soţia Mea … ea va fi în stare să fie ucenicul Meu … Cât despre Mine, locuiesc împreună cu ea pentru a …»” Karen King, care a publicat de curând fragmentul, recunoaște că documentul nu este o dovadă că Iisus ar fi fost căsătorit, ci doar că în mediile (para-)creștine circula și această părere.
Gnosticismul[1] a fost un puternic curent teosofic, iniţiat de intelectuali excentrici, începând cu secolul al II-lea, o interpretare neoplatonică a creştinismului, asemenea mişcării New Age, pregătitoare a formelor de sincretism păgâno-creştin de mai târziu. Diverse grupuri ezoterice moderne revendică moştenirea gnostică.
Dezvoltarea acestui spirit în ultimele decenii este una dintre principalele cauze ale abandonării creştinismului şi explică de ce evangheliile secrete sunt mai interesante pentru unii decât evangheliile Scripturii pe care rareori o deschid.
Niciun secret
Adevărul e transparent: în canonul Noului Testament au intrat doar acele scrieri care erau cunoscute în Biserica universală ca provenind de la apostolii lui Iisus sau de la alţi profeţi şi evanghelişti asociaţi cu aceştia. Pe lângă scrierile păstrate în canon, au existat scrieri pe care câţiva, pentru scurt timp, le-au inserat în canon. Dar evangheliile pseudonime nu au fost nici măcar propuse pentru canonizare, pentru că erau târzii şi proveneau din surse false şi eretice.
Doar Evanghelia lui Toma a avut pentru un timp ceva susţinători. În rest, este suficientă o simplă comparaţie între evangheliile canonice şi cele false, pentru a observa că teoriile despre conspiraţia secretizării adevăratelor evanghelii sunt confecţionate pentru scopuri comerciale, cu agendă anticreştină.
Te-ar putea interesa și: Pot să am încredere în Biblie?
