Site icon Semnele timpului

Dieta nou născuţilor este un indiciu pentru obezitate

Aceasta este concluzia unui experiment de laborator, realizat de medicii de la Universitatea Johns Hopkins, SUA, asupra dietei pe care o au nou născuţii. Astfel, puii de şoarece ale căror mame avuseseră diete bogate în grăsimi înainte de a naşte, dar au primit o dietă echilibrată, nu au prezentat riscuri de obezitate, nici pe termen lung, nici pe termen scurt.

În schimb, puii care, după naştere, au avut o dietă bogată în grăsimi, au devenit obezi în scurt timp, chiar până la vârsta la care au fost înţărcaţi. Cercetătorii au reuşit să demonstreze că o dietă bogată în grăsimi creşte semnificativ riscul de obezitate la copii, chiar într-o perioadă scurtă de timp.

În egală măsură, conluziile studiului aduc şi o veste bună. O dietă echilibrată previne obezitatea, diabetul şi bolile cardiovasculare în cazul copiilor.

Cercetătorii recunosc limitările pe care le are un asemenea experiment, care a fost realizat doar pe şoareci. Însă cercetările vor continua pentru a descoperi dacă dieta bogată în grăsimi este sau nu un factor determinant în apariţia obezităţii.

Exit mobile version