Într-o societate marcată de dezintegrarea perspectivei creştine cu privire la sexualitate, ce mai poate să ne înveţe Scriptura?
Cu câţiva ani în urmă, o reclamă radio pentru un nou model de mașină avea următorul mesaj: „Puritanii secolului al XVII-lea au fost oameni care şi-au devotat întreaga viaţă lucrului și rugăciunii. Ei nu ar fi fost de acord cu frumuseţea senzuală a noului Saab coupe. Puritanii credeau că a te distra este un păcat. Nu este loc în viaţa lor pentru plăcerea și luxul noului Saab decapotabil. Pentru ei, singurul motiv pentru a trăi este să te sacrifici și să te pregăteşti pentru o veşnicie de pace sfantă. Nu eşti fericit că nu eşti un puritan? Mergeţi la cel mai apropiat dealer Saab …”
În ultimii 60 de ani, filosofia creştină cu privire la sexualitate s-a confruntat cu apariţia metodelor contraceptive, creşterea numărului de avorturi, înmulţirea relaţiilor de concubinaj şi legalizarea relaţiilor homosexuale.
Pudoarea, revolta, ruşinea şi pericolul asociate cu adulterul şi imoralitatea au scăzut în intensitate până spre dispariţie.
Căsătoria însăşi este percepută în prezent ca fiind mai puţin asociată cu sexualitatea. Perioada când un om este necăsătorit este văzută ca fiind cea mai propice sexualităţii. Căsătoria nu mai este considerată a fi momentul începerii vieţii sexuale, ci, mai degrabă, debutul limitării acesteia. Într-o societate marcată de dezintegrarea perspectivei creştine cu privire la sexualitate, ce mai poate să ne înveţe Scriptura?
Biblia despre sexualitate
În Biblie există o carte numită Cântarea Cântărilor. Printre porunci şi legi, profeţii şi cântece, există o carte despre dragoste. Relaţia dintre sexualitate şi naşterea de copii nici măcar nu este menţionată. Sexualitatea este prezentată ca fiind plăcere, bucurie, părtăşie şi sărbătoare. Este o imagine excelentă cu privire la ce ar trebui să fie sexualitatea umană.
Mituri care complică lucrurile
Şi atunci de unde percepţia că religia creştină caută să inhibe sexualitatea printr-o serie nesfârşită de reguli? În secolele II-III d.Ch., dualismul filozofic grecesc a pătruns în biserica creştină, popularizând treptat dihotomia trup-suflet.
Toate expresiile plăcerii fizice – inclusiv cele sexuale – au început să fie percepute ca demonice.
Sexualitatea era poarta intrării diavolului în viaţa omului. Era un proces de contaminare. Actul sexual era păcătos chiar şi avea în vedere procrearea. Duhul Sfânt părăsea camera în momentul de intimitate. Datoria unei soţii era să descurajeze interesul sexual al soţului, chiar şi sărutul.
Din cauza acestor idei, căsătoria era percepută ca fiind un element ce contribuie la degradarea morală şi de aceea biserica refuza să oficieze căsătoria în anumite zile sacre din an. Astfel de concepte s-au păstrat la nivelul mentalului colectiv până astăzi şi unii sunt influenţaţi de ele fără să le cunoască originea. Atunci când exprimarea dragostei prin sexualitate este percepută ca fiind un act dizgraţios, respingător sau murdar, aceasta intră în totală contradicţie cu adevărul că sexul este un act pe care Dumnezeu l-a creat şi l-a binecuvântat.
Scriptura începe cu o nuntă şi se termină cu o nuntă. Temele centrale ale Scripturii sunt subliniate şi ilustrate prin metafore legate de viaţa de familie.
Într-o lume în care, pe de o parte, se vorbeşte chiar de obsesia sexualităţii, iar, pe de altă parte, unii sunt tentaţi de respingerea completă a plăcerii şi a satisfacţiei sexualităţii, filosofia creştină a sexualităţii, cristalizată în jurul ideii că plăcerea a fost ideea lui Dumnezeu, este o sursă de echilibru.
Reţeta unui diavol bătrân…
C. S. Lewis, în cartea sa Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, pune în gura unui diavol o mărturisire prin care caracterizează, dintr-o altă perspectivă, dar într-un mod pătrunzător, starea actuală a lumii: „Nu uita niciodată că, atunci când avem de-a face cu o plăcere oarecare în forma ei sănătoasă, normală şi aducătoare de bucurii, ne aflăm, într-un fel, pe terenul Duşmanului. Ştiu că plăcerea ne-a câştigat o mulţime de suflete.
Cu toate acestea, e invenţia Lui [Dumnezeu], nu a noastră. El a inventat plăcerile: în ciuda cercetărilor noastre de până acum, noi n-am reuşit să producem niciuna. Tot ce putem face e să-i încurajăm pe oameni să guste din plăcerile pe care le-a inventat Duşmanul, dar în momente, sau în moduri, sau în măsuri pe care El le-a interzis. Aşa că ce încercăm noi mereu e să dezghiocăm plăcerea din condiţia ei naturală şi s-o tragem spre forme cât mai nenaturale, cât mai urâte Creatorului ei şi cât mai puţin plăcute. O sete din ce în ce mai mare după o plăcere din ce în ce mai mică: iată formula.”[1]
… și adevărul inclus în ea
Ceea ce rezultă implicit din reţeta bătrânului diavol este că plăcerea actului sexual nu este redusă, ci, din contră, amplificată de limitele potrivite. Într-adevăr, limitele şi restricţiile aplicate sexualităţii de Scriptură sunt stabilite pentru deplina manifestare a sexualităţii umane. Mai puţin este mai mult – un bărbat şi o femeie, împreună până la moarte.
A fi un singur trup este unul dintre elementele unice şi esenţiale ale înţelegerii creştine cu privire la căsătorie.
Bărbatul şi femeia sunt atât de diferiţi unul de altul, încât căsătoria devine o călătorie de o viaţă în care îl iubeşti şi îl înţelegi pe cel de lângă tine – atât de diferit de tine, şi totuşi împreună cu tine.
Calitatea vieţii sexuale nu constă în numărul experienţelor pe care le ai, ci în profunzimea lor. Sexualitatea fără limite poate fi interesantă şi excitantă, asemeni săriturilor de la înălţime. Dar nu săritura, ci înotul ne face mai puternici.